În sprijinul aproapelui | Peste 20 de clerici și credincioși tulceni au donat sânge - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

În sprijinul aproapelui | Peste 20 de clerici și credincioși tulceni au donat sânge

[2020-07-23]
de Iulian Dumitrașcu

Peste 20 de clerici și credincioși din mai multe parohii din municipiul Tulcea și din județul cu același nume au donat joi sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine din Tulcea.
Acțiunea face parte din Programul „Picături de viaț㔠prin care, pentru al treilea an consecutiv, preoți de la Centrul Eparhial Tulcea și din Protopopiatul Tulcea, alături de credincioși, donează sânge pentru a veni în sprijinul aproapelui.
Alături de donatori, a fost prezent și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.
Ierarhul a oferit pentru Centrul de Transfuzii Sanguine și personalul de acolo o icoană cu Maica Domnului, precum și seturi de echipamente medicale.
Inițiativa a răspuns solicitărilor locale, întrucât atât la nivel național cât și județean se înregistrează o lipsă acută de sânge.
Personalul Centrului de Transfuzii Sanguine Tulcea le-a mulțumit donatorilor, între care s-au înregistrat clerici cu grupe rare de sânge care pot salva numeroase vieți.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 787, Ultimul acces: 2026-08-16 01:56:00