Antifoanele celor opt glasuri, lansate la Hârșova în prezența IPS Teodosie[2020-06-23]de Iulian DumitrașcuLa Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena din orașul Hârșova a avut loc luni o lansare de carte, în prezența Arhiepiscopului Teodosie. Este vorba despre volumul Antifoanele celor opt glasuri apărut la Editura Omega și transliterat din alfabetul chirilic de către Preotul Prof. Constantin Duțu-Neagu din București și de Prof. Alexandru-Mihai Dogaru din orașul Hârșova. Lucrarea este o transliterare din limba chirilică a celebrului volum grecesc alcătuit de către Nichephoros Kallistos Xantopoulos. Versiunea chirilică a fost alcătuită de către Ierodiaconul Grigorie, viitorul mitropolit al Țării Românești. La eveniment, Arhiepiscopul Teodosie a vorbit despre importanța muzicii bisericești în cadrul cultului și în special despre contribuția adusă la înfrumusețarea slujbelor de către antifoanele bisericești. Toate cântările bisericești au armonie, au un sens atât de bogat și pătrund în adâncul sufletelor noastre. Antifoanele au însă o particularitate, au o simplitate, au o vechime, au un duh care pătrunde înlăuntrul nostru și este atât de frumos că s-au ales aceste antifoane să fie comentate și puse în valoare de Domnul Profesor Dogaru, a spus Înaltpreasfinția Sa, potrivit Trinitas TV. Volumul este alcătuit din 236 de pagini și prezintă în oglindă pe două coloane versiunea chirilică și transliterarea în limba română. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 578, Ultimul acces: 2026-08-13 01:40:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1