Divina Vindecare - Atingerea credintei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasă > Știri > Arhiva Știri
Știri de azi
Știri Actuale
Arhiva Știri 2026
Arhiva Știri 2025
Arhiva Știri 2024
Arhiva Știri 2023
Arhiva Știri 2022
Arhiva Știri 2021
Arhiva Știri 2020
Arhiva Știri 2019
Arhiva Știri 2018
Arhiva Știri 2017
Arhiva Știri 2016
Arhiva Știri 2015
Arhiva Știri 2014
Arhiva Știri 2013
Arhiva Știri 2012
Arhiva Știri 2011
Arhiva Știri 2010
Arhiva Știri 2009
Arhiva Știri 2008
Arhiva Știri 2007
Arhiva Știri 2006
Arhiva Știri 2005
Top Toate Știrile
Top Știri Actuale
Știri necitite
Sugerați Știri
eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Divina Vindecare - Atingerea credintei

[2007-03-01]
Credinta este mana care atinge infinitul.
Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui. O biata femeie a rostit aceste cuvinte, o femeie care timp de doisprezece ani suferise de o boala care ii facuse viata o povara. Isi cheltuise toate mijloacele de trai pe doctori si leacuri, si aceasta numai pentru a fi declarata incurabila. Insa, cand a auzit de marele Vindecator, sperantele ei au renascut. Ea a gandit astfel: Daca m-as putea apropia suficient de mult ca sa-I pot vorbi, as putea fi vindecata.
Hristos tocmai Se indrepta catre casa lui Iair, rabinul iudeu care Il rugase sa vina si sa-i vindece fiica. Rugamintea venita din adancul unei inimi zdrobite: Fetita mea este pe moarte; Te rog sa vii si sa-si pui mainile peste ea ca sa se faca sanatoasa (Marcu 5,23) miscase inima gingasa, plina de compasiune a lui Hristos, pornind de indata alaturi de conducator, catre casa acestuia.
Ei inaintau insa incet, caci multimea Il impingea pe Isus din toate partile. Facandu-Si drum prin marea de oameni, Mantuitorul a ajuns in apropiere de locul in care se afla femeia suferinda. Ea incercase iarasi si iarasi, fara succes, sa se apropie de El. Acum venise si ocazia ei. Nu vedea cum I-ar fi putut vorbi. Ea nu voia sa-I impiedice inaintarea, si asa destul de anevoioasa. Insa auzise ca vindecarea avusese loc de la o atingere a vesmintelor Sale; si, tematoare ca si-ar putea pierde si singura ei sansa de vindecare, ea inainta cu truda, zicandu-si: Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui. Hristos cunostea fiecare gand din mintea ei si Isi indrepta pasii catre locul in care se afla ea. El Si-a dat seama de marea ei nevoie si o ajuta sa-si exercite credinta.
In timp ce El trecea, ea se intinse inainte si abia reusi sa atinga marginea vesmantului Sau. In acel moment, ea a stiut ca a fost vindecata. In acea singura atingere se concentrase credinta vietii ei si pe loc incetara durerea si slabiciunea. A simtit imediat cum fiecare fibra a fiintei sale este strabatuta de un fior, ca acela al unui curent electric. Asupra ei se lasa simtamantul unei sanatati perfecte. Si a simtit in tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala (Marcu 5,29).
Femeia, recunoscatoare, dorea sa-si exprime multumirea fata de puternicul Vindecator care facuse pentru ea, printr-o singura atingere, mai mult decat facusera doctorii in doisprezece ani intregi; insa nu indraznea. Ea incerca sa se retraga din multime, cu inima plina de recunostinta. Deodata, Isus Se opri si, privind in jur, intreba: Cine s-a atins de Mine?
Uitandu-se la El cu uimire, Petru raspunse: Invatatorule, noroadele Te impresoara si Te imbulzesc, si mai intrebi: \'Cine s-a atins de Mine?\' (Luca 8,45) S-a atins cineva de Mine, a spus Isus, caci am simtit ca a iesit din Mine o putere (Luca 8,46). El putea sa deosebeasca atingerea credintei de atingerea intamplatoare a multimii nepasatoare. Cineva Il atinsese cu un scop profund si primise raspuns.
