Sacramentul Botezului (II)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Sacramentul Botezului (II)

[2007-03-13]

Botezul dorului

Constă în dorinţa sinceră de a primi Botezul, sau, dacă cineva nu are cunoştinţă de Botez, dacă nu se poate primi Botezul. Presupunem un păgân, care cunoaşte credinţa creştină, ajunge în primejdia morţii, şi îl doreşte din toată inima, dar nu este nimeni, care să-l boteze. Dacă acest păgân face şi un act de dragoste faţă de Dumnezeu, căindu-se de păcate sale şi moare în starea aceasta se mântuieşte ca şi cum ar fi primit botezul. De aceea Biserica consideră ca şi mântuiţi pe toţi catehumenii care se pregăteau a Botez, dar nu l-au putut primi.

Botezul sângelui

Constă în martiriul suferit pentru credinţă şi din dragoste faţă de Isus Cristos. Cine îşi dă viaţa pentru Isus, dă dovadă de cea mai desăvârşită dragoste faţă de Dumnezeu potrivit cuvintelor lui Cristos pe care le găsim în Evanghelie: "Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta: ca să-şi dea viaţa pentru prietenii săi" (Ioan, 15, 10) şi tot Cristos spune mai departe că "tot cel care mă va mărturisi pe mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi eu înaintea Tatălui meu care este în ceruri" (Mt. 10, 32), adică persoana care îşi va da viaţa pentru Cristos din dragoste faţă de el, chiar dacă nu este botezat se va mântui.

Iată, aşadar pentru ce Biserica numără printre sfinţii săi pe cei care au murit ca martiri pentru credinţa lor în Cristos, şi aceasta fără să fi primit botezul. Tot din acest motiv cinstim şi pe pruncii nevinovaţi, ucişi de Irod, deşi nici aceştia nu au fost botezaţi. De notat, însă, că deşi botezul dorului şi al sângelui ajung pentru mântuire, totuşi acestea nu sunt botezuri propriu-zise, numai înlocuiesc botezul în caz de neputinţă de a-l primi, dar dacă cineva trece peste primejdia morţii şi peste moartea propriu-zisă, este dator să primească botezul apei, fără de care nu poate primi alte sacramente.

Copii născuţi fără botez merg oare în iad? Iată o altă întrebare pe care o putem auzi adesea, sau care ar putea să ni se adreseze. Răspundem că una este să fii osândit la iad şi alta este a fi exclus din rai. Raiul este o stare de fericire suprafirească, care nu include şi pe cel care nu s-a botezat. Iadul, în schimb este o pedeapsă pe care o merită numai cel care este vinovat de păcate grave personale sau proprii şi moare în această stare. Ori copii morţi fără a primi botezul nu au păcate personale sau proprii şi nici nu sunt vinovaţi de neprimirea botezului, dar au, sau se nasc, cu păcatul strămoşesc, iar acesta nu ţine de viaţa lor personală. Prin urmare dacă nu pot merge în rai să se bucure de vederea lui Dumnezeu, nu pot fi osândiţi nici la iad. Deci unde vor merge? Credinţa nu ne spune nimic despre aceasta, dar doctorii sfintei Biserici, şi învăţaţii Bisericii ne învaţă că aceştia, adică copii care mor fără a fi botezaţi, vor avea parte de o fericire na turală proporţionată cu condiţia omului, adică mai clar vor merge într-o stare de viaţă eternă care nu este nici iadul dar nici raiul sau cerul, nici purgatorul, dar intr-o stare sau loc în care nu vor avea de suferit nici o durere, dar vor fi excluşi de la vederea supranaturală a lui Dumnezeu. Desigur pierderea lor este foarte mare şi responsabilitatea pentru acest fapt o poartă în cea mai mare măsură părinţii, dacă din vina lor, copilul nu a primit botezul şi în mai mică măsură cade responsabilitatea şi pe cei care ar fi putut boteza copilul şi nu au făcut acest lucru.

Botezul dat sub condiţie.

