Comunitatea românească din Zagreb și-a sărbătorit hramul principal[2020-07-02]de Gheorghe AnghelRomânii ortodocși din capitala Croației l-au cinstit pe Sfântul Ioan Botezătorul cu prilejul sărbătorii din 24 iunie. Capela românească din Zagreb are ca hram principal sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Liturghia din 21 iunie a fost oficiată de părintele Nicolae Ceruță care a reamintit că este al patrulea an de când comunitatea sărbătorește hramul istoric. În cuvântul de învățătură am evidențiat puterea postului și a rugăciunii pentru a obține de la Dumnezeu anumite daruri și, în special, pentru obținerea celui mai important dar al vieții: copiii, a declarat pentru Agenția de știri Basilica pr. Nicolae. La slujbă au asistat credincioși din capitala Croației, dar și oficialități ale statului. Foto credit: Pr. Nicolae Ceruță. Ne-am bucurat să îi avem prezenți pe domnul Ambasador Constantin Mihail Grigore și pe doamna Corina Mihaela Galațanu, Consulul Ambasadei, a precizat pr. Ceruță. După liturghie, părintele Nicolae a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii lăcașului de cult. Parohia Ortodoxă Română din Zagreb a fost înființată în ședința Consiliului Național Bisericesc din 16 martie 2017. Lăcașul de cult care deservește românii ortodocși din regiunea capitalei croate are hramurile Sfântul Ioan Botezătorul și Sfinții Împărați Constantin și Elena. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 580, Ultimul acces: 2026-08-16 07:03:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1