Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria a fost purtată în procesiune pentru izbăvirea de boală și secetă[2020-04-23]de Iulian DumitrașcuIcoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Axionița de la Mănăstirea Sihăstria a fost purtată în procesiune, în a treia zi de Paști, pentru izbăvirea de boală și secetă. Procesiunea a avut loc în jurul așezământului monahal după oficierea Sfintei Liturghii. Călugării și clericii au rostit rugăciuni și ectenii pentru alungarea pandemiei, pentru însănătoșirea bolnavilor și pentru ploaie. Părintele arhimandrit Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria Neamț, a descris pentru Doxologia.ro care a fost traseul și scopul procesiunii. Am plecat cu icoana de la catedrala mănăstirii, am mers apoi la cimitir, la culturile agricole ale mănăstirii, la chilia părintelui Cleopa Ilie, la arhondaric, apoi am fost la biserica veche, iar la final înapoi spre biserica cea mare. Am făcut șase opriri, unde am rostit rugăciuni atât pentru izbăvirea de noua boală, cât și pentru alungarea secetei. Să cerem ajutorul Bunului Dumnezeu și milostivirea Maicii Domnului pentru a trece cu bine peste aceste vremuri de încercare, să ieșim din această stare de mâhnire, să ne rugăm mai mult împreună, să ieșim din monotonia situației de față printr-o rugăciune mai intensă, cu mai multă nădejde. Această icoană a Maicii Domnului, supranumită Axionița sau Axion Estin, care înseamnă în grecește Cuvine-se cu adevărat, se află în naosul bisericii vechi. A fost pictată la începutul secolului al XX-lea la Sfântul Munte Athos de către un călugăr român care s-a nevoit cu mult post și rugăciune, respectând rânduiala de pictură tradițională ortodoxă. În anul 1909, ieroschimonahul Ioanichie Moroi, primul egumen al Schitului Sihăstria, a îmbrăcat această icoană în argint. Arhimandritul Cleopa Ilie a fost martorul mai multor minuni săvârșite de sfânta icoană a Maicii Domnului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 941, Ultimul acces: 2026-08-14 05:54:56
|
Timp total: 0.04s...
[]:1