Eminescu, la un click distanță: Fondul documentar Ipotești disponibil online[2020-12-07]de Gheorghe AnghelManuscrisele, notele, însemnările, corespondența sau documentele care i-au aparținut lui Mihai Eminescu și care se află în proprietatea Memorialului Ipotești vor fi puse la dispoziția publicului în format digital. Toate aceste piese reconstituie o epocă și întregesc documentar biografia lui Mihai Eminescu, readuc în prim plan personalități și evenimente care, într-un fel sau altul, au avut atingere cu poetul se precizează în comunicatul de presă emis de Memorialul Ipotești, citat de Agerpres. Punerea în circulație a acestor documente a început în luna octombrie și este rezultatul muncii unei echipe de specialiști ai unității aflate în subordinea Consiliului Județean. Liliana Grecu s-a ocupat cu scanarea și prelucrarea documentelor, Mihaela Anițului, de descifrarea și transcrierea documentelor, menținând ortografia originală a textelor, iar managerul Ala Sainenco, de comentarea și reconstituirea contextului socio-cultural al documentului. Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii Mihai Eminescu a fost înființat în anul 1992. Încă de la început, instituția și-a propus înglobarea tradiționalei activități muzeale într-un amplu proiect cultural, focalizat pe cercetarea biografiei și operei eminesciene și deschis oricăror manifestări de valoare din diverse domenii ale expresiei artistice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 727, Ultimul acces: 2026-08-19 08:59:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1