Se poate întâmpla, spre exemplu, ca un copil să moară tocmai la naştere, sau şi după aceea, căzând din întâmplare încât să constatăm, că nu mai respiră şi nu mai dă nici un semn de viaţă. Ce este de făcut ca să nu moară nebotezat? Trebuie botezat sub condiţie, adică spunându-se: dacă eşti viu eu te botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Apare însă întrebarea firească: dar dacă este mort deja de ce mai trebuie botezat? Dăm răspunsul tot printr-o întrebare: cine poate constata cu certitudine care este clipa morţii, sau de unde ştim că sufletul unei persoane a părăsit trupul omenesc, imediat după moartea sufletului? Mulţi medici susţin următorul fapt: când un copil sau un adult nu mai respiră şi nu mai dă semne de viaţă, asta nu înseamnă că este mort total şi mai poate trăi încă câteva ceasuri. Şi în acest caz de ce să fie lipsit de botez, spre exemplu un copil nebotezat sau chiar un adult nebotezat? Dar pentru faptul că este îndoielnic , dacă cel în cauză mai trăieşte sacramentul Botezului, sau un alt sacrament se administrează sub condiţie: dacă eşti viu....

De notat un aspect foarte important: botezul dat sub condiţie ca şi botezul administrat din necesitate, dacă cel în cauză nu moare, sacramentul botezului nu trebuie repetat, dar numai declarat la oficiul parohial de care aparţine persoana în cauză, pentru ca preotul locului să facă celelalte prescrieri cu privire la acest sacrament. Preotul va cerceta în amănunt, cum s-a administrat sau făcut botezul şi dacă are vreo îndoială că nu s-a făcut bine îl va boteza condiţionat.

Pilda 1. Fiica unui terorist necredincios. În timpul revoluţiei franceze un oarecare necredincios se mândrea la toţi cei pe care îi întâlnea că nu a dus spre a fi botezată fiica lui Lucreţia. Aceasta crescu aşa fără a fi botezată şi fără credinţă, dar la vârsta de numai 20 de ani se îmbolnăvi grav. După multe intervenţii medicii renunţă la orice speranţă de a o mai vindeca de boala ei. Unii dintre vecinii credincioşi ai familiei din care făcea parte Lucreţia, îi propuse tatălui fetei să o boteze, dar acesta spre surprinderea tuturor reînnoi un jurământ pe care susţinea acest tată că l-a făcut înainte de naşterea fiicei sale şi anume de a nu o boteza. Boala fetei înainta pe zi ce trecea şi tatăl rămânea tot sceptic şi de neînduplecat în jurământul său, cu privire la botezul fetei. Întrucât medicii nu-i mai dădeau decât doar câteva ore şanse de viaţă fetei un preot se hotărî să o boteze cu riscul vieţii sale. Atunci se prezentă travestit la tatăl fetei, spunând că este medic şi că se oferă el să o vindece, dacă tatăl ei îi va aduce un oarecare medicament. Bucuros, tatăl fetei merse la farmacie pentru a cumpăra medicamentul cerut, timp în care preotul descoperi cine este la care fata exclamă: "Maica Domnului v-a adus, vreau să fiu botezată!" Când, în cele din urmă s-a întors tatăl, fata plină de bucurie şi cu lacrimi în ochi îi spuse tatălui: "Tată dă-mi sărutul de plecare din lumea aceasta. Cheamă-mă Marie, căci sunt botezată şi merg la cer să mă rog Domnului pentru tine tată ...". Dezarmat, tatăl privi fericirea din ochii fetei, căzu în genunchi şi plânse pentru prima dată reîntorcându-se la credinţă.

Câtă recunoştinţă nu trebuie, aşadar să arătăm faţă de Dumnezeu , care ne-a dat un mijloc atât de simplu de a intra în viaţa celor chemaţi la sfinţenie, un sacrament pentru curăţirea de păcatul strămoşesc şi de celelalte păcate făcute înainte de botez, un sacrament prin care ne împăcăm cu noi înşine cu Dumnezeu şi cu aproapele, un sacrament care ne deschide porţile paradisului. Dar în acelaşi timp câtă răspundere şi câtă preocupare nu trebuie să avem noi pentru ca să primim cu vrednicie aceste sacramente, aceste izvoare de haruri veşnice. Botezul este absolut necesar pentru mântuire, dar el singur nu ne poate mântui, ci se recere din partea noastră participare, îndeplinirea îndatoririlor pe care le impune fiecare sacrament. Asupra acestor aspecte ne vom opri în predicile tematice următoare.