Hristos nu a pus intrebarea pentru propria Sa informare. El avea o lectie pentru popor, pentru ucenicii Sai si pentru femeie. El dorea sa insufle speranta celor napastuiti. Dorea sa arate ca ceea ce adusese puterea vindecatoare era credinta. Increderea femeii nu trebuia trecuta cu vederea fara nici un comentariu. Dumnezeu trebuia sa fie slavit prin marturisirea ei plina de recunostinta. Hristos dorea ca femeia sa inteleaga ca El aproba actul ei de credinta. Nu voia ca ea sa plece numai cu o jumatate de binecuvantare. Nu trebuia sa ramana in necunostinta de faptul ca El ii cunostea suferinta sau fara sa stie ce dragoste plina de compatimire are El si ca ii recunoaste credinta in puterea Lui de a mantui in chip desavarsit pe toti cei ce vin la El.
Privind catre femeie, Hristos a insistat sa afle cine se atinsese de El. Vazand ca este in zadar sa se ascunda, ea inainta tremuratoare si se arunca la picioarele Sale. Printre lacrimi de recunostinta, ea I-a spus, inaintea tuturor oamenilor, de ce I-a atins vesmantul si cum fusese vindecata numaidecat. Ea se temu ca nu cumva gestul sau de a-I atinge vesmantul sa nu fi fost o incumetare; insa, de pe buzele lui Isus, nu iesi nici un cuvant de repros. El nu rosti decat vorbe de aprobare. Ele veneau dintr-o inima a iubirii, plina de compasiune pentru suferinta umana. Indrazneste fiica, a zis Isus cu blandete, credinta ta te-a mantuit; du-te in pace (Luca 8,48). Cat de incurajatoare erau aceste cuvinte pentru ea! Acum, nici o temere ca L-ar fi suparat nu-i mai umbrea bucuria de amaraciune.
Multimii curioase care se impingea in Isus nu i-a fost data nici o putere vitala. Insa femeia suferinda care L-a atins cu credinta a primit vindecare. Tot asa si in cele spirituale, contactul de circumstanta este diferit de atingerea credintei. A avea credinta in Hristos numai ca Mantuitor al lumii nu poate aduce niciodata vindecare sufletului. Credinta care lucreaza spre mantuire nu este doar o aprobare a adevarului Evangheliei. Credinta adevarata este aceea care Il primeste pe Hristos ca Mantuitor personal. Dumnezeu a dat pe singurul Sau Fiu nascut, pentru ca eu, prin credinta in El, sa nu pier, ci sa am viata vesnica. Cand vin la Hristos dupa cuvantul Sau, trebuie sa cred ca primesc harul Sau mantuitor. Viata pe care o traiesc acum in trup o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine pentru mine (Gal. 2,20).
Multi pastreaza credinta doar ca o opinie personala. Credinta mantuitoare este o tranzactie, prin care cei care Il primesc pe Hristos se unesc intr-o relatie de legamant cu Dumnezeu. O credinta vie inseamna o crestere a vigorii, o incredere sincera prin care, in harul lui Hristos, sufletul devine o putere biruitoare. Credinta este o biruitoare mai puternica decat moartea. Daca cei bolnavi ar putea fi indrumati sa-si atinteasca ochii in credinta asupra puternicului Vindecator, vom vedea rezultate minunate. Aceasta va aduce viata corpului si sufletului.
Cand lucrati pentru victimele obiceiurilor rele, in loc sa le faceti sa priveasca inspre disperarea si ruina catre care se grabesc, intoarceti-le privirile catre Isus. Fixati-le atentia asupra maretiei celor ceresti. Aceasta va infaptui mai mult pentru mantuirea trupului si sufletului decat vor reusi toate lucrurile ingrozitoare ale mormantului, cand sunt puse inaintea celor neajutorati si in mod aparent lipsiti de orice speranta.
