Personalităţi duhovniceşti înmormântate la Mănăstirea Cernica (II)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Personalităţi duhovniceşti înmormântate la Mănăstirea Cernica (II)

[2021-02-15]

de Raluca Ene

Cea de-a doua parte a fotoreportajului dedicat personalităţilor înmormântate la Mănăstirea Cernica include preoţi care au adus contribuţii importante în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, laici care L-au mărturisit pe Hristos în temniţe sau care au influenţat discret, dar profund, cultura.
Mitropolitul Nifon Rusăilă
În faţa Bisericii „Sfântul Lazăr” se distinge mormântul mitropolitului care a luat parte la Unirea Principatelor şi primul mitropolit primat al României, Nifon Rusăilă.
Mormântul Mitropolitului Nifon
În activitatea ierarhului se remarcă: deschiderea seminariilor teologice eparhiale care fuseseră închise la Revoluţia din 1848, înfiinţarea unei tipografii, refacerea sau construirea unor schituri şi mănăstiri.
Mitropolitul este fondatorul celui de-al doilea Seminar din Bucureşti, Seminarul Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul, o prestigioasă instituţie de profil, activă şi în prezent.
În data de 5 mai 2020 s-au împlinit 145 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, data plecării la Domnul fiind profeţită de Sfântul Calinic de la Cernica.
Gala Galaction
Pe aleea care pleacă de la Biserica „Sf. Lazăr” şi duce către lacul Cernica se văd două cruci vechi de lemn, aproape identice, pe care este scris simplu „Gala Galaction” şi „Zoe Galaction” .
Acolo este înmormântat, alături de soţia sa, scriitorul Gala Galaction, pseudonimul literar al preotului şi teologului Grigore Pişculescu. Se pare că acesta şi-a ales numele de scriitor în urma unui pelerinaj la mănăstirile din Moldova.
Corespondenţa dintre studentul teolog şi tânăra Zoe a fost publicată sub numele „Gala Galaction – Scrisori către sora Zoe: corespondenţă inedită (1901-1902)”.
Este cunoscut mai mult ca scriitor, pentru nuvelele şi povestirile sale, dintre care se remarcă „Moara lui Călifar”, dar una dintre cele mai importante lucrări ale sale este traducerea Bibliei la care a lucrat timp de şase ani.
În data de 8 martie 2021 se vor împlini 60 de ani de la trecerea în veşnicie.
Crucea de la mormânt, surprinsă într-o zi de toamnă
Ioan Ianolide
Ioan Ianolide este unul dintre mărturisitorii Ortodoxiei în temniţele comuniste. Acesta a fost condamnat şi închis timp de 23 de ani la Jilava, Piteşti, Târgu Ocna, Gherla, Aiud. Pentru că nu s-a lepădat de Hristos, suferinţele şi torturile nu l-au dezumanizat, ci, din contră, l-au luminat şi au contribuit la desăvârşirea sa ca om.
Este cunoscută strânsa prietenie cu alt mărturisitor, Valeriu Gafencu, care spunea despre Ioan Ianolide că are „o inimă de o bunătate rară”. Aceleaşi trăsături, bunătatea şi blândeţea, sunt evocate şi de soţia sa, doamna Constanţa Ianolide.
Maica Domnului a fost întărirea sufletească a credincioşilor din temniţe.
Înainte de a trece la Domnul, în 5 februarie 1986, i-a împărtăşit acesteia ultima sa dorinţă: „Dacă nu am ajuns viu în mănăstire, măcar mort să ajung acolo”. Mormântul său se află în cimitirul Mănăstirii Cernica, în apropierea casei „Nifon Mitropolitul”.
Fotografia de pe crucea sa.
Mormântul său în lumina răsăritului.
Daniel Turcea
Daniel Turcea este considerat unul dintre cei mai profunzi poeţi creştini. Povestea vieţii sale, relatată de sora lui, Lucia Turcea[1], este impresionantă datorită întoarcerii radicale la Ortodoxie. Această regăsire, începută cu o spovedanie de mai bine de opt ore la Părintele Arsenie Papacioc, i-a transformat anii plini de căutări şi suferinţe într-o profundă pocăinţă pe care a transpus-o în poeziile din volumul „Epifania”.
A îndurat cu răbdare suferinţa provocată de boala cancerului şi a trecut la Domnul la doar 33 de ani, după ce a fost spovedit şi împărtăşit pe patul de spital de Părintele Sofian Boghiu.
Poetul este înmormântat alături de mama sa, o femeie credincioasă care s-a rugat neîncetat pentru întoarcerea fiului său.
Din însemnările poetului:
Blândeţea candelei îi arde
în inimă
ce nu mai ştie
nimic asemeni, în iubire, pe pământ
ştiu, vom muri
dar câtă splendoare!
„Doamne, mai dă-mi nişte cerşetori, că prea sunt sărac, să mai dau, ca să-mi mai dai.”
Lumânări aprinse la mormântul poetului
În faţa mormântului se află o piaţetă cu un monument dedicat lui.
„Singura măsură a iubirii e că n-are măsură.” (Daniel Turcea)
Ernest Bernea
Ernest Bernea este cunoscut drept sociolog, filozof şi etnolog. El a ţinut primul curs de etnologie din România, la catedra de antropogeografie a lui Simion Mehedinţi, întemeietorul şcolii de geografie româneşti.
A fost membru al echipelor monografice din cadrul şcolii de sociologie întemeiate de Dimitrie Gusti şi a contribuit la întemeierea Muzeului Satului. Mai târziu, fiul lui, Horia Bernea, va fi fondatorul Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.
Mormântul lui Ernest Bernea
Crucea de piatră de la mormânt
Sub acuzaţii de naţionalism şi promovare a civilizaţiei săteşti, intelectualul trece prin temniţele comuniste şi domiciliu forţat în Bărăgan.
Ultimii ani de viaţă i-a dedicat scrisului şi anchetelor etnografice. Din cauza cenzurii comuniste, manuscrisele sale nu au fost publicate în totalitate şi nici în prezent nu sunt cunoscute la adevărata lor valoare. Surprind însă realităţi în care ne identificăm cu uşurinţă:
Omul vremii noastre nu are timp. E activ la disperare şi nici nu ştie măcar de ce; mărturiseşte deseori că-l forţează lupta pentru viaţă. El nu are timp pentru sine, pentru familie, pentru prieteni, pentru nimeni, nu are timp să cugete, să lucreze, să se odihnească, nu are timp să trăiască. Un mare industriaş american, când i-a venit sfârşitul se spune că ar fi exclamat: ce am făcut, unde este viaţa mea? Nu am trăit! Şi omul fusese foarte activ; dovadă averea pe care o acumulase.[2]
În ultimul interviul acordat, Ernest Bernea declara:
Eu am mare încredere în forţa de regenerare spirituală a poporului român. Şi cred că, dacă nu chiar repede, neamul nostru va avea parte iarăşi de lumină. Nu se poate să fie altfel, imposibil! Fiindcă există în fondul acestui popor nişte valori nepieritoare. Ca ele să iasă însă, la suprafaţă, trebuie timp, mult timp…[3]
Instantanee din cimitirul Mănăstirii Cernica, surprinse în mai multe anotimpuri:
[1] Lucia Turcea, Urme în veşnicie. Daniel-Ilie Turcea, Editura Doxologia, 2013
[2] Ernest Bernea, Preludii, Editura Predania, 2011
[3] Interviu realizat de Banu Rădulescu, Revista Memoria, nr. 2, pp. 26-33

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 841, Ultimul acces: 2026-09-30 06:02:05

Timp total: 0.04s...

[]:1