Enrico Pepe: Martiri și sfinți din Calendarul roman[2007-02-05]Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași anunță apariția cărții Martiri și sfinți din calendarul roman, scrisă de Enrico Pepe și tradusă în limba română de pr. Ioan Bișog. Cartea apare în format 17x24 cm., conține 734 de pagini și poate fi procurată de la toate librăriile catolice din țară la prețul de 40 RON, în curând și prin librăria electronică Presa Bună de pe siturile Ercis.ro și Catholica.ro.Această lucrare de proporții, scrisă de Enrico Pepe, vine să umple un gol resimțit de mai mulți ani în literatura de spiritualitate din România, aflăm din prezentarea scrisă de studentul Andrei Dumitrescu. Cartea prezintă succint și pe înțelesul tuturor figurile sfinților din calendarul creștin. În calendar sunt foarte multe nume, care mai de care mai curioa se... și ele suscită curiozitatea firească a fiecărui credincios. Cele peste 700 de pagini ale acestui volum, tradus în limba română de pr. Ioan Bișog, constituie o lectură pasionantă și foarte instructivă. Sufletul tresaltă de admirație în fața fecioarelor precum Agneza sau Agata, martire al purității și ale credinței. Sfinți precum Alois de Gonzaga, Dominic Savio, Francisc de Assisi sau Ignațiu de Loyola sunt modele de caritate și de perseverență în viața spirituală pentru orice om al timpurilor noastre. Această carte-catehism vorbește prin imaginile sfinților propuși spre cunoaștere. A fi sfânt nu este o utopie, o cerință absurdă sau de domeniul fantasticului. A fi sfânt este un imperativ, o condiție sine qua non a mântuirii. Volumul de față este ca o carte de vizită a paradisului, ca o invitație la a realiza nu ceva de vis, ci ceva imperios de necesar. Din viețile sfinților prezentate vom vedea că majoritatea au fost la început păcătoși, în unele cazuri chiar dușmani ai Bisericii... Dar urmând chemarea harului lui Cristos, au găsit puterea de a se ridica din mocirla păcatului personal și au devenit chiar lumini călăuzitoare pentru contemporanii lor și nu numai, dovadă fiind faptul că îi amintim și astăzi în memoria liturgică. `Exempla trahunt`, spuneau vechii latini. Această maximă se verifică și în creștinism prin viețile exemplare și reale ale acestor oameni. Aceste exemple vii, nestricate în frumusețea lor de trecerea timpului, îi învață pe cei necredincioși de o mie de ori mai mult decât cele mai elocvente predici. `Sfinții captează raze pe care lâncezeala noastră le stinge`, a spus Sfânta Ecaterina Labouré la îndemnul Sfintei Fecioare Maria. Razele harului ne însuflețesc viața datorită mijlocirii sfinților, dar depinde numai de noi dacă vrem să le urmăm exemplul. Cartea este îmbogățită de un indice amplu, detaliat, care face mai ușoară consultarea și lectura acestei bijuterii de spiritualitate și ist orie bisericească. Totuși, nu trebuie să citim această carte pe nerăsuflate, asemenea unui roman, ci să medităm cu atenție fiecare pagină, fiecare rând al acestui volum. Fără îndoială că, dacă vom accepta să colaborăm cu harul Duhului Sfânt, vom începe și noi, treptat, să parcurgem drumul spinos dar totodată frumos al sfințeniei. Le mulțumim preoților Ioan Bișog, Alois Bulai și Iosif Răchiteanu pentru acest dar minunat, de care avem atâta nevoie în zilele noastre, marcate de materialism și desacralizare. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 800, Ultimul acces: 2026-05-11 16:56:24
|
Timp total: 0,45s...
[1]:1