Arh. Bucureştilor, implicarea la nivel social în 2020: 10 milioane lei pentru spitale şi persoanele afectate de pandemie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Arh. Bucureştilor, implicarea la nivel social în 2020: 10 milioane lei pentru spitale şi persoanele afectate de pandemie

[2021-02-06]
de Sorin Ioniţe

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor s-a întrunit sâmbătă la Palatul Patriarhiei pentru a-şi analiza activităţile din anul trecut şi a stabili priorităţile pentru 2021.
Activitatea a fost îngreunată, comparativ cu cea din anii anteriori, ca urmare a restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei. Cu toate acestea, majoritatea activităţilor au continuat la nivel administrativ-pastoral, economic-patrimonial, cultural-misionar şi educaţional, dar mai ales pe plan social-filantropic, acolo unde a fost o nevoie acută de sprijn.
Din punct de vedere al sumei investite în filantropie, un nou vârf s-a atins în anul 2020 la nivel de eparhie: aproape 10 mil. lei, faţă de 8,4 în 2019 şi în jur de 6 mil. în anii precedenţi.
Principalele activităţi social-filantropice au fost:
Parteneriat cu autorităţile pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate în timpul carantinei generalizate, în baza căruia au fost oferite aproximativ 3.000 de porţii de mâncare, dar şi pachete cu alimente de bază – cu susţinerea Protoieriilor din Bucureşti.
Sprijinirea spitalelor Covid-19 cu aparatură medicală, dar şi a medicilor de familie din zone defavorizate, cu măşti de protecţie şi pulsoximetre.
Sprijinirea copiilor din comunităţile defavorizate, cu rechizite şcolare, cu tablete si dispozitive electronice pentru a putea participa la cursuri în condiţiile şcolii online, în colaborare cu Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei. De exemplu, în anul 2020, cu sprijinul financiar al parohiilor din eparhie, 290 de elevi din familiile sărace sau defavorizate au fost ajutaţi cu rechizite şi uniforme şcolare, manuale, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, necesare începerii anului şcolar, în cuantum de 832.096 lei.
Au fost consolidate parteneriatele existente şi au fost identificaţi noi parteneri sociali în vederea susţinerii iniţiativelor sociale ale Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Totodată, în anul 2020 au fost continuate programe şi proiecte sociale pentru categorii defavorizate, spre exemplu: Construirea unui nou Centru de zi pentru copii cu deficienţe de auz în Bucureşti, extinderea Centrului de zi pentru copii din oraşul Urlaţi, construirea a două case de tip familial la Mănăstirea Turnu, Prahova, continuarea proiectului Banca de alimente din Protoieria Sector VI Capitală ş.a.
Valoarea totală a ajutoarelor materiale şi financiare acordate în anul 2020 a fost de aproximativ 10 milioane lei (9.945.926,49 lei).
Vezi raportul integral.
Adunarea Eparhială
După ce a prezentat raportul general, Patriarhul Daniel a transmis mulţumiri tuturor celor care au făcut posibile aceste lucruri:
„În încheiere, mulţumim tuturor persoanelor particulare, comunităţilor şi instituţiilor locale şi centrale care au ajutat Arhiepiscopia Bucureştilor în multiplele sale activităţi pastorale, edilitare şi social-filantropice în anul 2020. Totodată, ne rugăm Preasfintei Treimi să le dăruiască tuturor sănătate şi fericire, pace şi bucurie, precum şi mult ajutor în toată fapta cea bună”.
Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor, 06.02.2021. Foto credit: Ziarul Lumina
Întrunirea de sâmbătă a debutat cu slujba de Te Deum oficiată în Catedrala Patriarhală de PS Timotei Prahoveanul. La Palatul Patriarhiei, după prezentarea raportului general, lucrările s-au desfăşurat separat, pe comisii de lucru. În paralel, a avut loc şi o şedinţă a protoiereilor.
La final, au fost supuse la vot rapoartele prezentate, proiectul de buget şi propunerile de programe pentru 2021.
Distincţie pentru „Cuvântul vieţii”
În cadrul Adunării Eparhiale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Diploma „2020 – Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor şi Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români” cu medalie comemorativă Editurii „Cuvântul Vieţii” şi revistei „Glasul Bisericii” ale Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.
Distincţia a venit în semn de apreciere pentru rezultatul obţinut în urma încheierii competiţiei de evaluare a editurilor şi revistelor cu profil umanist, care s‑a desfăşurat la finalul anului 2020.
Distincţie pentru Editura „Cuvântul Vieţii”. Foto credit: Ziarul Lumina
Editura „Cuvântul Vieţii” a obţinut o dublă acreditare, atât pentru domeniul Teologie, cât şi pentru domeniul Istorie şi studii culturale, pentru amândouă domeniile editura fiind clasificată în categoria B, iar în rândul publicaţiilor de teologie, revista „Glasul Bisericii” a fost clasată în categoria B.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 861, Ultimul acces: 2026-09-28 05:43:27