Factbox: Scurt istoric al Titlului de Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Factbox: Scurt istoric al Titlului de Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei

[2020-10-10]

de Iulian Dumitraşcu

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, poartă şi Titlul onorific de Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei. Distincţia a fost instituită oficial în urmă cu 244 de ani.
Acest titlu apare pentru prima dată în titulatura Mitropolitului Neofit Cretanul al Ungrovlahiei (1738-1753), dar utilizat în mod neoficial şi provizoriu de Patriarhul de atunci al Constantinopolului într-o scrisoare transmisă prin anii 1738-1740.
Profesorul Emilian Popescu a explicat în una dintre publicaţiile sale* că adresarea către Mitropolitul Neofit Cretanul arată de fapt titulatura ierarhului ungrovlah, precum şi distincţiile pe care le avea atunci:
„Preasfinţite mitropolit al Ungrovlahiei, chir Neofit, preacinstit (hypertimos) şi exarh al Plaiurilor şi locţiitor al Cezareei Capadociei, fratele nostru iubit întru Duhul Sfânt şi coliturghisitor, har ţie de la Dumnezeu”.
Acordarea oficială a acestei distincţii a avut loc în 10 octombrie 1776, într-o perioadă în care mitropolitul Ţării Româneşti (Ungrovlahiei) era Grigorie al II-lea (1760-1787) şi voievodul Ţării Româneşti era Alexandru Ipsilanti, care a şi intervenit în acest sens.
Titlul a fost acordat printr-o scrisoare transmisă de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului Sofronie, în semn de preţuire şi de recunoaştere a sprijinului financiar şi ospitalier deosebit acordat în vremuri dificile de Ţările Române Patriarhiei de Constantinopol.
Demnitatea de „locţiitor al Cezareei” a fost oferită ca titlu şi privilegiu pentru „cei ce vor fi arhierei în această mitropolie şi eparhie în vecii vecilor”, se menţionează în Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Sofronie.
Din anul 1925, acest titlu îl poartă toţi Patriarhii României, ei fiind, totodată, şi mitropoliţi ai Ungrovlahiei (azi ai Munteniei şi Dobrogei).
Scrisoarea (Gramma) patriarhului Sofronie al Constantinopolului (1776) către mitropolitul Grigorie al II-lea al Ungrovlahiei
Scrisoarea (Gramma) patriarhală şi sinodală dată în timpul Înaltpreasfinţitului şi de Dumnezeu alesului Mitropolit al Ungrovlahiei Domnului Domn Grigorie, pentru ca atât acesta, cât şi cei care vor urma după el în Tronul aceleiaşi Mitropolii a Ungrovlahiei, să fie numiţi la sfintele slujbe „locţiitori ai Cezareei” şi nu ai Ancyrei ca mai înainte.
SOFRONIE, DIN MILA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL CONSTANTINOPOLULUI,
NOUA ROMĂ, ŞI PATRIARH ECUMENIC
Multe sunt privilegiile acestui apostolic, patriarhal şi ecumenic Tron al Nostru, prin care i se arată în chip limpede autoritatea şi puterea, după cum nenumărate şi îmbelşugate sunt darurile duhovniceşti care au fost încredinţate atât Nouă şi fiecăruia dintre urmaşii Noştri, cât şi acestei vrednice şi sfinţite Adunări din jurul Nostru, daruri care au ajuns la Noi de la dumnezeieştii şi sfinţiţii ucenici şi apostoli ai Mântuitorului. De unde, harul Bisericii se revarsă şi se împarte, ca să spun aşa, pretutindeni şi asupra multora, ca dintr-un izvor îmbelşugat. Prin care har se extinde purtarea ei de grijă şi este admirată măreţia Bisericii, care îşi măreşte fiii în chip felurit, îi încununează şi îi răsplăteşte, cinstindu-i după merit, potrivit însemnătăţii fiecăruia.
Pentru aceea, de multe ori după vechiul, sfântul şi îndătinatul obiei, Biserica binevoieşte să acorde în mod suveran distincţii de numire şi titluri prin care să-şi arate tuturor preţuirea sa, dăruind numirile şi titlurile vreunui tron mai însemnat şi mai înalt altor tronuri cărora li s-au hărăzit ranguri mai mici, săvârşind aceasta din bunăvoinţă şi mărinimie. Pentru că, atunci când nu se vatămă întru nimic ceva din cele rânduite şi nici nu se produce vreo micşorare a demnităţii cuiva, nu ar trebui să existe vreo oprelişte pentru ca şi altuia să i se facă parte din aceeaşi demnitate prin pomenirea publică la sfintele slujbe ca locţiitor al unui tron, pomenire făcută cunoscută spre mai marea cinste şi mărire a acelei eparhii, în care întâistătătorul ei duhovnicesc va fi cinstit prin vestire publică, în calitate de locţiitor al locului unui tron mai însemnat, în cadrul tuturor sfintelor slujbe, la care arhiereii slujitori din partea locului îl vor cinsti cu această numire, precum s-a păstrat acest obicei până acum.
