Municipiile Iaşi şi Cahul s-au înfrăţit de Ziua Unirii Basarabiei cu România[2021-03-28]de Gheorghe AnghelMunicipiile Iaşi şi Cahul s-au înfrăţit la 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Semnarea acordului de înfrăţire a avut loc sâmbătă, 27 martie, la Primăria Municipiului Iaşi. Documentul a fost semnat de primarul Iaşului, Mihai Chirica, şi de omologul său, Nicolae Dandiş. La manifestare au fost prezenţi Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei şi Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud. Primarul Iaşului a mulţumit Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru „frumosul moment de la mormântul preşedintelui Sfatului Ţării, Ion Inculeţ„, şi a evidenţiat importanţa acordului semnat. „Momentele pe care autorităţile publice de pe cele două maluri ale Prutului le realizează prin aceste acorduri de înfrăţire sunt fiecare dintre ele, după mărimea lor, o picătură mai mică sau mai mare într-un ideal pe care îl dorim împlinit sau re-împlinit după mai bine de 100 de ani deja”, a spus primarul Mihai Chirica. Mitropolitul Teofan a vorbit despre starea de aşteptare în care se află românii aflaţi pe cele două maluri ale Prutului şi despre dezideratul Unirii Basarabiei cu România, asemănându-l cu „naşterea unui prunc, pe care îl putem numi România reîntregită”. „Un singur gând, atât în România, cât şi în Republica Moldova: suntem într-o stare de aşteptare. Numesc această aşteptare ca aşteptarea pe care o are mama pentru ca pruncul pe care îl portă în pântece să vadă lumina zilei. În această perioadă de aşteptare, mama şi participarea tatălui trec, după o expresie biblică, prin durerile naşterii aşteptând ca momentul să vină”. „Nu ştim câte zile, câte luni sau câţi ani vor trece, dar cred că în cele din urmă conştiinţele curate din dreapta şi stânga Prutului aşteptă să se nască. (…) Până atunci cred că nici nouă, celor din ţară, nu ne merge bine şi nici fraţilor de peste Prut nu le merge bine pentru că niciodată o stare de anormalitate nu poate să definească cursul firesc al lucrurilor”. Nicolae Dandiş, primarul municipiului Cahul, a remarcat că acordul de înfrăţire va deschide noi oportunităţi. Prin „semnarea acestui act legalizăm frăţietatea între comunităţile noastre”, a subliniat edilul Cahulului. Înfrăţirea celor două oraşe a fost aprobată de Ministerul Român al Afacerilor Externe şi de Consiliul Local Iaşi, prin Hotărârea nr. 137 / 27 aprilie 2020. Sâmbătă, anterior semnării documentului, oficialităţile menţionate au participat la Bârnova la o serie de evenimente organizate la mormântul marelui patriot Ion C. Inculeţ. Acordul de înfrăţire a fost aprobat de consiliile locale ale celor două oraşe încă din 30 aprilie anul trecut. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 852, Ultimul acces: 2026-10-01 10:38:06
|
Timp total: 2.74s...
[]:1