© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0,44s...
Viciile - MÂNIA[2007-03-17]Sf. Scriptură ne spune:- 1Sam 20,30.35: Atunci Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan (...) Și Saul și-a îndreptat sulița spre el, ca să-l lovească. - Prov 14,17; 22,24: Cine este iute la mânie face prostii (...) Nu te împrieteni cu omul mânios și nu te însoți cu omul iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui și să-ți ajungă o cursă pentru suflet. - Mt 5,21-22: Ați auzit că s-a zis celor din vechime: "Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății". Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății. Și oricine [la mânie] va zice fratelui său: "Prostule!", va cădea sub pedeapsa Sinedriului. Și oricine îi va zice: "Nebunule!", va cădea sub pedeapsa focului gheenei. - Ef 4,26.31: Să nu apună soarele peste mânia voastră! Nu dați ocazie diavolului (...)Să fie stârpite dintre voi orice amărăciune, aprindere, mânie, răcnet, incurie și orice răutate. I. Distincții necesare - Mânia dreaptă: întreaga Sf. Scriptură este constelată de fulgerele unei drepte mânii, ca cea a "blândului Moise" în fața vițelului de aur, sau a lui Isus însuși în fața spectacolului negustorilor din templu sau a fariseilo ipocriți (Mc 3,5: "privindu-i cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii lor..."); - mai mult, în opinia unor autori spirituali, absența iritării în fața unei nedreptăți este păcat: "A nu ne irita atunci când este cazul, a nu face o corecție necesară, este un păcat. A ne irita mai mult decât e necesar, înseamnă a adăuga un păcat la altul" (Sf. Bernard); "Cine nu se înfurie atunci când există un motiv clar, comite un păcat" (Sf. Ioan Crisostomul); poate fi aici cazul persoanelor care nu reacționează în fața nedreptății de teama responsabilității sau datorită unei prudențe exagerate; - mânia din punct de vedere psihologic poate fi pozitivă pentru că oferă o energie psihologică pe care rațiunea de una singură nu o poate suscita: "Rațiunea se ridică cu mai multă vigoare împotriva viciilor, atunci când mânia îi oferă serviciile sale"(Sf. Grigore cel Mare) - Trei condiții pentru ca mânia să fie în slujba unei cauze legitime: un obiectiv just, dreapta intenție, reacția proporționată; - Mânia este deci păcat atunci când este injustă, răzbunătoare și disproporționată (fără măsură); este păcat așadar când ia forma dorinței de răzbunare, fiind astfel o ofensă adusă lui Dumnezeu (refuzul celuilalt, al diversității vrute de Creator). II. De ce este mânia un păcat capital? Ca și oricare alt viciu capital, mânia generează alte păcate. De la cele interioare până la cele mai exterioare: - prin gânduri: primul efect negativ al mâniei este judecata interioară; aici începe păcatul; - prin cuvinte: mânia vrea să se exprime și începe prin clevetire, defăimare, bârfă, cuvinte care fac rău mereu la trei persoane: persoanei despre care se clevetește, persoanei care vorbește și celei care ascultă; - prin fapte: dorința de răzbunare în fața unei nedreptăți poartă la atacarea persoanei considerate responsabilă, conduce la comportamente iraționale ("o clipă de nebunie") ce ajung până la crimă. Diferite forme ale mâniei: - față de ceilalți: de fapt nu ne deranjează ceilalți, dar "celălalt" în general cu diversitatea sa , ritmurile, gusturile, convingerile sale; - față de noi înșine, atunci când ne mâniem din cauza propriilor suferințe, greșeli, slăbiciuni; această formă de mânie este mai rea decât prima pentru că astfel de persoane "țin propria inimă scufundată în mânie (...) trebuie așadar să avem față de erorile noastre o repulsie care să fie senină, rațională și fermă" (Sf Francisc de Sales); - față de Dumnezeu, atunci când aparent Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile, dorințele propriei dorințe, sau îl facem răspunzător de propriile dureri, eșecuri. III. Cum se disimulează mânia? Formele de mânie ascunsă sunt cele mai de temut, prima victimă fiind însuși mâniosul. Poate izbucni din diferite motive: - a devenit obișnuită, fără să o mai conștientizăm; - e împărtășită de ambient (vezi figura "țapului ispășitor"); - justificată de argumente aparent solide: e o mânie sfântă! - acționează orbind: gândurile de suspiciune, ură sau ranchiună orbesc mai mult decât orice intelectul, până la punctul în care nu se mai suportă o vorbă bună despre persoana care e vizată de propriul resentiment; - este ascunsă de indiferență, care deseori nu e altceva decât mânie reprimată; - este ignorată, manifestându-se prin nevinovate murmurări, proteste sau constatări. IV. Remedii împotriva mâniei - iau distanță de obiectul care trezește mânia... dar nu fug de el (nu mă ajută cu nimic evitarea continuă a persoanei care mă mânie, conflictul interior fiind mereu latent); - mă pun în locul celuilalt, gândindu-mă la intenția sa; - cultiv virtutea opusă: răbdarea, blândețea și meditez cuvintele Scripturii: "Fericiți cei blânzi căci vor moșteni pământul" (Mt5,5) si Psalmul 37 (36); - renunțând la idealizarea celorlalți, față de care de prea multe ori mă aștept să fie lipsiți de defecte sau să mă satisfacă în toate (vezi raportul cu părinții, cu șefii, etc); - renunțând la propriul perfecționism, la imaginea orgolioasă despre mine însumi care mă împiedică să mă cunosc într-adevăr cu propriile limite și calități; - apucând drumul iertării față de ceilalți și față de mine; - folosind energia psihologică a mâniei pentru a lupta contra ispitelor, contra celorlalte vicii capitale; - meditez asupra lui Isus răstignit pe cruce, care alege în mod liber să renunțe la răzbunare (lui Petru îi spune "Pune-ți sabia la locul ei", Mt 26,52), dar mai ales se roagă pentru iertarea asasinilor săi: "Tată iartă-i căci nu știu ce fac!" (Lc 23,34). Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 788, Ultimul acces: 2026-05-12 15:25:29
|
Timp total: 0,45s...
[]:1
