Sacramentele în general

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Sacramentele în general

[2007-02-27]

Mântuitorul nostru Isus Cristos a binevoit să ne lase nouă tuturor, şapte râuri prin care să se verse în inimile şi sufletele noastre harul lui Dumnezeu şi aceste şapte râuri nu sunt altceva decât cele şapte sacramente pe care le ştim cu toţii şi pe care voi încerca să vi le prezint în predicile tematice pe care le încep astăzi şi de la care vă invit să nu lipsiţi, pentru că, după cum vom observa în cele ce urmează ele sunt pentru fiecare creştin şi pentru fiecare om în parte, seva din care sufletul nostru trăieşte şi se consolidează, pregătindu-ne trupul şi sufletul pentru viaţa veşnică.

Pentru fiecare creştin este de cea mai mare importanţă să cunoască bine natura fiecărui sacrament, pentru a le primi bine şi pentru ca primirea lor să aducă rod în viaţa de zi cu zi. Unii creştini au idei greşite despre ele, şi din pricina acestei ignoranţe mulţi primesc sacramentele fără folos, ba uneori chiar în dauna sau defavoarea lor, întrucât n-au dispoziţiile necesare primirii unui sacrament şi aşa în loc să primească harul lui Dumnezeu, îşi încarcă sufletul cu alte păcate mai grave - numite sacrilege.

Înainte de a vorbi despre fiecare sacrament în parte consider că ne vor fi de folos câteva lămuriri generale, care se referă la sacramente. Cuvântul: sacrament poate avea mai multe înţelesuri. Aici îl vom lua în sens strict: sacrament înseamnă lucru sau semn exterior (din afară), întemeiat de Isus Cristos, prin care primim harul lui Dumnezeu spre a ne mântui. Catehismul Bisericii Romano-Catolice dă următoarea definiţie: "Un sacrament sau o taină este un semn văzut, orânduit de Isus Cristos, prin care dobândim harul nevăzut, pentru sfinţirea sufletelor noastre".

Pentru a înţelege bine ce este un sacrament, trebuie să ne amintim că, în bunătatea sa nesfârşită, Dumnezeu a voit să acomodeze sau să potrivească religia cu firea şi trebuinţele noastre umane. "Dacă noi am fi numai suflet - spune Sf. Ioan Gură de Aur - şi n-am avea şi trup, Dumnezeu ne-ar fi dat o religie cu totul sufletească, fără nici un amestec de materie. Dar fiind compuşi din trup şi suflet şi fiind destinate acest trup şi acest suflet să vieţuiască împreună şi să se ajute reciproc, pentru a da lui Dumnezeu cinstea cuvenită, ne trebuiesc anumite semne exterioare (din afară), care să ne ajute sufletul şi trupul să se ridice, cu uşurinţă, de la lucrurile materiale spre cele spirituale, precum şi pentru a da pildă vie altora prin practicarea sau participarea la cult realizând astfel o societate religioasă care să ridice demnitatea omului căzut în păcat". Iată, aşadar şi motivul pentru care avem atâtea lucruri materiale prezente şi în religie: biseri ci mari şi somptuoase, haine bisericeşti scumpe, cântece şi sărbători fastuoase şi înălţătoare, slujbe şi ceremonii, icoane şi statui..., şi toate aceste semne au fost şi sunt orânduite pentru a ne stârni credinţa, pentru a ne însufleţi evlavia şi pentru a servi în acelaşi timp ca legătură de unire între credincioşi.

Din acest motiv, Dumnezeu, deşi ne-ar putea da harul sfinţitor fără ajutorul vreunui semn exterior, totuşi, nu ni-l oferă decât prin mijlocirea şi sub vălul lucrurilor materiale, precum: apa la Botez, uleiul la Mir etc., împreună cu cuvintele ce se rostesc la fiecare sacrament. Şi aceste lucruri le vedem, le simţim, le auzim.

Dumnezeu a orânduit aceste semne din două motive: pentru a însemna, arăta harul pe care un sacrament îl conţine şi pentru a oferi acest har în realitate.

- mai întâi pentru a însemna sau arăta harul. Natura unui semn este nu numai de a ne da cunoştinţa lui însuşi, a ceea ce este în sine, dar şi a unui lucru deosebit pe care-l semnifică; de pildă: fumul este semnul focului, urma piciorului în praf este semn că prin acel loc a trecut cineva. Tot aşa lucrurile sau semnele folosite la sacramente arată harul lui Dumnezeu pe care noi îl primim în suflet. De exemplu: când preotul botează un copil ce vedem? Vedem cum preotul varsă apă pe capul copilului şi acea apă turnată pe capul copilului este un semn care ne arată că prin puterea Duhului Sfânt, sufletul acelui copil este curăţit de păcatul strămoşesc şi este împodobit cu harul sfinţitor. Acest har noi nu-l vedem cu ochii trupului, dar suntem siguri că el coboară în suflet şi-l spală de păcate aşa după cum apa curăţă trupul de orice mizerie.

