Expoziția „Lumina spațiilor sacre” omagiază bisericile și preoții din Sectorul 2 al Capitalei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Expoziția „Lumina spațiilor sacre” omagiază bisericile și preoții din Sectorul 2 al Capitalei

[2020-11-03]
de Ștefana Totorcea

Expoziția de pictur㠄Lumina spațiilor sacre” a fost vernisată luni în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei din București.
Sunt expuse lucrări ale unor artiști din țară și străinătate, care reprezintă lăcașuri de cult de pe raza Sectorului 2.
Au participat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, delegatul Preafericitului părinte Patriarh Daniel la eveniment, Părintele Protopop Mihai Cristian Popescu de la Protoieria Sector 2, Radu Mihaiu, Primarul Sectorului 2, Nicoleta Paninopol, Managerul Centrului Cultural „Mihai Eminescu” al primăriei, și actrița Magda Catone, Consilier local.
„Cred că este un proiect care ar putea servi ca model și altor protopopiate”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei.
„Adresez cuvinte de felicitare celor care s-au implicat într-un astfel de proiect, care a fost receptat ca atare. De aceea, prezența slujitorilor Bisericii din această seară și în general lucrarea lor trebuie remarcate”, a adăugat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Lucrările sunt incluse într-un album care conține și istoricul fiecărui sfânt lăcaș reprezentat. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Primarul Sectorului 2 a vorbit despre rolul spiritual și social al Bisericii în viața cetățenilor și a declarat: „Am toată deschiderea pentru colaborare, sunt convins că putem face lucruri bune împreună”.
Magda Catone și-a exprimat bucuria pentru evenimentul care reprezintă un dialog între credință și artă.
„Se vorbește de o minte sănătoasă într-un corp sănătos. Avem nevoie de suflete sănătoase. Și, pentru asta, Biserica ne ajută și este alături de noi de 2.000 de ani. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a spus actrița.
La eveniment a participat câte un cleric de la fiecare parohie din Sectorul 2. Prin intermediul lor au fost transmise darurile oferite de Părintele Patriarh Daniel și de organizatori preoților pensionari din protoierie.
Picturile din expoziție au fost realizate într-o tabără de lucru organizată la Mănăstirea Cernica, iar câteva vor fi oferite bisericilor pe care le reprezintă. Lucrările sunt incluse într-un album care conține și istoricul fiecărui sfânt lăcaș.
Proiectul a fost realizat de Protoieria Sector 2 Capitală în colaborare cu Centrul Cultural Mihai Eminescu al primăriei de sector, cu scopul de a promova bisericile și a mănăstirile din Sectorul 2 al Bucureștilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 623, Ultimul acces: 2026-08-18 06:55:20