Parintele Teofil a plecat la Domnul (comunicat) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Părintele Teofil a plecat la Domnul (comunicat)

[2007-03-05]
Astăzi, 5 martie 2007, părintele ieromonah Teofil A.A. a plecat din lume să-l întâlnească pe Tatăl. Din Catedrala Blajului, l-au însoțit pe acest ultim drum de Preafericirea Sa Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite, dimpreună cu Frații din Congregația Augustinienilor Asumpționiști de la Casa Domnului din Blaj, cu vicarii mitropolitani, canonici, preoți și studenți teologi, și cu mulțime de fii și fiice spirituale.
Pr. Teofil a fost un părinte confesor prin excelență, un model pentru confesori, un instrument al harului, slujitor al lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu, cum remarca Arhiereul nostru. Dacă el a celebrat atâtea evenimente ale iertării, avem siguranță că acolo, în cer, celebrează bucuria întâlnirii cu Cel care este izvor de iertare, de milă și de bunătate. La rândul său, pr. Ioan Fărcaș, Vicar mitropolitan și protopop al Blajului, a subliniat că părintele Teofil a fost atât preot, cât și călugăr. Preot, care a înțeles pe deplin că preoția este știința vindecării sufletelor, (...) care face să locuiască prin Spiritul Sfânt Cristos în inimile oamenilor, iar scopul cel mai de seamă al preoției este să îl facă Dumnezeu și părtaș fericirii celei de Sus pe cel aparține cetei cele de jos, după cuvintele Sf. Grigorie din Nazians. Călugăr, care a ascultat mereu chemarea Domnului, el a fost mereu omul datoriei iar ascultarea era vocația sa.
Părintele Teofil s-a născut la 4 mai 1924 în satul Sânmiclăuș din județul Satu Mare. În anii de liceu, locuiește în internatul de băieți din Beiuș, condus de părinții asumpționiști. În anul 1943 intră la noviciat, dar nu reușește să îl termine din cauză că începe războiul și este chemat la arme. Face școala de ofițeri la Bacău, apoi e mobilizat pe front, iar in 1945 se eliberează. In 1946 vine la Blaj și reia noviciatul, pe care îl desăvârșește la Joseni, jud. Făgăraș. În mai 1947 face profesiunea călugărească, după care se înscrie la Institutul teologic din Blaj, pentru ca la 1 august 1848 să facă profesiunea voturilor pe viață, cu dispensă, iar după 7 zile este hirotonit preot de către marele nostru Episcopul mărturisitor Ioan Suciu. În octombrie 1848, călugării asumpționiști de la Casa Domnului din Blaj sunt alungați, iar Pr. Teofil se retrage mai întâi la Arad și apoi la Brașov. În 1990 revine la Blaj și împreună cu Pr Bernard Ștef și cu fratele Gavril Muntean reiau viața și activitatea misionare. Devine economul comunității asumpționiste de la Blaj și se dedică apoi cu râvnă și devotament confesionalului și îndrumării spirituale. Anul trecut se îmbolnăvește, dar boala care îl măcina fizic, îl întărea spiritual. Chemarea Domnului la cele cerești l-a găsit în mijlocul comunității de frați asumpționiști din Blaj.
Plecarea din lumea aceasta a părintelui Teofil, spunea astăzi Ierarhul nostru, trebuie să o privim așa cu a privit-o, a simțit-o și a exprimat-o el: o îmbrățișare cu cerescul Părinte. După o viață trăită frumos și demn, ce poate dori omul mai mult decât aceasta?! Catehismul descrie trecerea din lumea aceasta ca fiind cel din urmă Paște al nostru. Sensul trecerii din lumea aceasta se manifestă în lumina misterului pascal, al Paștelui în care se află singura noastră speranță. Mergi în cer, părinte spiritual, acolo unde ai sperat o viață întreagă, acolo unde ai dorit și te-ai rugat să meargă atâția fii și atâtea fiice pe care le-ai dezlegat de păcat!

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 798, Ultimul acces: 2026-05-12 08:57:23