PS Timotei prezent la Palatul Regal din Madrid pentru comemorarea victimelor Covid-19[2020-07-16]de Sorin IonițeLa invitația Regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a fost prezent joi dimineață la evenimentul comemorativ din Madrid dedicat victimelor epidemiei de Covid-19. Manifestarea a început în Plaza de la Armeria la ora locală 09:00 și a fost prezidată de Regele Spaniei. Au participat aproximativ 400 de invitați, între care membri ai guvernului spaniol și reprezentanți ai Uniunii Europene. ©Diario de Navarra Pe lângă discursurile autorităților, a luat cuvântul și fratele uneia dintre victimele epidemiei, precum și o asistentă medicală de la un spital universitar din Barcelona, notează Agerpres. Guvernul a anunțat că prin această ceremonie mulțumește de asemenea cadrelor din domeniul sănătății și societății spaniole în general pentru angajamentul în lupta împotriva Covid-19. A fost păstrat un minut de tăcere ca omagiu pentru cele 28.400 de victime care au murit în Spania din cauza Covid-19. Potrivit datelor oficiale, între victimele din Spania se numără 9 români. Vezi imaginile de la eveniment publicate de Diario de Navarra. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 848, Ultimul acces: 2026-08-11 05:19:17
|
Timp total: 0.05s...
[]:1