- în al doilea rând sacramentul dă sau conferă harul sfinţitor. Sacramentele nu sunt numai nişte semne goale care ar închipui harul, dar il conferă în realitate. Aceasta este, de altfel deosebirea dintre legea veche şi cea nouă: legea veche avea sacramente precum tăierea împrejur, mielul pascal etc., dar acestea, după cum spune Sfântul Paul, nu aveau nici o putere de a sfinţi, ci numai de a închipui harul, pe care-l primim prin sacramente.

Cum se oferă harul? În virtutea şi puterea ce o au în sine, sacramentele nu atârnă de evlavia şi vrednicia aceluia care le administrează. Precum nici medicamentul nu atârnă de însuşirile medicului, tot aşa nici efectul sacramentului nu depinde însuşirile bune sau rele ale preotului, sau ale persoanei care le administrează, ci de puterea pe care le-a dat-o însuşi Cristos Isus. Astfel dezlegarea la spovadă dată de un preot sfânt are aceeaşi valoare ca şi dezlegarea unui preot nevrednic.

Mai departe: sacramentele nu atârnă nici de bunătatea celui care le primeşte. Pentru a nu greşi trebuie notat că sacramentele cer anumite dispoziţii de la cel care le primeşte, de exemplu: căinţa la spovadă.

Cu a cui, sau de unde puterea sacramentelor de a transmite harul sfinţitor? Nici o fiinţă creată, nici un înger din cer nu are această putere de a da, conferi unor lucruri materiale tăria sau eficacitatea de a produce harul. Care înger, de exemplu, ar avea atâta putere încât să cureţe cu puţină apă, vărsată pe cap, omul de păcatul strămoşesc? Sacramentele n-au această putere decât prin orânduirea dumnezeiască. Singur, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, autorul sacramentelor, a dat unor lucruri această putere de a ierta păcatul, de a conferi harul sfinţitor şi de a sfinţi sufletele.

Sacramentele noii Legi sunt şapte: Botezul, Mirul, Euharistia, Pocăinţa, Ungerea bolnavilor sau Maslul, Preoţia şi Căsătoria. Prin acestea Isus Cristos a voit să prevadă toate lipsurile vieţii noastre sufleteşti, precum şi să ne fie ajutor în cele trupeşti.

De fapt şapte sunt şi lucrurile necesare vieţii trupeşti a omului: să se nască, să crească, să se hrănească, să-şi redobândească sănătatea, dacă a pierdut-o, să-şi repare puterile slăbite de boală sau de oboseala zilnică prin odihnă, să perpetueze succesiunea superiorilor care să-l conducă pe om şi să-şi perpetueze specia şi neamul. La fel în viaţa sufletească avem aceleaşi lipsuri. Astfel: Botezul ne dă viaţa sufletului, făcându-ne creştini; Mirul ne întăreşte în această viaţă nouă de creştini; Euharistia hrăneşte viaţa de creştin; Pocăinţa ne redă viaţa de creştin, dacă am pierdut-o printr-un păcat grav; Ungerea de pe urmă sau maslul ne întăreşte în slăbiciunile bolilor sufleteşti sau trupeşti şi ne întăreşte pentru a fi pregătiţi pentru momentul morţii; Preoţia ne dă păstori pentru suflet şi conducători ai sfintei Biserici pentru a ne conduce spre patria cerească; iar Căsătoria înmulţeşte ceata sau poporul creştin sau membrii Bisericii. Iată, aşadar, cât d e bine şi frumos prevăd sacramentele toate lipsurile vieţii de creştin şi cât de bine sunt potrivite şi pentru nevoile noastre trupeşti.

Din ce se compune fiecare sacrament?

Trei sunt lucrurile sau elementele din care se compune sau este alcătuit fiecare sacrament. 1. Materia; 2. Forma. 3. Ministrul sau oficiantul sacramentului. 1. Materia: este lucrul de care se foloseşte fiecare sacrament, cum este apa la Botez, uleiul la Mir, pâinea şi vinul la Euharistie, etc. 2. Forma: în timp ce se foloseşte materia oficiantul sau slujitorul sacru rosteşte câteva cuvinte care sunt forma sacramentului care-i determină caracterul. Aşa de exemplu la Botez: "eu te botez în numele Tatălui ....", la sacramentul pocăinţei: "Eu te dezleg de păcatele tale în numele Tatălui ...". 3. Ministrul: este persoana care administrează sacramentul, cu intenţia sau cu gândul de a face ceea ce doreşte Biserica. Despre toate acestea vom mai reveni la fiecare sacrament în parte. Aceste trei elemente sunt absolut necesare pentru a forma un sacrament. Dacă lipseşte un singur element din cele trei, atunci nu se mai poate vorbi despre sacrament.

