Întâlniri ecumenice la Roman[2007-01-24]După ce sâmbătă, 20 ianuarie, Centrul de Cercetare Ecumenică și de Dialog Interreligios Pax et Unitas, sub patronajul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, a organizat o sesiunea ecumenică cu tema Pe surzi îi face să audă, iar pe cei muți să vorbească (Mc 7,37) - tema mesajului pentru Săptămâna ecumenică din acest an -, în după-amiaza zilei de marți, 23 ianuarie, în biserica Fericitul Ieremia din orașul mușatin a avut loc o întâlnire ecumenică deosebită.Celebrarea a început prin procesiunea a 25 de preoți, catolici și ortodocși. Ora de rugăciune ecumenică a fost prezidată de pr. Iosif Bisoc, decan al Facultății de Teologie din cadrul Institutului Franciscan din Roman. Lecturile au fost luate din Cartea Judecătorilor (6,11-16) - prima lectură, Faptele Apostolilor (5,27-33) - a doua lectură, iar evanghelia din Evanghelia după sfântul Marcu (5,21-34). Cuvintele de la predică ale pr. protopop Florin Țuscanu, legate de versetul Pe surzi îi face să audă, iar pe muți să vorbească, au subliniat faptul că toți formează un singur trup și o singură familie. După această oră, invitați de pr. paroh Alois Moraru, toți credincioșii și preoții prezenți la celebrarea ecumenică au coborât la subsolul bisericii pentru o gustare și pentru a împărtăși celorlalți clipele minunate petrecute alături de frații lor. O întâlnire similară este prevăzută să se desfășoare joi, 25 ianuarie, în biserica ortodoxă vecină - Sfântul Dimitrie. (Corespondență apărută pe Ercis.ro și semnată de Roxana-Irina Aștefănesei) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 998, Ultimul acces: 2026-05-04 22:32:44
|
Timp total: 0,5s...
[]:1