Sase obiceiuri pentru pastorala vocationala - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Șase obiceiuri pentru pastorala vocațională

[2007-02-06]
Diecezele care raportează succese la capitolul vocații au ceva în comun, afirmă publicația National Catholic Register. Într-un sumar al articolului Valul vocațiilor al reporterului Tim Drake, NCR oferă o listă a celor șase obiceiuri bune ale Diecezelor foarte eficiente.
Primul obicei este de a pune Euharistia în centrul operelor vocaționale. În editorialul publicației citate se explică: Adorația Euharistică este foarte eficientă în special deoarece atrage atenția asupra marelui dar care face preoția atât de extraordinară și atât de necesară - avem preoția pentru a mulțumi pentru prezența reală a lui Dumnezeu în Preasfântul Sacrament. Iar dinamica Adorației Euharistice conduce inevitabil la întrebarea: Ce vrei de la mine, Doamne? Situl Vocation.com a cooperat cu Episcopii ameri cani pentru a dota Diecezele cu ostensorii pentru promovarea Adorației în parohii. Liderii programului au fost surprinși să vadă parohii care dau primele vocații după chiar prima Adorație Euharistică.
Al doilea obicei este invitația. Conform unui sondaj al Conferinței Episcopale Americane, 78% dintre cei hirotoniți s-au gândit mai serios la preoție după ce un alt preot i-a invitat să o facă. Al treilea: seminariile trebuie să fie fidele Magisteriului pentru a putea atrage candidații. Editorii NRC amintesc trei seminarii cu rezultate extraordinare: Sf. Maria din Emmitsburg, Maryland; Sf. Vincent din Latrobe, Pennsylvania; și Sf. Grigore cel Mare din Seward, Nebraska. Seminariile nu sunt singurele elemente care trebuie să fie fidele. Candidații la preoție vin de regulă din familii credincioase. Editorialul citează rolul cheie jucat de tați: Există excepții, dar regula este că preoții vin din familii catolice serioase, în care tatăl joacă un rol activ în cred ința familiei.
Al cincelea și al șaselea obicei enumerat de NCR este legătura cu preoții și participarea la Ziua Mondială a Tineretului. Tinerii au nevoie să întâlnească preoți și să interacționeze cu ei, altfel s-ar putea ca niciodată un tânăr să nu se gândească la faptul că preoția poate fi o viață care să îl atragă. Participarea la slujirea lângă altar este de asemenea importantă: Pentru mulți preoți, slujirea la altar a fost primul loc unde au cunoscut bărbați chemați la preoție, bărbați care au înțeles ce înseamnă această chemare. Cât privește ZMT, aceste evenimente reprezintă un factor foarte real, oferindu-le tinerilor ocazia să vadă că pot să aibă un impact mare, pozitiv asupra lumii - unul care durează o veșnicie.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 830, Ultimul acces: 2026-05-12 07:49:24