Eroii grăniceri de la Grui pomeniți pe locul martirajului: „N-au negociat nimic din tot ceea ce ține de viața lor” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Eroii grăniceri de la Grui pomeniți pe locul martirajului: „N-au negociat nimic din tot ceea ce ține de viața lor”

[2020-05-29]
de Gheorghe Anghel

„Eroii au ținut la credința lor, credința lor era viața lor. N-au negociat nimic din tot ceea ce ține de viața lor”, a spus Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul despre cei 60 de grăniceri care au fost uciși în Al Doilea Război Mondial și îngropați într-o groapă comună pe vârful Grui.
Ierarhul a oficiat, de Înălțarea Domnului, Sfânta Liturghie și parastasul pentru eroii neamului la monumentul construit în cinstea acestora în Munții Călimani.
Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți în număr mare pe vârful Grui să fie atenți ce modele aleg să urmeaze.
„Este mare nevoie de modele, pentru că în zilele noastre ni se oferă modele nenumărate, dar nu vrednice de urmat. Este mare nevoie să privim la modelele adevărate”, a spus ierarhul făcând referire la eroii neamului.
Să fim continuatori fideli ai vrednicilor noștri înaintași în mărturisirea credinței și în iubirea neamului și a țării noastre.
Testamentul ciobanului Lazor Bozga
Osemintele ostașilor uciși pe Vârful Grui au fost descoperite în 1916 de un cioban, în vârstă de 16 ani, Lazor Bozga care a urcat pe munte pentru a vedea „cu ochii lui ceea ce rămăsese în urma războiului”, după cum a declarat Protosighelul Gavriil Horț, duhovnicul mănăstirii Piatra Fântânele.
La marginea mormântului soldaților români, tânărul a văzut o cruce de lemn pe care era scris: „60 de ostași români morți pentru patrie”.
De atunci a urcat muntele an de an, împreună cu un preot, pentru a –i pomeni pe cei uciși în război.
Până la sfârșitul vieții sale, Lazor Bozga a întreținut mormântul, așezând – în timp – mai multe cruci, pe care vremile și avalanșele de pe munte le-au distrus.
Înainte de a se muta la Domnul ne-a lăsat o vorbă și o rugăminte: „nu-i uitați pe cei din Grui”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 804, Ultimul acces: 2026-08-16 04:36:00