Ctitoria Patriarhului Daniel din satul natal și-a serbat hramul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ctitoria Patriarhului Daniel din satul natal și-a serbat hramul

[2020-07-21]
de Iulian Dumitrașcu

Mănăstirea Dobrești, ctitoria Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și-a serbat luni ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
În omilia rostită, Episcopul a evidențiat zelul misionar al profetului, îndemnându-i pe credincioși să fie „mărturisitori ai puterii lui Dumnezeu în această lume seculară”.
Istoricul mănăstirii
Mănăstirea Dobrești a fost înființată în 9 iulie 2003 la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, originar din Dobrești.
Părintele Patriarh Daniel a oferit în dar, odată cu înființarea Mănăstirii Dobrești, veșmântul care a acoperit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.
Locul pe care se construiește biserica a fost sfințit la 23 octombrie 2005. Din 1 iulie 2008 se desfășoară construcția bisericii.
Mănăstirea Dobrești are ca ocrotitori pe Sfânta Parascheva, Sfântul Ilie Tesviteanul și pe Sfântul Domnitor tefan cel Mare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 549, Ultimul acces: 2026-08-13 07:30:51