Ziua Vietii Consacrate celebrate la Cluj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ziua Vieții Consacrate celebrate la Cluj

[2007-02-05]
Praznicul Întâmpinării Domnului, aniversat anual în data de 2 februarie este, începând cu anul 1996, și Ziua Vieții Consacrate, zi de laudă plină de recunoștință adusă lui Dumnezeu de către persoanele consacrate, acele persoane care au făcut totala dăruire de sine Domnului prin voturile sărăciei, curăției și ascultării, citim într-un comunicat apărut zilele trecute pe situl BRU.ro.
Cu acest prilej vineri, 2 februarie a.c., începând cu ora 18.00, Mănăstirea greco-catolică Sfânta Macrina a Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, a găzduit celebrarea Zilei Vieții Consacrate în Cluj-Napoca. La manifestare au participat PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, împreună cu reprezentanți ai diferitelor Ordine și Congregații religioase din Biserica Greco-Catolică de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla: surori din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare împreună cu Superioara Provincială, Maica Marcela, surori ale Congregației Maicii Domnului (CMD) împreună cu Superioara CMD, Maica Benedicta, surori din Ordinul Sfântul Iosif al Apariției, surori Dominicane și surori din cadrul Congregației Surorilor Doctrinei Creștine. De asemenea, au fost prezenți călugări ai Ordinului Sfântului Vasile cel Mare însoțiți de Superiorul local Pr. Marian Țuțuraș și frați ai Ordinului Societății lui Isus, Superiorul Provincial al iezuiților, Pr. Olivo Bosa fiind cel care a călăuzit itinerariul spiritual al rugăciunii, prin meditații despre ce înseamnă a-L urma pe Isus pe calea vieții consacrate.
Programul s-a desfășurat într-un cadru festiv, în fața Ușilor Împărătești a Capelei Mănăstirii fiind așezată în mod simbolic Sfânta Scriptură-Cuvântul lui Dumnezeu. Comitetul de Organizare, coordonat de pr. Anton Crișan, Vicar cu preoții și persoanele consacra te, a organizat o sărbătoare a rugăciunii, un timp de comuniune frățească în fața lui Dumnezeu. Preasfinția Sa Florentin a adresat cuvântul de încheiere, arătând importanța rolului pe care îl au persoanele consacrate în Biserică și societate: Anul în care ne aflăm și perioada istorică a Bisericii este, o perioadă cu totul particulară: o perioadă care are șansa de a relansa Biserica Greco-Catolică spre înălțimea a ceea ce a fost mai înainte de anul 1948. Este o ocazie care depinde noi, dacă știm să o valorificăm. Atât cu noile structuri ierarhice cât și cu deschiderea pe care Occidentul ne-o arată, poate nu atât de mult prin Integrarea Europeană, cât prin Asociații care au lucrat și până acum în Biserica noastră. În acest context persoanele consacrate au un rol foarte important, acela de a purta în lume modelul sfințeniei. Lumea are nevoie, în perioada pe care o trăim, de focare, de oaze de rugăciune.
Amintesc un al doilea punct: binefacerile integrării, sigur, le vom vedea în timp. Însă, ceea ce ne interesează pe noi, dincolo de aceste binefaceri pentru care îi mulțumim lui Dumnezeu, este și pericolul secularizării excesive, al unor concepții despre viață, despre familie, despre morala creștină în general, care vor veni foarte puternic și la noi, mult mai puternic poate decât le-am simțit până acum. Așa cum se fac presiuni și asupra altor țări, pentru a accepta la nivel legislativ anumite tipuri de legături pe care Biserica le consideră imorale. Ei bine, aici este rolul nostru, al persoanelor consacrate: prin cateheză, prin pastorație, să putem să ne organizăm în așa fel încât să ne completăm reciproc și să putem pătrunde în societatea de astăzi la cât mai multe nivele, educând în spirit creștin, nu numai pe membrii Bisericii noastre, dar cred că este nevoie să ne gândim la cetățenii României de astăzi, să ne ridicăm la un nivel care să depășească nivelul pur confesional.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 806, Ultimul acces: 2026-05-11 19:14:59