Poți vizita online bisericile monument istoric din Țara Chioarului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Poți vizita online bisericile monument istoric din Țara Chioarului

[2020-07-28]
de Gheorghe Anghel

Treizeci de biserici, monumente istorice, aflate în Țara Chioarului pot fi vizitate online pe portalul web culturamm.ro.
Sunt disponibile fotografii de ansamblu și de detaliu, hărți și scurte descrieri ale acestor obiective de mare valoare pentru patrimoniul Țării Chioarului. Însă cea mai spectaculoasă funcție pentru vizitatori o reprezintă tururile virtuale cu puncte de rotire la 360 grade.
„În acest fel, având cel puțin 4 puncte de stație pentru fiecare monument, putem oferi vizitatorilor aspecte din exterior, dar și din interior (pronaos, naos, altar), concretizate în peste 140 de panorame”, menționează inițiatorii proiectului.
Printre lăcașurile de cult incluse în proiect, se regăsește biserica din Șurdești, aflată în patrimoniul UNESCO. (Tur virtual aici)
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a fost construită pe la 1766 de meșterul dulgher Macarie. Foto credit: culturamm.ro
Nota particulară a ansamblului este dată de acest pridvor ale cărui elemente decorative au fost realizate de către mesterul Ștefan Tămăran Ciocotișan.
Turnul-clopotniță, desfășurat deasupra pronaosului, este prevăzut cu foișor extins spre exterior având o structură din doisprezece stâlpi, cu arcade realizate prin cioplirea contrafișelor dintre stâlpi și grinda superioară.
Turnul are 54 de metri, astfel că biserica atinge înălțimea de 72 de metri, fiind printre printre cele mai înalte construcții sacrale de lemn din Europa și din lume.
Iconografia a fost realizată de mai mulți meșteri zugravi, în anul 1783. Astfel, altarul a fost pictat de Ștefan Zugravul (Ștefan din Fișești/Șișești n. n.), cel mai cunoscut meșter zugrav din regiune dar și iscusit caligraf și copist de cărți sfinte, activ în perioada 1769-1811. Foto credit: culturamm.ro.
Este depășită actualmente de noua biserică a mănăstirii Peri din Săpânța, care are 78 m înălțime.
Proiectul cultural Biserici din Țara Chioarului. Tururi Virtuale a fost realizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, împreună cu instituțiile partenere și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 581, Ultimul acces: 2026-08-16 02:05:02