Efectele

Cele ce v-am spus în ultima predică despre natura Botezului, despre cele de lipsă despre validitatea lui, precum şi despre necesitatea lui, vă pot servi în anumite cazuri pentru alţii. Îmi rămân două lucruri foarte importante, oare vă privesc pe voi înşivă vreau să spun: efectele ce le produce Botezul şi obligaţiile ce le impune celui botezat. Efectele vă vor face să pricepeţi mărimea darului, şi obligaţiile ceea ce pretind de la voi ca recunoştinţă pentru o binefacere atât de mare.

Începem cu primul. Nimic mai potrivit ca ceremoniile practicate de Biserică la Botez, pentru a ne face să înţelegem starea nenorocită a persoanei - copil sau adult, - care se prezintă că să fie botezată. Poate că aţi văzut cum se face botezul, dar prea sigur, că n-aţi priceput mai nimic din toate cele văzute. De ce se opreşte, de obicei copilul la intrarea bisericii? De ce spune preotul: Ieşi diavole din această făptură? De ce ne face atâtea rugăciuni asupra lui? De ce suflă de trei ori asupra lui? De ce i se ating urechile şi nasul? De ce atâtea semne a sfintei Cruci peste el?

Toate acestea şi altele pe care le omit, ne arată limpede starea nenorocită a persoanei care se botează, ele ne arată, că nu e vrednică să fie primită între credincioşi, întrucât e exclusă şi din cer şi, deci trebuie să fie exclusă şi din Biserică, figură cerului; apoi, ne mai arată, că persoana respectivă e pătată cu un păcat mare că e sub stăpânirea diavolului, şi, prin urmare într-o stare de necurăţie, de mutism, de orbire şi de moarte sufletească, de care nu poate fi eliberată, decât prin harul Domnului Nostru Isus Cristos, ce i se aplică prin acest sacrament al botezului. Toate aceste ceremonii sunt dovada cea mai limpede a păcatului strămoşesc, pe care-l moştenesc toţi oamenii, precum şi a urmărilor lui fatale.

Dar îndată ce apa botezului a atins capul copilului, ce schimbare minunată s-a produs în sufletul lui! O nouă viaţă, nu a trupului, vinovată şi pământească, ci una cerească şi divină; însăşi viaţa lui Isus Cristos renaşte în el. Iată, în câteva cuvinte efectele minunate ale Botezului. Dar pentru a le înţelege bine, să le parcurgem pe rând.

Iertarea păcatelor

Primul efect al Botezului, este iertarea tuturor păcatelor, nu numai al celui strămoşesc, ci şi a celor actuale şi personale, dacă se botează o persoană adultă, care are şi păcate personale. Botezul şterge toate păcatele ce le are pe suflet cel botezat şi încă în aşa măsură încât nu-i rămâne nici cea mai mică urmă şi dobândeşte nevinovăţia şi puritatea pe care a avut-o Adam în clipa în care a fost creat de Dumnezeu. Acest efect este exprimat prin profetul Ezechiel, care zice: "Voi vărsa asupra voastră apă curată, şi veţi fi curăţiţi de toate întinăciunile voastre (36,25). Tot aşa, Sf. Pavel, după ce înşir ă mai multe păcate, zice către Corinteni: "Voi aţi fost pătaţi cu aceste păcate, dar aţi fost curăţaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar v-aţi făcut drepţi în numele Domnului Nostru Isus Cristos"(I Cor. 6,11).

Iertarea pedepselor

Al doilea efect al botezului, este iertarea tuturor pedepselor datorate păcatelor. Voi ştiţi, că săvârşind un păcat greu, omul e vrednic de două pedepse: una veşnică şi alta vremelnică, ori aici pe pământ ori în purgator. Prin botez se iartă toată pedeapsa ce ar trebui să o îndure cel botezat şi dacă ar muri în dată, ar merge de-a dreptul în Cer, pentru că meritele lui Isus Cristos îi sunt aplicate fără rezervă şi fără limită. "Nihil damnationis remaset in iis, oui cum Christe consenulti sunt ner bantismu in mortem."

Iată pentru ce nu se dă nici o pocăinţă adulţilor, care se botează, precum se dă celor ce se spovedesc. Aceasta este marea deosebire dintre aceste două sacramente: şi unul şi altul iartă păcatele, dar pe când Botezul le iartă fără a pretinde nici o ispăşire, pocăinţa de obicei, nu face, decât să schimbe pedeapsa veşnică cu alta vremelnica de îndurat aici sau în purgator. Prin această deosebire dreptatea divină vrea să ne arate că aceea care n-au rămas credincioşi harului Botezului şi au păcătuit din vina lor, trebuie trataţi cu mai multă severitate.

