Anunţuri din Dieceza de Oradea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Anunţuri din Dieceza de Oradea

[2021-02-16]
Dieceza de Oradea
1. Calea Soţilor în grădina Palatului Episcopal
Având în vedere interesul faţă de iniţiativa denumită Calea Soţilor amenajată în grădina Palatului Episcopal, program destinat iniţial doar pentru durata Săptămânii Căsătoriei, aceasta va fi prelungită cu o săptămână şi pentru intervalul 15-21 februarie. Soţii căsătoriţi şi perechile de logodnici care se pregătesc pentru Căsătorie pot parcurge această cale alcătuită din 16 staţiuni cu tot atâtea teme de meditaţie, acestea urmând diferitele etape din viaţa soţilor, de la prima întâlnire, până la sfârşitul vieţii. Parcurgerea acestei căi poate fi un bun prilej pentru o mai bună conştientizare şi aprofundare a relaţiei de iubire dintre soţi.
2. Triduum în biserica parohială Oradea-Oraş Nou
După eliberarea oraşului Oradea de sub ocupaţia otomană care a durat 32 de ani, Capitlul de rit latin reactivat în anul 1693 a hotărât, ca în semn de mulţumire faţă de Dumnezeu, să celebreze anual adoraţia Sfântului Sacrament şi Sfânta Liturghie în cele trei zile care preced Postul Mare. Celebrarea are loc în Catedrala construită de către Cardinalul Csáky Imre, Episcop de Oradea între 1702-1732, actualmente biserica parohială Sf. Ladislau. Conform acestei hotărâri, anul acesta triduumul este organizat în perioada 14-16 februarie 2021, cuprinzând la ora 17.00 adoraţia Sfântului Sacrament, iar la ora 18.00 celebrarea sfintei liturghii.
3. Miercurea Cenuşii – începutul Postului Mare
„Calea sărăciei şi a privaţiunii (postul), privirea şi gesturile de iubire faţă de omul rănit (pomana) şi dialogul de fiu cu Tatăl (rugăciunea) ne îngăduie să întruchipăm o credinţă sinceră, o speranţă vie şi o caritate laborioasă.” (mesajul Papei Francisc pentru Postul Mare din 2021)
În data de 17 februarie 2021, odată cu Miercurea Cenuşii îşi are începutul perioada de pregătire pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti, şi anume Postul Mare. Este un timp special de post şi reculegere, fiind interzise distracţiile publice. Denumirea de Miercurea Cenuşii vine de la cenuşa folosită ca simbol al căinţei încă din timpurile străvechi ale bisericii: preotul presară cenuşă pe capul credincioşilor rostind cuvintele: „Adu-ţi aminte, omule, că din ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce!” (Geneza 3,19) sau „Întoarceţi-vă de la păcat şi credeţi în Evanghelie.” (Mc 1,15). Cenuşa fiind obţinută prin incinerarea crengilor de salcie sfinţite în Duminica Floriilor din anul precedent. În această zi Sfintele Liturghii se vor celebra în Catedrala din Oradea la ora 7.00 respectiv ora 18.00. Ritualul impunerii cenuşii va fi celebrat şi în cadrul Liturghiilor din prima duminică a Postului Mare.
Miercurea Cenuşii este zi strictă de post: persoanele cu vârsta între 18 şi 60 de ani pot mânca de trei ori şi doar o dată pe săturate, iar toţi credincioşii peste 14 ani se vor abţine de la consumul de carne. În zilele de vineri ale Postului Mare abţinerea de la consumul cărnii este obligatorie.
4. Concurs de religie online
Episcopia Romano-Catolică de Oradea împreună cu Liceul Teologic Romano-Catolic Szent László din localitate invită în mediul online pe elevii din clasele IX-XII împreună cu profesorii lor de la liceele teologice romano-catolice din patru dieceze (Alba Iulia, Satu Mare, Timişoara respectiv Oradea) sâmbătă, 20 februarie 2021, în cadrul proiectului Pe urmele vocaţiilor. Acest program se doreşte a fi o suplinire a concursului naţional de religie cu acelaşi nume organizat în anii precedenţi, dar care, din cauza pandemiei, în acest an nu poate fi organizat cu prezenţa fizică a elevilor. Organizatorii doresc să ofere posibilitatea concurenţilor să cunoască mai îndeaproape personalităţile de vază din istoria bisericii universale sau locale, să aprofundeze cunoştinţele despre viaţa şi valorie promovate de aceştia în perioada în care au trăit. Tematica anului acesta urmăreşte prezentarea următoarelor personalităţi: Sfântul Iosif, Ordinul Piarist şi Sfântul Iosif de Calasanz, Ordinul Premonstratens şi Sfântul Norbert, Ordinul Paulin şi Fericitul Eusebiu de Esztergom. Au fost desemnate aceste teme datorită proclamării de către papa Francisc a Anului Sfântul Iosif, respectiv datorită sărbătoririi aniversare din acest an a ordinelor călugăreşti care activează pe teritoriile noastre. Programul zilei va fi deschis de către episcopul Böcskei László, care va celebra la ora 9.00 Sfânta Liturghie fiind transmisă în direct pe pagina de Facebook a Diecezei.
5. Vespera solemnă în cinstea Fericitului Episcop martir Bogdánffy
Cu ocazia aniversării a 110 ani de la naşterea Fericitului Bogdánffy Szilárd, Episcop martir, duminică, 21 februarie 2021 la ora 17.00, în Catedrala Romano-Catolică din Oradea membrii Capitlului împreună cu preoţii şi credincioşii prezenţi vor recita vespera solemnă în cinstea Episcopului martir, cerând mijlocirea sa, şi rugându-se pentru canonizarea acestuia. În cadrul rugăciunii va fi înmânată medalia de merit diecezană „În slujba credinţei”.
Episcopia Romano-Catolică de Oradea
serviciul de presă
tel. 0259-411180
http://stiri.varad.org

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 828, Ultimul acces: 2026-09-29 03:32:21