Pontiful ii multumeste predicatorului exercitiilor spirituale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Pontiful îi mulțumește predicatorului exercițiilor spirituale

[2007-03-05]
Papa Benedict al XVI-lea i-a mulțumit Cardinalului Giacomo Biffi pentru că a condus exercițiile spirituale de săptămâna trecută din Vatican, spunându-i acestuia că ne-ați învățat cu adevărat să ne înălțăm inimile. Papa i-a adresat aceste cuvinte Cardinalului Biffi, Arhiepiscop emerit de Bologna, în ziua de sâmbătă, 3 martie 2007, după ultima meditație a exercițiilor spirituale din capela Redemptoris Mater. El i-a mulțumit public Cardinalului pentru că a condus zilele de reculegere din perioada 25 februarie - 3 martie, în care Sfântul Părinte și-a suspendat întâlnirile publice.
În timpul Sfintei Liturghii, înainte de rugăciunea euharistică, răspundem în fiecare zi la invitația `Sus inimile` cu cuvintele `Le avem la Domnul`, a spus Pontiful. Acest răspuns, a continuat el, este adesea dat ca un simplu ritual și nu ca o ofertă existențială. Adresându-se Cardinalului, Papa Benedict al XVI-lea a spus: Cu toate acestea, dumneavoastră ne-ați învățat cu adevărat în această săptămână să ne înălțăm inimile spre invizibil, spre adevărata realitate. Ne-ați dat de asemenea cheia pentru a răspunde în fiecare zi la provocările acestei realități.
Papa a continuat: În timpul primei conferințe am observat că în gravurile de pe strana mea, este reprezentat Cristos înviat înconjurat de îngeri care zboară. Cred că acești îngeri pot zbura deoarece ei nu se află în atracția gravitațională a lucrurilor materiale pământești ci mai degrabă în atracția iubirii care vine de la Cel Înviat, și că și noi putem zbura dacă lăsăm atracția față de ceea ce este material, intrând în noul câmp de atracție către iubirea Celui Înviat. Sfântul Părinte a adăugat: Ne-ați ajutat cu adevărat să ieșim din atracția gravitațională a lucrurilor de fiecare zi și să intrăm în cealaltă atracție a Celui Înviat, și astfel, să ne ridicăm spre înălțimi. Pentru aceasta vă mulțumim.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 881, Ultimul acces: 2026-04-30 18:28:04