Mic dicţionar pentru Postul Crăciunului

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.05s...

Ştiri şi Evenimente

Mic dicţionar pentru Postul Crăciunului

[2020-11-20]

de Sorin Ioniţe

De la ajun la julfă, ler, smirnă, stea…
Există multe cuvinte legate de Postul Crăciunului sau de sărbătoarea Naşterii Domnului pe care le utilizăm din obişnuinţă, dar nu le ştim semnificaţia profundă. Sunt şi regionalisme, ori arhaisme pe care nu le cunoaştem deloc. De aici, nevoia unui mic dicţionar dedicat acestei perioade profunde a anului bisericesc.
Ajun
Provine din latinescul adjunium şi se referă la ziua dinaintea unui eveniment sau a unei sărbători bisericeşti.
Ajunul Naşterii Domnului sau Ajunul Crăciunului – 24 decembrie (06 ianuarie după calendarul iulian nerevizuit) este zi de post aspru. În Ajunul Crăciunului, preoţii merg la casele credincioşilor vestind Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. În tradiţia românească, tot în această zi, se merge cu colindul.
Din punct de vedere liturgic ziua de ajun este una specială. În ajun se oficiază Ceasurile Mari sau Ceasurile împărăteşti.
Betleem
Betleem (învechit Viflaim, uneori scris Bethleem sau Bethlehem) este oraşul Naşterii Domnului Iisus Hristos, dar şi cetatea în care s-a născut regele David.
Etimologie: în ebraică „beyt lehem” înseamnă „casa pâinii”, în arabă, „beyt lahm”, „casa cărnii”. Oraşul este în Cisiordania, la 10 km sud de Ierusalim.
Ceasuri împărăteşti
Ceasurile sunt slujbe care fac parte din cele şapte laude bisericeşti. Se citesc în general în mănăstiri la începutul celor patru sferturi ale zilei.
Ceasurile Mari sau Ceasurile Împărăteşti – se referă la rânduiala specială a acestor slujbe din ajunul celor mai mari praznice bisericeşti. Slujbele poartă numele de „împărăteşti” şi pentru că în trecut la ele participau (în Bizanţ) împăraţii.
Colind
Colindele sunt cântece tradiţionale intonate în perioada sărbătorii Crăciunului mai ales de copii, dar nu numai. De asemenea, perioada în care se interpretează colinde este relativă. Tradiţional, erau 12 zile festive: de la Ajunul Crăciunului (24 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie). În prezent se cântă şi se ascultă colinde în toată perioada Postului Naşterii Domnului.
Colindătorii închipuie pe îngerii şi pe păstorii care au vestit în urmă cu două milenii că în ieslea Betleemului S-a născut Mântuitorul lumii.
Pe lângă colindatul clasic, în tradiţia ortodoxă există şi ceremonii mai complexe sau scenete despre Naşterea Domnului, precum „Mersul cu Steaua” sau „Irozii”.
Dar
Pornind de la faptul că magii i-au adus în dar Pruncului Iisus aur, smirnă şi tămâie, sărbătoarea Crăciunului şi postul care o precede este o perioadă a darurilor. Sărbătorind bucuria Naşterii Mântuitorului în lume, creştinii împart bucurie şi celor mai puţin fericiţi, îşi propun să fie mai buni, îşi oferă daruri unii altora, fac acte filantropice.
Dezlegare
Permisiune privitoare la consumul anumitor alimente în perioada postului. Exemplu: Dezlegare la untdelemn şi vin, Dezlegare la peşte.
Epifania
Epifania sau Boboteaza se referă la sărbătoarea Botezului Domnului, care în primele secole creştine era celebrată odată cu Crăciunul. (gr. „epifania” – „arătarea Domnului”).
Modificarea datei de serbare a Naşterii Domnului s-a făcut în mod oficial în anul 451, la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.
Harţi
Termen popular ce desemnează zilele în care se întrerupe postul fie din motive praznicale, fie din motive practice. Zile de harţi sunt cele de miercuri şi vineri în săptămâna întâi pascală, în săptămâna întâi după Rusalii; de asemenea, miercuri şi vineri în perioada dintre Naşterea şi Botezul Domnului, miercuri şi vineri în „Săptămâna Brânzei”, sărbătorile Naşterii şi Botezului Domnului atunci când acestea se întâmplă fie miercuri sau vineri.