Totuşi, să nu credem, că un adult botezat nu trebuie să facă nici o pocăinţă. Acest lucru ar fi împotriva învăţăturii evanghelice, care impune pocăinţă tuturor oamenilor, fără deosebire: "De nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri"(Luca 13,13). Adevărat, că un adult botezat nu are nici o pedeapsă de suferit, nici veşnică, nici vremelnică, totuşi nimeni nu este scutit de pocăinţa aşa numită preservetivă, care e destinată să ne ferească de păcate pe viitor. Nimeni şi niciodată nu va putea păstra multă vreme preţioasa haină a vinovăţiei, fără practică zilnică a mortificării creştine. Nici cei mai vestiţi Sfinţi nu s-au crezut scutiţi de ea. De altfel, fără mortificare, ce asemănare am avea cu Isus Cristos cel răstignit? Unde ar fi asemănarea noastră cu El, cu care ne-am îmbrăcat la Botez? "Toţi cei ce în Cristos v-aţi botezat v-aţi şi îmbrăcat" (Gal. 3,27).

Cu atât mai mult, cu cât, potrivit credinţei, botezul iartă păcatul şi pedeapsa datorată păcatului, dar nu distruge toate urmările păcatului strămoşesc, sub care se înţeleg nu numai infirmităţile trupeşti, mizeriile şi moartea, ci şi ignoranţa, pornirile cele rele şi revolta patimilor dezordonate; toate acestea rămân şi după Botez şi ne obligă să stăm pururi cu arma în mână şi să luptăm necontenit. Dumnezeu, ale Cărui sfaturi sunt pline de înţelepciune, a binevoit să ne lase aceste urmări, pentru a ne aminti căderea noastră originală şi mizeriile ce le-a produs, pentru a ne păstra smeriţi, pentru a ne încerca credinţa noastră şi a ne da ocazii de mari vrednicii. Dar, spre mângâierea noastră, ne declară în acelaşi timp că toate aceste urmări ale păcatului strămoşesc nu ne pot face să săvârşim nici un singur păcat, dacă nu vrem, că putem învinge toate patimile, cu ajutorul harului Său, la care Botezul ne dă un drept special.

Harul sfinţitor

În sfârşit, ne mai declară că Botezul ne dă dreptul la Împărăţia Cerului, alt efect al lui, care cuprinde în sine mai multe lucruri. Întâi, harul sfinţitor, dreptatea şi nevinovăţia, care ne face plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Acest har e închipuit prin haina albă cu care se îmbracă cel botezat; e un har de blândeţe şi de tărie, închipuit de uleiul cu care se unge pieptul şi spatele celui ce cere botezul; în urmă, e un har, care ne face părtaşi firii dumnezeieşti şi ne face să încheiem o legătură sfântă cu cele trei Persoane dumnezeieşti, în numele cărora suntem botezaţi. Prin urmare, prin botez, nu numai că devenim prietenii lui Dumnezeu, ci chiar fiii Lui adoptivi: "Vedeţi ce fel de iubire ne-a nouă Tatăl, ca să ne numim şi să fim fi ai lui Dumnezeu"(I Ioan, 3,1)

În virtutea acestei înfieri adoptive, noi devenim fraţii lui Isus Cristos, care nu socoteşte a se înjosi pe sine, admiţându-ne la această fraternitate divină. Mai mult, Botezul face din noi biserici vii ale Duhului Sfânt, care îşi face în noi lăcaşul Său, ne împodobeşte sufletul şi-l sfinţeşte prin cele trei virtuţi teologale: credinţa, nădejdea şi dragostea şi prin alte daruri suprafireşti; ba acest Duh Sfânt reînnoieşte chiar şi trupul nostru, dându-i un germen (o chezăşie) al fericitei sale învieri din morţi. Iar ca urmare a tuturor acestora, dobândim un drept real şi adevărat de-a intra în Împărăţia Cerurilor: "Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Cristos, dacă într-adevăr pătimim împreună cu Dânsul" (Rom. 8,27). Oh, ce efecte minunate! Dar n-am sfârşit.

pr. Marian Gaşpal

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 807, Ultimul acces: 2026-08-12 23:55:47

Timp total: 0.04s...

[]:1