Cunoașterea lui Dumnezeu ne ridică spre înălțimea Împărăției Cerurilor – Mitropolitul Teofan - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cunoașterea lui Dumnezeu ne ridică spre înălțimea Împărăției Cerurilor – Mitropolitul Teofan

[2020-06-01]
de Iulian Dumitrașcu

În ultima zi de primăvară a anului, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a oficiat Sfânta Liturghie pe espalanda Catedralei Mitropolitane din Iași. Ziua de 31 mai a coincis cu Duminica a VII-a după Paști, numită și a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic.
În cadrul omiliei duminicale, Părintele Mitropolit le-a vorbit credincioșilor despre cunoașterea Dumnezeului celui adevărat, potrivit Doxologia.
„Pentru cunoașterea lui Dumnezeu, apostolii au mers până la marginea Pământului, pustnicii s-au rugat în sihăstrii, mucenicii și-au vărsat sângele, sinoadele s-au întâlnit, teologii au scris, părinții din vechime au mărturisit și mărturisesc, pentru că, în cele din urmă, cunoașterea lui Dumnezeu, cunoașterea relației celei adevărate, constituie platforma care ne ridică spre înălțimea Împărăției Cerurilor”.
Cunoașterea lui Dumnezeu este ținta pe care trebuie să o urmărim în tot locul și în tot timpul – Mitropolitul Teofan
Biserica Ortodoxă îi cinstește în a VII-a duminică după Sfintele Paști pe cei 318 Sfinți Părinți care au participat la primul Sinod Ecumenic. Acesta s-a desfășurat în anul 325 în orașul Niceea și a fost convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare.
Sinodul I Ecumenic, prima adunare a episcopilor din întreaga Biserică, a rămas în istorie ca un model privind adoptarea deciziilor majore care privesc dreapta credință și unitatea Bisericii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1013, Ultimul acces: 2026-08-14 16:08:23