Etimologic, termenul „harţi” este o prescurtare a termenului grec „artghivourighi”, o formă denaturată a cuvântului armean „araciovoroh” care denumeşte postul anterior Păresimilor.
Iesle
Ieslea este un jgheab în care se dă de mâncare vitelor şi locul în care a fost culcat Pruncul Iisus după naştere. Dreptul Iosif şi Maica Domnului se aflau în Betleem pentru recensământ şi nu au găsit găzduire decât într-un staul la păstorii care păzeau turmele la marginea cetăţii.
Ignat
„Ignatul” este numele popular dat sărbătorii Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei. El a fost ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan şi al doilea conducător al Bisericii Antiohiei, după Evod.
Pentru credinţa sa fost chinuit îndelung, apoi aruncat leilor care l-au sfâşiat în arenă. Se spune că el ar fi fost copilul pe care Hristos l-a luat în braţe şi a zis „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18:3).
În tradiţia populară, ziua de „Ignat” este ziua în care se sacrifică porcii pentru masa de Crăciun.
Irod cel Mare
Irod cel Mare sau Irod I a fost regele Iudeii în timpul Naşterii Domnului (între anii 37 – 4 î.Hr).
Irod este cunoscut pentru reconstrucţia celui de-al Doilea Templu al Ierusalimului, dar şi pentru cruzimea sa deosebită. Şi-a ucis trei dintre propriii fii.
Evanghelia după Matei precizează că Irod ar fi poruncit uciderea tuturor copiilor din Beteleem şi împrejurimi – cu vârste de doi ani sau mai mici pentru a-l omorî astfel şi pe Iisus, prevestit ca „noul rege al iudeilor”.
Înainte-prăznuire
Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor, toate sărbătorile împărăteşti (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit înainte-prăznuire, înainte-serbare sau preserbare. Ele au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire.
Preserbarea Naşterii Domnului ţine cinci zile, începând din 20 decembrie, iar după-serbarea şase zile, sfârşindu-se pe 31 decembrie, când este odovania praznicului.
Întrupare
Întruparea este actul prin care Fiul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, a luat trup omenesc din Sfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, devenind şi Fiul Omului.
Actul Întrupării este considerat unul dintre fundamentele mântuirii neamului omenesc, deoarece prin asumarea acestui trup, Fiul a asumat întreaga umanitate căzută prin păcatul lui Adam.
Prin Întrupare, Fiul nu-şi pierde calitatea de Fiu sau caracterul dumnezeiesc al Său, ci dumnezeirea Sa rămânând întreagă, devine ceea ce nu era.
Umanizarea lui Dumnezeu nu conduce la pierderea dumnezeirii Lui, ci la îndemnezeirea umanităţii pe care o asumă. De altfel, nici umanitatea Trupului Său nu devine dumnezeiască după fire, ci îşi păstrează identitatea omenească, deşi se îndumnezeieşte.
Julfă
„Julfă”, „Scutecele Domnului”, „turte de Crăciun” sau „Pelincile Domnului” sunt denumirile unui desert tradiţional românesc pregătit în Ajun de Crăciun. Preparatul este făcut din turte coapte pe plită şi o cremă obţinută din fierberea seminţelor de cânepă, numită julfă.
Cu acest desert erau întâmpinaţi preotul şi colindătorii care treceau pragul casei în ziua de Ajun.
Ler
„Ler” (leroi, leroloi, lerui, lerului) – cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. Diferiţi cercetători au legat termenul „ler” de cuvântul grecesc „Aleluia” sau au făcut trimitere la alţi termeni de origine slavo-bulgară sau chiar celtă.
Magi
Evanghelistul Matei relatează că trei magi (regi) de la Răsărit au venit în Ierusalim întrebând unde este regele iudeilor de curând născut, „că am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”.
După Herodot (şi istoricii contemporani), magii erau o castă religioasă persană (meză) sau un trib persan cu atribuţii sacerdotale în zoroastrism. De-a lungul timpului, această castă a avut adeseori şi atribuţii politice în Persia.
Astfel, cei trei magi ar fi fost regii Baltazar al Arabiei, Melchior al Persiei şi Gaspar al Indiei.