EL NE-A MANTUIT PENTRU INDURAREA SA
Slujitorul unui centurion zacea bolnav de paralizie. Printre romani, slujitorii erau sclavi, cumparati si vanduti in piete si adesea tratati cu rautate si cruzime; dar centurionul era legat afectiv de slujitorul sau si dorea mult ca acesta sa se refaca. El credea ca Isus il putea tamadui. Nu-L vazuse pe Mantuitorul, insa ceea ce auzise despre El ii inspira credinta. In ciuda formalismului iudeilor, acest roman era convins ca religia lor era superioara religiei sale. El deja daduse la o parte barierele prejudecatilor si urii nationaliste, care ii separa pe cuceritori de poporul aflat sub cucerire. El manifestase respect fata de serviciul divin si se aratase plin de bunatate fata de iudeii care-I slujeau lui Dumnezeu. In invatatura lui Hristos - dupa cum i se spusese - el a gasit ceea ce implinea nevoia sufletului. Tot ceea ce era spiritual in el vibra la cuvintele Mantuitorului. Insa el se considera nevrednic sa se apropie de Isus si a apelat la iudeii batrani, pentru a cere vindecarea slujitorului sau. Batranii au prezentat cazul inaintea lui Isus si au staruit la El ca face sa-i faci acest bine, caci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga (Luca 7,4.5). Pe cand era insa in drum spre casa centurionului, Isus primeste un mesaj chiar de la acest ofiter: Doamne, nu Te mai osteni atata, pentru ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu (Luca 7,6).
Totusi, Mantuitorul Isi continua drumul, iar sutasul vine personal pentru a explica mesajul sau, zicand: De aceea nici nu m-am socotit vrednic sa vin eu insumi la Tine. Ci, zi o vorba si robul meu va fi tamaduit. Caci si eu, care sunt sub stapanirea altuia, am sub mine ostasi. Si zic unuia: \'Du-te!\' si se duce; altuia: \'Vino!\' si vine; si robului meu: \'Fa acest lucru!\' si-l face (Luca 7,7; Mat. 8,8.9).
Eu reprezint puterea Romei si soldatii mei recunosc autoritatea mea ca fiind suprema. Tot asa Tu reprezinti puterea Dumnezeului nesfarsit si toate cate sunt create asculta de cuvantul Tau. Tu poti porunci ca boala sa plece, si aceasta si se va supune. Spune numai un cuvant si slujitorul meu va fi tamaduit.
Du-te, si faca-ti-se dupa credinta ta, a spus Hristos. Si robul lui s-a tamaduit chiar in ceasul acela. (Mat. 8,13)
Batranii evrei l-au recomandat pe centurion lui Hristos din pricina favorului pe care acesta il facuse neamului nostru. Face sa-i faci acest bine, au zis ei, caci ((...)) ne-a zidit sinagoga. Insa centurionul a zis despre sine: Nu sunt vrednic. Totusi, nu s-a temut sa ceara ajutor de la Isus. El nu se incredea in propria lui bunatate, ci in mila Mantuitorului. Singurul sau temei era marea lui nevoie.
In acelasi fel poate veni la Hristos orice fiinta omeneasca. El ne-a mantuit, nu pentru faptele facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui (Tit 3,5). Ai tu cumva simtamantul ca nu poti spera sa primesti binecuvantare de la Dumnezeu pentru ca esti un pacatos? Aminteste-ti ca Hristos a venit in lume pentru a mantui pe pacatosi. Nu avem nimic care ne-ar putea recomanda inaintea lui Dumnezeu; invocarea clementei - pe care o putem inainta acum si intotdeauna - este chiar conditia noastra peste masura de deznadajduita, care face ca puterea Sa rascumparatoare sa devina o necesitate. Daca renuntam complet la independenta noastra, putem privi catre crucea Calvarului, spunand: Nu port vreun pret in mana mea, Eu doar ma prind de crucea Ta.
\'Daca poti!\'...Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede (Marcu 9,23). Credinta este aceea care ne uneste cu cerul si ne aduce tarie pentru a face fata puterilor intunericului. In Hristos, Dumnezeu a randuit posibilitati pentru a birui orice trasatura rea si a ne impotrivi oricarei ispite, oricat de tari. Dar multi au sentimentul ca le lipseste credinta si de aceea raman departe de Hristos. Aceste suflete, in nevrednicia lor deznadajduita, sa se prinda de indurarea Mantuitorului lor plin de compasiune. Nu va uitati la eu, ci la Hristos. El, care i-a vindecat pe cei bolnavi si a alungat demonii cand umbla printre oameni, este inca acelasi puternic Rascumparator. Atunci, prindeti-va de fagaduintele Sale, care sunt asemenea unor frunze din pomul vietii: Pe cel care vine la Mine, nu-l voi izgoni afara (Ioan 6,37). Cand veniti la El, sa credeti ca va primeste, caci a fagaduit. Nu puteti pieri cand faceti acest lucru. Niciodata!