Deoarece este un lucru obişnuit pentru Biserică încă din vechime, această bisericească cinstire cu o astfel de pomenire publică a avut-o şi Tronul preasfintei mitropolii a Ungrovlahiei din vremuri imemoriale, iar mitropolitului Ungrovlahiei din acele vremuri i-a fost rânduită, în chip demn şi onorabil, pe lângă „preacinstirea” acordată mai înainte din vechime, şi distincţia de a fi pomenit public la sfintele slujbe ca „preacinstit şi exarh al Plaiurilor”. A mai fost cinstit şi cu o altă asemenea denumire vestită public, anume cea de „locţiitor al Tronului de Ancyra”. Acest Tron al Ancyrei a fost în acea vreme al IV-lea în ceea ce priveşte rangul şi locul statornic de şedere în adunările celor împreună cu noi preasfinţiţi mitropoliţi şi preacinstiţi, care sunt supuşi nemijlocit acestui Tron al Nostru, Apostolic, Patriarhal şi Ecumenic. O asemenea onorată şi înaltă denumire exista în aceste părţi, iar titlul de loctiitor al locului Ancyrei i-a fost dăruit din dorinţa de cinstire a Tronului Ungrovlahiei, din vremuri imemoriale, precum s-a spus. Dar, pe urmă, prin dreapta socoteală a sinodului şi scăzând rangul acestui tron al Ancyrei prin depărtarea de starea sa aleasă, adică din al IV-lea rang în care fusese rânduit, a părut micşorată odată cu această cinste şi pomenirea publică de locţiitor al Ancyrei, cu care fusese onorat tronul Ungrovlahiei din dorinţa de cinstire.
Scrisoarea patriarhului Sofronie al Constantinopolului (1776). © Editura Basilica
Şi de atunci până astăzi, se afla într-o, aşa zicând, presupusă scădere a aceleiaşi distincţii, şi nimeni nu s-a îngrijit să îndrepte o astfel de micşorare a unui asemenea titlu şi prestigiu cu care a fost binecuvântat Tronul Ungrovlahiei tocmai când ne găsim în timpul strălucitei şi pioasei domnii, care se străduieşte, în aceste împrejurări şi vremuri grele, să ajute umilitul Nostru neam şi să fie pe deplin alături de cei care poartă cu cinste numele de creştin şi răspândesc lumină prin strălucirea evlaviei şi prin cinstea păstrării dogmelor ortodoxe.
Iar acum, cel ce cu strălucire şi cu slavă cârmuieşte această domnie, preabinecredinciosul, preaînaltul, suveranul şi preamăritul conducător al întregii Ungrovlahii, Domnul Domn Ioan Alexandru, al lui Ioan Ipsilanti Voievod, preaiubit fiu întru Hristos şi preadorit al Smereniei Noastre, râvnitor pentru Biserică şi pentru întregul neam, fiind împodobit cu virtute şi învăţătură şi dorind titluri de onoare pentru cinstirea acestui neam şi a acestei de Dumnezeu păzite ţări a Ungrovlahiei, pe lângă celelalte izbânzi şi slăvite fapte ale Sale, şi-a îndreptat privirea către strălucita făurire a aşezământului ştiinţelor şi artelor de acolo pe care l-a chibzuit şi în chip strălucit l-a şi dus la bun sfârşit fiind călăuzit de înălţimea cugetării sale şi îndrumat de creştineasca sa liberă voinţă şi care este nu numai de folos şi avantajos, ci se extinde asupra cinstirii şi strălucirii întregului neam şi a acestei binecuvântate ţări a Ungrovlahiei.
[Voievodul) a alcătuit o cerere scrisă, adresată Nouă şi întregii Sfintei Frăţii, rugând să se înzestreze şi să se cinstească tronul acestei Preasfinte Mitropolii a Ungrovlahiei cu distincţia de loctiitor al vreunui tron însemnat dintre preasfintele Noastre mitropolii şi a mai cerut să stabilim un termen final şi să-l ducem la bun sfârşit, prin bunăvoinţa Noastră patriarhală şi după deliberarea Sinodului, printr-un document oficial, sub forma unei scrisori patriarhale şi sinodale.
