Prima Sfântă Împărtășanie în parohia Toți Sfinții din Craiova - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Prima Sfântă Împărtășanie în parohia Toți Sfinții din Craiova

[2020-11-24]
Duminică, 22 noiembrie, în solemnitatea Cristos, Regele Universului, 14 copii din parohia Toți Sfinții și 3 copii din parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Craiova au primit Prima Sfântă Împărtășanie, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 14.00. După o perioadă de pregătire intensă sub îndrumarea și coordonarea preoților, după ce au făcut Prima Sfântă Spovadă, copiii l-au putut primi pentru prima dată, cu sufletele curate, pe Isus Euharisticul în inimile lor.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele vicar Virgil Susanu, care a fost însoțit la altar de părintele paroh Petru Mihăică (Toți Sfinții) și părintele paroh Valerian Dumea (Înălțarea Sfintei Cruci). În cuvântul de învățătură, pr. Virgil Susanu le-a reamintit copiilor de marele dar pe care îl vor primi în Sfânta Împărtășanie: Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos, sub chipul pâinii și al vinului, pentru hrana sufletelor lor. Una dintre condițiile necesare pentru a putea primi cu vrednicie Sfânta Euharistie constă în a ști și a crede că în Sfânta Împărtășanie primim adevăratul Trup și Sânge al lui Isus Cristos.
Felicitări și mulțumiri tuturor celor care s-au implicat atât în pregătirea copiilor, cât și în organizarea acestei sărbători atât de importante pentru cele două comunități. (pr. Virgil Susanu pentru ARCB.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 660, Ultimul acces: 2026-08-18 13:47:16