Sărbătoarea fondatoarei Congregatio Jesu, Maria Ward[2007-01-31]Surorile din cadrul Congregatio Jesu, de la Centrul de Plasament Sf. Iosif - Caritas Iaşi, au sărbătorit alături de colegii de la Caritas ziua fondatoarei congregaţiei, la 30 ianuarie 2007, informează Ercis.ro, unde au fost publicat şi fotografii de la eveniment. Programul zilei a fost constituit din trei momente, care pot fi identificate cu cele trei etape ale meditaţiei după Sf. Ignaţiu: pregătirea îndepărtată (prezentarea vieţii Mariei Ward şi apostolatul social al Congregatio Jesu de astăzi), pregătirea apropiată şi meditaţia propriu-zisă (celebrarea sfintei Liturghii), şi reflecţia după meditaţie (în cazul nostru - agapa frăţească).La primul moment sr. Monica Cojan CJ a oferit o prezentare Power Point despre viaţa Mariei Ward, şi, de asemenea, de filmul Credinţa care înfăptuieşte dreptatea - apostolatul social al Congregatio Jesu din Europa de Est, film realizat de Radu Huzum. La cel de-al doilea moment, alături de pr. Alois Bulai şi de preoţii de la Caritas, a luat parte pr. iezuit Marius Taloş, care în meditaţia sa a subliniat importanţa numelui lui Isus în viaţa Mariei Ward şi semnificaţia profundă a numelui pentru fiecare dintre noi. Această sărbătoare a vrut să fie atât o cunoaştere a poveştii noastre ca şi congregaţie şi a fondatoarei Congregaţio Jesu, cât şi anticiparea sărbătoririi zilei persoanei consacrate din data de 2 februarie, scrie Sr. Petra Marcela Măriuţ, CJ, pe situl Diecezei de Iaşi. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1016, Ultimul acces: 2026-09-26 07:33:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1