13 septembrie este Ziua Pompierilor din România[2019-09-13]de Iulian DumitrașcuZiua Pompierilor din România este celebrată anual în 13 septembrie. Sărbătoarea a fost oficializată în anul 1953. Aceasta comemorează Bătălia din Dealul Spirii care s-a dat la București, în timpul Revoluției Române din 1848, între o subunitate de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman. Trupele otomane au intrat în 1948 în Capitală, unde au omorât civilii și au arestat pe unii dintre conducătorii Revoluției. Aceste fapte i-au indignat pe pompieri, dar și pe alți soldați din unitățile militare care nu au mai ținut cont de ordinele date de Locotenența domnească și s-au pus în mișcare împotriva numeroasei armate turcești. Roata de pompieri a Bucureștiului, devenită un sprijin al Revoluției, a participat activ la apărarea ei, părăsind cazarma de la Agie, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Deși depășiți numeric, românii au asaltat oastea turcă. În luptă au pierit 47 de soldați și doi ofițeri, reprezentând mai mult de jumătate din compania de pompieri. De asemenea, au fost rănite peste 100 de persoane. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 671, Ultimul acces: 2026-08-12 01:42:37
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1