Caci Tu esti bun, Doamne, gata sa ierti, si plin de indurare cu toti cei ce Te cheama. Pleaca-si urechea, Doamne, la rugaciunea mea, ia aminte la glasul cererilor mele! Te chem, in ziua necazului meu, caci m-asculti. (Psalmi 86, 5-7)
Daca ai pastra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta in picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca sa fii de temut... Israele, pune-ti nadejdea in Domnul, caci la Domnul este indurarea, si la El este belsug de rascumparare! (Psalmi 130, 3-7)
Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi(Romani 5,8). Si daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra? El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile? (Romani 8,31.32) Sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru (Romani 8,38.39).
DOAMNE, DACA VREI, POTI SA MA CURATESTI
Dintre toate maladiile cunoscute in Orient, lepra era cea mai de temut. Caracterul ei incurabil si contagios, precum si efectul sau ingrozitor asupra victimelor il umplea de teama si pe cel mai curajos. Printre evrei, aceasta era privita ca o judecata in urma pacatului, fiind numita din aceasta pricina bataia, degetul lui Dumnezeu. Pentru ca este adanc inradacinata, incurabila si mortala, era considerata ca un simbol al pacatului. Leprosul era, in prescriptia legii ceremoniale, necurat. Orice atingea devenea necurat. Aerul era stricat de respiratia sa. Ca unul care era deja mort, era indepartat de locuintele oamenilor. Cel care era banuit ca ar avea boala trebuia sa se infatiseze preotilor, care trebuia sa-l controleze si sa decida care era conditia sa. Daca verdictul era lepra, era izolat de familia sa, despartit de adunarea lui Israel si sortit sa nu poata sta decat in compania celor care erau afectati de acelasi flagel. Nici imparatii si mai-marii nu faceau exceptie. Monarhul care era lovit de aceasta boala teribila trebuia sa predea sceptrul si sa paraseasca in graba societatea.
Despartit de prietenii si rudele sale, leprosul trebuia sa poarte blestemul maladiei lui. Era obligat sa isi faca publica propria nenorocire, sa-si sfasie hainele de pe el si sa dea alarma, avertizandu-i pe toti sa fuga din prezenta sa vatamatoare. Strigatul Necurat! Necurat!, care venea pe un ton sfasietor de la proscrisul insingurat, era un semnal auzit cu frica si oroare. Cum ar putea sa iasa dintr-o fiinta necurata un om curat? Nu poate sa iasa nici unul (Iov 14, 4).Zideste in mine o inima curata, Dumnezeule, pune in mine un duh nou si statornic (Psalmi 51, 10).
In regiunea in care lucra Hristos, existau multi astfel de suferinzi, iar atunci cand vestile despre lucrarea Sa au ajuns si la ei, s-a gasit unul in a carui inima a incoltit credinta. Daca ar putea merge la Isus, ar putea fi vindecat. Dar cum sa dea de Isus? Condamnat la vesnica izolare, cum sa se infatiseze inaintea Vindecatorului? Si il va vindeca oare Hristos? Nu cumva, asemenea fariseilor - si chiar asemenea medicilor -, va pronunta si El un blestem asupra lui si ii va porunci sa fuga din vecinatatea oamenilor? El se gandeste la tot ceea ce i s-a spus despre Isus. Nici unul din cei care au cautat ajutorul Sau nu a fost respins. Ne-norocitul om se hotaraste sa-L gaseasca pe Mantuitorul. Desi este oprit sa intre in cetati, poate ca va reusi sa-I iasa in cale pe vreun drum mai putin umblat, pe cararile de munte, sau sa dea de El cand ii invata pe oameni in afara oraselor. Dificultatile sunt mari, dar aceasta este singura lui nadejde.
