Elogiul PS Ignatie faţă de lucrarea lui Dumnezeu: Ne-a creat inegali, diferiţi. Aceasta este frumuseţea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Elogiul PS Ignatie faţă de lucrarea lui Dumnezeu: Ne-a creat inegali, diferiţi. Aceasta este frumuseţea

[2021-02-09]
de Sorin Ioniţe

În predica sa de duminică, referitoare la Pilda Talanţilor, Episcopul Ignatie al Huşilor a adus un elogiu lucrării lui Dumnezeu care a împărţit oamenilor în mod inegal şi diferit darurile Sale.
„Dumnezeu ne spune că a fi inegal în ceea ce priveşte darurile nu este un indiciu de nedreptate sau de distribuţie greşită a acestora, ci un impuls. Inegalitatea darurilor ar trebui să ducă întotdeauna la lucrare, la creativitate. Dumnezeu a împărţit în mod inegal darurile Sale tocmai pentru ca să realizăm că suntem fiinţe complementare. Ne completăm unii pe alţii”, as subliniat PS Ignatie.
Părintele episcop atrage atenţia că, din nefericire, noi suntem, întotdeauna, cu ochii aţintiţi înspre darurile şi talanţii semenilor noştri, neglijând ceea ce Dumnezeu a aşezat în inima noastră.
În omilia sa, ierarhul a semnalat că este păcat nu numai atunci când facem răul şi suntem ingraţi şi nerecunoscători, ci şi atunci când nu facem binele pe care am fi avut şansa de a-l pune în lucrare.
El a semnalat că „orice fel de luptă pentru egalitate instaurează violenţa şi o stare de frică distructivă”. „Avem cel puţin două exemple, în istoria umanităţii, prin care s-a încercat instaurarea unei egalităţi cu orice preţ: comunismul şi fascismul”.
„Dumnezeu ne-a creat inegali”, a reiterat PS Ignatie.
„Suntem atât de diferiţi unul faţă de celălalt, însă aceasta este frumuseţea: inegalitatea atrage după sine creativitate şi frumuseţe”.
„Cât de frumos este ca cel care, de pildă, nu are darul de a cânta să se bucure de cel căruia Dumnezeu i-a dat această capacitate. Altul nu are darul de a vorbi, însă are darul de a sluji pe aproapele său, şi are şansa de a-l asculta pe cel ce are darul elocinţei”.
„Toate darurile pe care Dumnezeu le-a dat în această lume sunt pentru a ne bucura unii de ceilalţi”.
PS Ignatie a slujit duminică, 07 februarie 2021, în Catedrala Episcopală din Huşi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 842, Ultimul acces: 2026-09-27 01:42:15