Presedintele Putin a fost la Papa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Președintele Putin a fost la Papa

[2007-03-13]
Prima vizită a președintelui rus Vladimir Putin la Papa Benedict al XVI-lea a indicat semne de îmbunătățire a relațiilor dintre Vatican și Biserica Ortodoxă Rusă. Biroul de Presă al Vaticanului a anunțat că întâlnirea de astăzi s-a desfășurat într-o atmosferă foarte pozitivă, demonstrând relațiile cordiale ce există între Sfântul Scaun și Rusia, precum și dorința reciprocă de a continua pe acest drum.
Sfântul Scaun continuă: În acest cadru au fost examinate câteva teme de interes reciproc, privind relațiile dintre Bisericile Catolică și Ortodoxă. Declarația mai adaugă că au fost analizate și probleme internaționale actuale, în special privitoare la Orientul Mijlociu. Putin și Papa Benedict au vorbit în germană, abordând și problemele e xtremismului și intoleranței [...] care constituie o serioasă amenințare la adresa conviețuirii dintre națiuni. Liderii au discutat despre nevoia menținerii păcii și favorizării unei rezolvări pașnice a conflictelor. Putin i-a dat Sfântului Părinte o icoană reprezentându-l pe Sfântul Nicolae.
În paralel Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat al Vaticanului, și Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relațiile cu statele, s-au întâlnit cu Sergei Lavrov, ministrul de externe rus, și cu alți membri ai delegației ruse. Putin a mai fost la Vatican, la Papa Ioan Paul al II-lea, de două ori: în 2000 și în 2003. Miercuri, în numele Patriarhiei Ortodoxe Ruse, Putin va cere municipalității din Bari, un oraș drag ortodocșilor ruși, să cedeze posesia bisericii Sf. Nicolae. Biserica a fost construită de ortodocșii ruși în secolul trecut.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 643, Ultimul acces: 2026-05-12 01:58:23