Şi astfel, făcându-se o cercetare sinodală amănunţită asupra acestei cereri, s-a aflat şi găsit de cuviinţă, atât de către Noi, cât şi de către toţi sfinţii noştri confraţi arhierei ai locului, să fie primită de către Noi această cerere oficială a preamăritei Înălţimii Sale şi să se înalţe la această demnitate de proclamare publică şi titlu de locţiitor al celui dintâi tron dintre mitropoliile Noastre şi, ca un privilegiu, să fie cinstit acest tron cu o astfel de pomenire publică, pentru că Înălţimea Sa a dovedit şi îşi dovedeşte în fiecare zi dumnezeiasca râvnă şi grija fierbinte faţă de marea Noastră Biserică a lui Hristos, ca unul care este evlavios şi întru toate creştin şi înflăcărat apărător al Bisericii şi fiu al ei de la naştere, după cum mărturisesc faptele sale de Dumnezeu cinstitoare şi ne încredinţează adevărul lucrurilor, prevestindu-ne temeinice speranţe de îmbelşugate bunuri şi foloase care vor urma să vină, atât pentru folosul Bisericii, cât şi pentru cel al întregului neam, din partea foarte evlavioasei Sale Înălţimi.
Prin urmare, pentru acestea şi pentru altele asemenea lor, s-a luat obşteasca hotărâre sinodală ca să fie cinstit acest tron al Ungrovlahiei cu mărire şi cu onoare, prin acordarea acestei numiri publice de „locţiitor al locului Cezareei”, ca titlu şi privilegiu, aşa cum mai înainte îl avea pe cel de „locţiitor al locului Ancyrei”. Pentru care, scriind întru Sfântul Duh, statornicim în chip sinodal, împreună cu preasfinţiţii arhierei şi preacinstiţi, iubiţi fraţi ai Noştri întru Duhul Sfânt şi împreună slujitori,ca: acela care păstoreşte acum ca arhiereu şi este întâistătător duhovnicesc al eparhiei acesteia a Ungrovlahiei, precum şi cei care îi vor urma în tronul acestei mitropolii, pe lângă distincţia atribuită lui mai înainte şi de la început, de preacinstire ca „hyperti mos” („preacinstit”) şi „exarh al Plaiurilor”, să fie numit public în vremea sfintelor slujbe şi „locţiitor al locului Cezareei” în întreagă această eparhie şi în episcopiile supuse ei, potrivit distincţiei cu care este acum dăruită şi înzestrată această mitropolie cu mărinimie şi mare cinste în urma cererii oficiale, de către Smerenia Noastră şi prin hotărârea întregii sfinte adunări din jurul Nostru, demnitate de „locţiitor al Cezareei” ca titlu şi privilegiu. Iar această distincţie care s-a dat în chip solemn şi cu generozitate va trebui să aibă validitate neclintită şi neschimbată, neputând nimeni să lipsească de această faimă şi titlu pe cei ce vor fi arhierei în această mitropolie şi eparhie în vecii vecilor.
Drept aceea s-a întocmit spre dovedire prezenta Noastră scrisoare decizională, patriarhală şi sinodală, care a fost inclusă în Condica Sfântă a Marii Noastre Biserici a lui Hristos şi cu cinste şi cu binecuvântare a fost dată acestei Preasfinte Mitropolii a Ungrovlahiei, fiind înmânată preacinstiţilor şi celor de bun neam dregători, ambasadori (capuchehăi) ai acestei prealuminate Domnii, în anul mântuirii una mie şapte sute şaptezeci şi şase, în luna lui octombrie, zece zile, indictionul al zecelea.
† Meletie al Efesului
† Meletie al Nicomediei
† Anania al Derkos-ului
† Zaharia al Cretei
† Athanasie al Thebelor
† Gavriil al Corinthului
† Acachie al Samos-ului
† Methodie al Herakleei
† Parthenie al Calcedonului
† Anthim al Prusei
† Anthim al Serrai-lor
† Parthenie al Selybriei
† Meletie de Nauplion
Patriarhul Daniel a fost ales în demnitatea de patriarh în 12 septembrie 2007 şi întronizat ca cel de al VI-lea Patriarh al României în data de 30 septembrie 2007.
Titulatura sa este: „Preafericirea Sa, Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau Patriarhul României”.
* Emilian Popescu, „Titulatura şi distincţiile onorifice acordate de Patriarhia Constantinopolului mitropoliţilor Ţării Româneşti (secolele XIV-XVIII)”, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 612, Ultimul acces: 2026-08-15 21:08:08

Timp total: 0.04s...

[]:1