Un incubator pentru bebeluşi prematuri a fost donat Spitalului din Rădăuţi prin intermediul Arhiepiscopiei Sucevei[2021-03-18]de Ştefana TotorceaPrin implicarea Arhiepiscopiei Sucevei şi a Parohiei „Sf. Nicolae” din Bruxelles, o familie de bucovineni din diaspora a oferit miercuri un incubator Spitalului Municipal Rădăuţi „Sfinţii Doctori Cosma şi Damian”. Aparatul va fi util pentru salvarea bebeluşilor născuţi prematur. Reprezentanţii eparhiei au transmis că este o donaţie cum nu se poate mai potrivită pentru Luna pentru viaţă 2021: de acum vor putea fi salvate tot mai multe vieţi de copii la Rădăuţi. Incubatorul are valoarea de 55.000 lei şi poate compara diferenţa dintre ambient şi temperatura setată şi să modifice puterea de încălzire, pentru a păstra temperatura constantă în interior. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor se implică activ în sprijinirea unităţilor medicale din judeţ cu aparatură medicală de ultimă generaţie. În timpul pandemiei de COVID-19, a donat spitalelor din Suceava, Rădăuţi şi Fălticeni aparatură medicală în valoare de peste 100.000 de euro. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 637, Ultimul acces: 2026-10-01 10:40:08
|
Timp total: 0.03s...
[]:1