Maica Domnului
Maica Domnului, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu sau Theotokos (gr.) este persoana cea mai însemnată dintre toţi sfinţii deoarece a binevoit ca Fiul lui Dumnezeu să ia trup şi să se nască din Ea.
În Biserica Ortodoxă, prin hotărârile sinoadelor ecumenice, Fecioarei Maria i se recunosc trei însuşiri centrale: Născătoare de Dumnezeu, pururea fecioria şi cinstirea cea mai presus de toată creaţia (iperdulia).
Mesia
Mesia – termen de provenienţă ebraică – se traduce prin „Cel Uns” şi desemnează persoana aleasă de Dumnezeu pentru a împlini o misiune, făcând referire expresă, în cadrul profeţiilor veterotestamentare, la Răscumpărătorul din robia păcatului, Iisus Hristos.
Moş Crăciun
Moş Crăciun este un personaj mitologic care împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (24 spre 25 decembrie). Inspiraţia iniţială pentru acest personaj, devenit comercial, a fost Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Numele de Moş Crăciun (traducerea englezescului „Santa Claus”) este o versiune a cuvântului olandez „Sinterklaas”, o formă prescurtată pentru „Sint Nikolaas” (Sfântul Nicolae).
Moş Nicolae
Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (270-343), a devenit cunoscut în întreaga lume prin generozitatea sa faţă de cei nevoiaşi şi prin dragostea lui pentru copii.
De-a lungul timpului s-au spus multe poveşti şi întâmplări despre faptele Sfântului Nicolae. Reprezentativ este exemplul a trei fete pe care sfântul le-a ajutat cu „zestre” pentru a nu ajunge să trăiască în desfrânare.
Sfântul Nicolae a prevenit acest lucru lăsând în casa lor trei pungi cu bani de aur. Pungile cu bani, aruncate printr-o fereastră deschisă, se spune că au căzut în pantofii lăsaţi înaintea focului să se usuce.
De aici legenda că „Sfântul” sau „Moşul” Nicolae împarte daruri tuturor copiilor în noaptea de 5 spre 6 decembrie, iar copiii lasă pantofii la uşă, aşteptând cu nerăbdare cadouri de la Moş Nicolae.
Naşterea Domnului
Naşterea Domnului sau Crăciunul (vezi şi Întrupare) este sărbătoarea care actualizează anual naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Cea mai veche atestare documentară a sărbătorii este de la sfârşitul secolului al 3-lea.
Până în a doua jumătatea a secolului al 4-lea, Naşterea era serbată odată cu Botezul Domnului.
Smirnă
Smirna este o substanţă răşinoasă exstrasă din scoarţa unui arbore exotic (Styrax benzoin) care arde răspândind un miros plăcut. Se foloseşte în medicină, parfumerie, la ceremoniile religioase şi la îmbălsămarea morţilor.
Ca dar al magilor, smirna simbolizează firea omenească a lui Iisus, care avea să moară cu trupul răstignit pe Cruce pentru mântuirea omenirii.
Stea
Steaua de la Răsărit, Steaua Magilor sau Steaua de la Betleem se referă la astrul care i-a condus pe cei trei magi în Betleem la locul Naşterii Domnului. De aici obiceiul mersului „cu steaua”, dar şi obiectul liturgic numit „stea” sau „steluţă” întrebuinţat la Proscomidie şi Sfânta Liturghie.
Strămoşii (Domnului)
Expresia „Strămoşii Domnului” se referă la cele 42 de generaţii de la Avraam până la Iisus Hristos, de trei ori câte 14, arătând lucrarea tainică a Sfintei Treimi din generaţie în generaţie pentru mântuirea neamului omenesc: de la Avraam până la David, 14, de la David până la strămutarea în Babilon, 14, şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos, 14.
Genealogia Mântuitorului este prezentată în primul capitol din Evanghelia după Matei.
Tămâie
Tămâia este seva (răşina) solidificată a arborelui exotic Boswelia serratal Floribunda papyrifesa care creşte în ţări din extremul Orient sau din Africa şi care, amestecată cu alte arome, serveşte la susţinerea actelor de cult.
Ca dar al magilor, tămâia reprezintă simbolul dumnezeirii.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 807, Ultimul acces: 2026-08-15 17:00:50

Timp total: 0.05s...

[]:1