Nicio lacrimă nu se pierde în învălmășeala lumii acesteia, ci urcă pe căi nevăzute la Hristos PS Ignatie în pastorală[2020-04-16]de Iulian DumitrașcuÎn Pastorala de Sfintele Paști 2020, Episcopul Ignatie al Hușilor prezintă adevărul fundamental în fața căruia ne așează Praznicul Învierii. Dumnezeu crucificat este mereu prezent în noi înșine, coborât în noi înșine și în mijlocul nostru, în inima spaimelor, angoaselor, a simplităților noastre și a neliniștilor noastre, care, în mod paradoxal, ne învață că nicio lacrimă nu se pierde în învălmășeala lumii acesteia, ci urcă pe căi nevăzute la Crucea lui Hristos. Ierarhul precizează și ce să nu uităm niciodată. Pe Cruce, atunci când omul, în nebunia și ura lui, a crezut că poate să-L omoare pe Dumnezeu, Iisus, aflat în suferințe cumplite și umilințe inimaginabile, a fost de partea omului. Chiar dacă omul avea poftă de insultă și calomnie usturătoare, Dumnezeu-Omul a rămas neclintit în dragostea Sa cuprinzătoare față de făpturile Sale. Tot de partea omului este și la Înviere, atunci când îl vede nesigur, dezamăgit și trist, așa cum au fost ucenicii Luca și Cleopa, femeile Mironosițe și Apostolii. În mesajul pastoral, Părintele Episcop spune că urmare a restricțiilor de participare a credincioșilor la sfinte slujbe din cauza Covid-19 probabil cu toții ne identificăm cu Maria Magdalena. Sunt câteva elemente care ne ajută să ne regăsim în povestea tristă, dar cu final fericit, a acestei femei mironosițe: întuneric, mormânt, dezamăgire, tristețe că am pierdut ceva însemnat și în final bucurie că întâlnim pe Cineva minunat. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 698, Ultimul acces: 2026-08-14 14:41:09
|
Timp total: 0.03s...
[]:1