Mesajul transmis de Patriarhul Daniel la înmormântarea Părintelui Radu-Cosmin Bogdan[2020-09-25]de Iulian DumitrașcuMesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Radu-Cosmin Bogdan, preotul militar al Garnizoanei Timișoara. Familiei Preotului Radu-Cosmin Bogdan, Arhiepiscopia Timișoarei Îndurerată familie, Am aflat cu mare tristețe de trecerea neașteptată din această viață a Părintelui Radu-Cosmin, după o scurtă și grea suferință. Vă adresăm gândul nostru părintesc de compasiune și consolare în fața unei suferințe atât de cumplite. În aceste momente de vremelnică despărțire de Preotul Radu-Cosmin Bogdan, întru așteptarea Învierii de obște, suntem alături de familia dumneavoastră îndurerată, doamna preoteasă Macrina și cei trei copii ai săi, de părinții și de toate rudele și de cei cunoscuți și apropiați Părintelui Radu-Cosmin, precum și toți cei care sunt astăzi copleșiți de vestea dureroasă a morții unui preot atât de tânăr. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel înviat, ca să așeze sufletul Părintelui Radu-Cosmin în ceata sfinților Săi slujitori, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi. Veșnica lui pomenire din neam în neam! Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 643, Ultimul acces: 2026-08-17 17:41:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1