Stand la distanta, leprosul prinde cateva cuvinte de pe buzele Mantuitorului. Il vede cum Isi pune mainile asupra celor bolnavi. Ii vede pe schiopi, pe orbi, pe paralitici si pe cei care erau pe moarte din pricina diferitelor boli cum se ridica sanatosi, laudandu-L pe Dumnezeu pentru izbavirea lor. Credinta i se intareste. Se apropie mai mult si mai mult de multimea care asculta. Restrictiile puse asupra lui, siguranta poporului, teama cu care il privesc toti oamenii, toate sunt deopotriva uitate. Se gandeste numai la binecuvantata nadejde a vindecarii.
El este o priveliste groaznica. Boala a sapat in el infricosator si trupul sau care putrezeste este oribil la privit. La vederea lui, oamenii se dau inapoi. In groaza care i-a cuprins, se calca in picioare pentru a scapa de atingerea lui. Unii incearca sa-l impiedice sa se apropie de Isus, dar in zadar. El nici nu-i vede, nici nu-i aude. Expresiile de scarba de pe fetele lor nu sunt luate in seama. Nu-L vede decat pe Fiul lui Dumnezeu, nu aude decat glasul care aduce viata celor muribunzi. Inaintand catre Isus, se arunca la picioarele Sale cu strigatul: Doamne, daca vrei, poti sa ma curatesti (Matei 8,2). Isus ii raspunde: Da, vreau, fii curatit (Matei 8,3) si Isi pune mana asupra lui. De indata, o schimbare se petrece cu leprosul. Sangele lui devine sanatos, nervii i se sensibilizeaza, muschii i se intaresc. Crusta alba, solzoasa, nefireasca, specifica leprei, dispare; iar carnea lui devine asemenea carnii unui copilas.
Daca preotii ar afla imprejurarile vindecarii leprosului, ura lor fata de Hristos i-ar putea impinge sa pronunte o sentinta necinstita. Isus dorea sa i se poata asigura omului o decizie impartiala. De aceea, El ii porunceste sa nu spuna nimanui despre vindecare, ci sa se prezinte fara intarziere la templu cu un dar, inainte sa se raspandeasca vreun zvon in legatura cu minunea. Inainte ca preotii sa poata accepta un astfel de dar, li se cerea sa-l cerceteze pe cel care adusese obolul si sa confirme insanatosirea sa completa.
Cercetarea aceasta a avut loc. Preotii care il condamnasera pe lepros la izolare au dat marturie cu privire la refacerea sa. Cel vindecat a fost redat familiei lui si societatii. El a simtit ca darul sanatatii era foarte pretios. El se bucura de vigoarea barbatiei si de intoarcerea sa in sanul familiei. Cu toata precautia luata de Isus, el nu mai putea ascunde faptul ca fusese vindecat si umbla peste tot cu bucurie, vestind puterea Celui care il insanatosise.
Cand a venit la Isus, acest om era plin de lepra. Otrava aceea mortala ii cuprinsese tot trupul. Ucenicii au cautat sa-L impiedice pe Maestrul lor sa il atinga; caci acela care atingea un lepros devenea el insusi necurat. Insa, punandu-Si mana peste lepros, Isus nu a fost contaminat. Lepra a fost curatita. Tot asa este si cu lepra pacatului - adanc inradacinata, mortala, imposibil de curatit prin puterea omeneasca. Tot capul este bolnav si toata inima suferea de moarte. Din talpi pana-n crestet, nimic nu-i sanatos; ci numai rani, vanatai si carne vie (Isaia 1,5.6). Insa Isus, care a venit sa umble in firea omeneasca, nu este intinat de nici o necuratie. Prezenta Sa este o putere vindecatoare pentru pacatos. Oricine va cadea la picioarele Sale, spunand cu credinta: Doamne, daca vrei, poti sa ma curatesti, va auzi raspunsul: Da, vreau, fii curatit.
