Curtea de Argeș | A fost vernisată o expoziție foto în cinstea preotului Gheorghe Cotenescu[2020-07-22]de Gheorghe AnghelPreotul căpitan Gheorghe I. Cotenescu, originar din Stoenești, nu a fost uitat de argeșeni. Săptămâna aceasta a fost vernisată, la Muzeul Municipal din Curtea de Argeș, o expoziție de fotografie în cinstea clericului care i-a fost secretar personal lui Nicolae Iorga, dar și profesor a doi viitori patriarhi ai României, Iustin Moisescu și Teoctist. Evenimentul a fost moderat de Ștefan Dumitrache, directorul instituției muzeale. Academicianul Gheorghe Păun și nepotul Preotului Gheorghe I. Cotenescu, prof. Radu Petrescu, au vorbit despre viața și activitatea marelui cleric, informează eparhia. Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost reprezentată de pr. Ovidiu Vlăsceanu, Consilier Cultural și Comunicații Media. Părintele a subliniat, în cuvântul său, faptul că personalitatea omagiată a fost, pe drept cuvânt, un apostol al credinței și al neamului și i-a îndemnat pe cei prezenți la păstrarea și transmiterea istoriei noastre strămoșești. Pr. Gheorghe Cotenescu Pr. Gheorghe Cotenescu s-a născut în 1886 în comuna argeșeană Stoenești. A desfășurat încă din studenție activitate susținută pentru apărarea valorilor culturale și naționale românești, contribuind la opera de regenerare și de făurire a statului român unitar. În 1913 devine preot paroh în satul natal. Este prezent pe front în Primul Război Mondial, iar la încheierea deflagrației preotul-căpitan a fost decorat cu ordinul Coroana României. Își găsește biserica distrusă de nemți, însă pe parcursul a 20 de ani va construi un alt locaș de cult, cu prețul unor eforturi și sacrificii enorme. Edificiul eclezial este sfințit în data de 8 octombrie 1939 de Patriarhul Nicodim Munteanu. A predat la seminarele din Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeș și Cernica-Ilfov timp de peste 20 ani, formând numeroși elevi. Iar aceștia i-au întors dragostea pe măsura puterilor lor, mulți dintre ei devenind floarea ortodoxiei românești așa cum ar fi Patriarhii Teoctist Arăpașu și Iustin Moisescu, Episcopii Gherasim Cristea, Eftimie Luca și Roman Stanciu, valoroșii arhimandriți Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, Grigorie Băbuș, Ioasaf Popa, Ioasaf Ganea, Atanasie Gladcovschi, Tănase Petroniu, Justin Pârvu, profesorii universitari Ioan Pulpea-Rămureanu și Anton Uncu, dar și demnul de pomenire protopop argeșean Vasile Chițu, declara pentru Adevărul profesorul de istorie Constantin Voinescu. În 1950 este comandat la închisoare de regimul comunist, după 14 luni de anchetă. Este încarcerat la Câmpulung și Pitești, este torturat și supus unor umilințe crunte, îi este confiscată averea. După eliberare, petrece ultimii ani ai vieții în mari lipsuri și suferințe, mai mult prin spitale. S-a stins din viață în 1965. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 608, Ultimul acces: 2026-08-17 06:49:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1