Cu alte cuvinte aceste trei elemente trebuie să fie prezente la toate sacramentele pentru a se verifica validitatea şi liceitatea unui sacrament. Toate cele trei elemente sunt determinate de Isus Cristos, autorul tuturor sacramentelor, astfel încât ele nu pot fi schimbate niciodată.

Efectele sacramentelor: 1. primirea harului sfinţitor; 2. primirea harului sacramental; 3. imprimarea caracterului.

1. Primirea harului sfinţitor: este efectul tuturor sacramentelor şi acest har poate fi considerat din două puncte de vedere sau sub două aspecte; în primul rând întrucât din păcătoşi, prin primirea harului sfinţitor, devenim drepţi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor, iar în al doilea rând dacă harul sfinţitor este primit de cel care îl are deja, acesta devine şi mai drept. Două sunt sacramentele care ne dau harul cel dintâi, adică sacramente care fac în cel care le primeşte trecerea de la starea de om păcătos la cea de om drept, de la starea de fii ai întunericului la starea de fii sau prieteni ai lui Dumnezeu, de aceea se mai numesc şi sacramentele morţilor, adică aceste două sacramente sunt destinate celor care sunt în păcate grele, cu alte cuvinte morţi sufleteşte. Aceste două sacramente sunt: Botezul şi Pocăinţa. Celelalte cinci sacramente ne dau cel de-al doilea har şi sunt denumite, aceste cinci sacramente, sacramentele celor vii, pentru că acestea sunt destinate celor care sunt deja în starea harului sfinţitor şi sunt astfel vrednici de a primi un nou sacrament. Dacă un creştin sau un om ar primi un sacrament din cele cinci sacramente ale celor vii în stare de păcat grav, ar săvârşi un sacrilegiu sau o profanare a sacramentului primit şi peste toate nu s-ar face vrednic nici de roadele sacramentului primit.

2. Primirea harului sacramental. Harul sacramental este un har deosebit (special), propriu fiecărui sacrament. Astfel fiecare sacrament are, sau conţine un scop anume voit de Dumnezeu. Dacă fiecare sacrament nu ar fi avut, conţinut un har special Dumnezeu nu ar mai fi creat şapte sacramente ci numai unul singur, însă fiecare sacrament corespunde unei stări a sufletului sau trupului omului într-un anumit moment dat. Aşadar fiecare sacrament conţine un har deosebit, oferă un ajutor deosebit, într-un moment deosebit, pentru a ajunge astfel la scopul pentru care un sacrament a fost creat. Astfel avem ca exemplu: Sacramentul Botezului - are ca scop special să ne facă asemenea lui Isus Cristos prin iertarea păcatului strămoşesc şi a tuturor păcatelor săvârşite înainte de primirea acestui sacrament. După primirea harului sfinţitor, prin sacramentul botezului sau prin sacramentul pocăinţei, iată că Dumnezeu ne oferă şi ajutoarele necesare spre a rămâne în această stare: astfel avem Sfânta Euharistie, care a fost orânduită ca să ne fie hrană sufletului şi să alimenteze în noi credinţa, speranţa şi dragostea. Aşadar toate sacramentele, odată cu harul sfinţitor ne dau şi acest ajutor deosebit, necesar spre atingerea scopului final pentru care fiecare sacrament în parte a fost orânduit sau destinat spre un ajutor deosebit omului într-o situaţie deosebită. Acest ajutor aşadar se numeşte har sacramental.

3. Imprimarea caracterului. În sfârşit sunt unele sacramente, din cele şapte, care întipăresc în sufletul persoanei care le primeşte un caracter, o pecete, un semn deosebit, prin care omul se consacră sau se consfinţeşte lui Dumnezeu, fie ca şi creştin - la Botez, fie ca soldat al lui Cristos - la Mir, fie ca şi slujitor al altarului - la Sfânta Preoţie. Acest semn, numit caracter, nu se şterge niciodată din sufletul celui care primeşte un astfel de sacrament. Un creştin, spre exemplu poate deveni necredincios sau nepracticant, dar semnul sau caracterul primit spre exemplu la Mir va rămâne de neşters pe vecii vecilor, indiferent de starea sufletului de după această viaţă pământească. Astfel sacramentele Botezului, Mirului şi Preoţiei imprimă acest caracter de neşters, motiv pentru care ele nu se pot repeta şi nu se pot da sau administra decât o singură dată în această viaţă.