In unele cazuri de vindecare, Isus nu a dat imediat binecuvantarea ravnita. Dar, in cazul leprei, nici nu a fost adusa bine cererea ca a si fost ascultata. Cand ne rugam pentru bine-cuvantari pamantesti, raspunsul la rugaciunea noastra poate intarzia sau Dumnezeu ne poate da ceva diferit de ceea ce am cerut; insa lucrurile nu stau asa cand cerem sa fim izbaviti de pacat. Este voia Sa sa ne curete de pacat, sa ne faca pe toti copii ai Sai si in stare sa ducem o viata de sfintenie. Hristos S-a dat pe Sine Insusi pentru pacatele noastre, ca sa ne smulga din acest veac rau *, dupa voia Dumnezeului si Tatalui nostru. Si indrazneala pe care o avem la El este ca, daca cerem ceva dupa voia Lui, ne asculta. Si daca stim ca ne asculta, orice I-am cere, stim ca suntem stapani pe lucrurile pe care I le-am cerut (Galateni 1,4; 1 Ioan 5,14.15). Isus a privit catre cei deznadajduiti si cu inimile impovarate, catre aceia ale caror sperante se naruisera si care cautau sa-si stinga dorinta fierbinte a sufletului cu bucurii pamantesti si i-a indemnat pe toti sa gaseasca odihna in El.
VETI GASI ODIHNA
Cu gingasie, El le-a spus oamenilor care trudeau: Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre (Matei 11,29).
Prin aceste cuvinte, Isus S-a adresat fiecarei fapturi omenesti. Toti oamenii sunt obositi si impovarati, fie ca o stiu, fie ca nu. Toti sunt aplecati sub poveri pe care numai Hristos le poate indeparta. Cea mai grea povara pe care o ducem este aceea a pacatului. Daca am fi lasati sa o purtam, ne-ar strivi. Dar Acela fara pacat S-a pus in locul nostru. Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor (Isaia 53,6).
Domnul Hristos a purtat povara vinovatiei noastre. El va lua greutatea de pe umerii nostri osteniti. Ne va da odihna. El va purta si povara grijii si intristarii. Ne cheama sa punem asupra Lui toate grijile noastre; caci El ne poarta in inima Sa. Fratele mai mare al neamului nostru omenesc Se afla inaintea tronului vesnic si priveste asupra fiecarui suflet care isi intoarce fata catre El, ca Mantuitor. Stie din experienta care sunt slabiciunile firii omenesti, care sunt lipsurile noastre si in ce consta taria ispitelor cu care ne confruntam; caci El a fost ispitit in toate, asemenea noua, dar fara pacat(Evrei 4,15). El vegheaza asupra ta, copile tremurator al lui Dumnezeu. Esti ispitit? El va aduce izbavire. Esti slab? El va da tarie. Esti nestiutor? El va da lumina. Esti ranit? El va aduce vindecare. Domnul socoteste numarul stelelor si vindeca si pe cei cu inima zdrobita si le leaga ranile (Psalmi 147,4.3).
Oricare ar fi nelinistile si incercarile tale, deschide-ti sufletul inaintea Domnului. Duhul tau va fi imbarbatat ca sa poata suporta. Va fi deschisa pentru tine calea de a te elibera din incurcatura necazului si dificultatii. Cu cat te stii mai slab si mai neajutorat, cu atat mai puternic vei deveni in taria Sa. Cu cat sunt mai grele poverile, cu atat este mai binecuvantata odihna cand le pui asupra Purtatorului de poveri. Imprejurarile ii pot desparti pe prieteni; apele mereu agitate ale marii celei intinse se pot arunca intre ei. Insa nici un fel de situatie si nici o distanta nu ne pot desparti de Mantuitorul. Oriunde ne-am afla, El este la dreapta noastra pentru a ne sprijini, pastra, sustine si ridica moralul. Dragostea lui Hristos pentru cei rascumparati ai Sai este mai mare decat iubirea unei mame pentru copilul ei. Este privilegiul nostru acela de a ne odihni in iubirea Sa; acela de a spune: Voi avea incredere in El, caci El Si-a dat viata pentru mine.
Iubirea omeneasca se poate schimba; insa iubirea lui Hristos nu cunoaste schimbare. Cand strigam la El dupa ajutor, mana Sa este intinsa pentru a mantui. Pot sa se mute muntii, Pot sa se clatine dealurile, Dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, Si legamantul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul, care are mila de tine. (Isaia 54,10)

Autor : E.G.White .

Sursa: www.Intercer.ro

Contor Accesări: 884, Ultimul acces: 2026-08-13 14:19:11