Patriarhul: Mesaj de condoleanţe şi consolare în urma incendiului de la Spitalul „Matei Balş” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul: Mesaj de condoleanţe şi consolare în urma incendiului de la Spitalul „Matei Balş”

[2021-01-29]
de Sorin Ioniţe

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel transmite un mesaj de condoleanţe şi consolare în urma incendiului de la Spitalul „Matei Balş” in Bucureşti:
Am aflat cu durere despre tragedia provocată de incendiul din spitalul „Matei Balş” din Bucureşti, în dimineaţa zilei de vineri, 29 ianuarie 2021, incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 5 pacienţi şi alţi 102 au fost evacuaţi.
În aceste momente pline de suferinţă şi tulburare pentru familiile îndoliate, dar şi pentru noi toţi care traversăm încă o perioadă critică marcată de pandemie, ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedaţi şi pentru însănătoşirea grabnică a celor răniţi.
Totodată, adresăm un părintesc mesaj de condoleanţe şi consolare familiilor celor decedaţi, rudelor şi prietenilor acestora, precum şi întregului personal medical care i-a îngrijit şi care a încercat să le salveze viaţa.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 838, Ultimul acces: 2026-09-28 14:36:12