Concluzia. Ne oprim aici cu consideraţiile sau cu reflexia noastră privind sacramentele în general. Înainte de a trece la fiecare sacrament în parte ar mai fi de notat următoarele aspecte pe care fiecare creştin sau persoană în parte ar trebui să le conştientizeze cât mai mult în viaţa personală, în viaţa de familie sau ca membru al societăţii Bisericii sau al societăţii civile. Dacă atât de mare este bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi oamenii şi atât de mare grija sa faţă de fiecare persoană în parte încât a prevăzut sau s-a îngrijit şi se îngrijeşte mereu să ne dea mijloacele necesare pentru o viaţă fericită aici şi pregătire adecvată pentru viaţa veşnică, ne-a dat cu alte cuvinte toate mijloacele pentru mântuire, ne întrebăm atunci câtă recunoştinţă şi responsabilitate se recere din partea noastră? Din nefericire, trebuie spus şi următorul aspect: sunt creştini sau persoane, care tăgăduiesc sau nu recunosc sacramentele date de Dumnezeu, iar alţii, m ai mult decât atât, chiar le profanează primindu-le cu nevredncie, spre osânda lor, astfel în loc să le fie unelte spre mântuire, le sunt unelte sau mijloace spre condamnare.

Sfatul medicului: să nu fim noi între aceşti nenorociţi, ci să avem faţă de sacramente ideea cea mai nobilă, să le primim cât mai des şi cu cea mai bună dispoziţie sufletească, pentru ca să ne îmbogăţim sufletele cu harul lui Dumnezeu pe care-l transmite fiecare sacrament în parte şi pe care-l putem primi atât de uşor. Nu ne costă nimic, decât bunăvoinţă, în comparaţie cu cel care a înfiinţat aceste sacramente, adică pe Isus Cristos pe care l-au costat patimile şi moartea pe cruce, întrucât sacramentele nu sunt altceva decât roadele acestor patimi, singura lor cauză.

Istoria ne spune că împăratul Iulian Apostatul, cel care a devenit unul dintre cei mai crunţi prigonitori ai creştinismului, nu putea suferi nici măcar gândul că a fost botezat când a fost copil şi încerca sub orice formă să şteargă măcar gândul că a fost botezat, nu putea cu alte cuvinte şterge caracterul pe care primirea acestui prim sacrament i l-a imprimat pentru totdeauna în suflet. Şi atunci ca şi acum apare aceeaşi întrebare: nu sunt oare şi în zilele noastre creştini care se ruşinează cu numele de creştin, sau care nu dau dovadă prin comportamentul lor de a fi creştini, motiv pentru care mulţi nu mai frecventează Biserica, nici măcar duminica şi mai mult decât atât nu mai dau nici un semn prin viaţa lor că ar fi creştini. Aceştia îşi vor vedea greşeala mult mai târziu, însă ar fi bine ca acest moment să nu fie prea târziu.

Pildă: În anul 305 s-a dezlănţuit o mare prigoană împotriva creştinismului. O mamă, cu numele de Iulita, creştină, a fost condusă şi ea la tribunal şi aceasta împreună cu copilul ei. "Cine eşti tu?" a fost întrebată de către proconsul. "Sunt o creştină cu numele de Iulita!", răspunse femeia cu o înfăţişare îngerească. Copilul, pe numele lui Chiric, deşi abia putea gângăvi, spuse şi el la rândul lui "sunt creştin!" Tiranul, pentru a îmbuna pe copilaş, îl luă în braţe şi începu a-l mângâia, dar copilul se desfăcu din braţele lui, începu a-l bate şi fugi spre mama lui rostind din nou: "sunt creştin!" Înfuriat peste măsură proconsulul luă copilul şi-l trânti cu capul de treptele tribunalului zdrobindu-i trupul fraged. "Îţi mulţumesc, Doamne, strigă mama, că ai binevoit a da copilului meu cununa martiriului înaintea mea. Atunci tiranul porunci ca mama copilului să fie aruncată într-un vas cu ulei fierbinte, apoi să i se taie capul, ceea ce se şi făcu.

Exemplu de mamă eroină şi de creştin model, pentru oricine astăzi când creştinul este liber să acţioneze şi să aducă cult în mod democrat, fără a fi deranjat de cineva sau fără a deranja pe cineva. Din nefericire însă trebuie constatat că sunt mulţi cei care sunt creştini doar cu numele, doar de suprafaţă, doar ca să se bucure de nişte beneficii materiale sau pur şi simplu creştini de registru. Pentru toţi aceştia avem noi datoria de a ne ruga pentru ca momentul trezirii la realitate să nu le fie lor prea târziu.

pr. Marian Gaşpal

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 961, Ultimul acces: 2026-08-11 07:43:01

Timp total: 0.03s...

[]:1