Sinodul Episcopilor: Duminica la Liturghie și apoi la lucru[2005-10-10]Astăzi, 10 octombrie, în cea de-a doisprezecea Sesiune Generală a Sinodului Episcopilor, începută la 4:30PM, a luat cuvântul printre alții Episcopul Joseph Anthony Zziwa de Kiyinda-Mityana, Uganda. "Doresc să mă refer la Liturghia duminicală și la ziua de duminică, zi de odihnă pentru creștini. Aproximativ 80% din populația Ugandei este creștină, cam 42% fiind catolici. Musulmanii reprezintă 10% din populație. Constituția Ugandei recunoaște și garantează libertatea religioasă", a spus în introducere Episcopul ugandez."Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru Biserica vie și vibrantă din Uganda. Numeroși catolici merg la Biserică pentru celebrarea euharistică de duminică - Dies Domini. În aproape toate bisericile parohiale se celebrează două Liturghii în fiecare duminică, fiind de regulă pline. Unii creștini vin chiar și de la 5-10 km depărtare pentru Liturghia de duminică. Putem spune cu încredere că în Uganda catolicii participă duminica la Liturghie. Dar practica mersului la biserică se confruntă cu o problemă, și anume cu lucratul duminica. Deși merg la biserică, mulți creștini, la întoarcere, se apucă de lucru ca în orice altă zi a săptămânii. Deși preoții le spun că duminica este Ziua Domnului, zi de odihnă, mulți laici creștini răspund: `Mi-am îndeplinit datoria de a merge duminica la Liturghie, așa că mai departe pot lucra pentru pâinea zilnică.` Aceștia sunt de regulă țărani care își lucrează pământurile, sau mici afaceriști din micile orașe." "Acești oameni își găsesc motivația la a lucra duminica în exemplul celor care lucrează în această zi, dar justificat după normele sociale. Este vorba de exemplu de șoferii de taxi sau proprietarii de restaurante. În mod paradoxal, bogații sau cei din clasa mijlocie, dintre care unii nici nu merg la biserică duminica, sunt cei care țin odihna duminicală. Se trezesc târziu, se uită la televizor ore multe, merg la teatru sau la cinema, își vizitează prietenii... Date fiind aceste situații, există nevoia pastorală de subliniere a obligației duminicale de odihnă pentru creștini." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 916, Ultimul acces: 2026-07-24 14:47:00
|
Timp total: 0.03s...
[]:1