Patriarhul Nicodim a fost comemorat la Bucov - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Patriarhul Nicodim a fost comemorat la Bucov

[2019-05-29]
de Gheorghe Anghel

Patriarhul Nicodim a fost comemorat marți, 28 mai 2019, la Bucov, în cadrul cercului pastoral nr. 3 al clericilor din Protoieria Ploiești, întrunirea fiind dedicată personalității celui de-al doilea Patriarh al României.
În debutul întâlnirii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru Patriarhul Nicodim și Acatistul Învierii Domnului.
Lucrările au fost prezidate de părintele Adrian Matei, protopopul Protoieriei Ploiești Nord.
„Aspecte inedite din viața și activitatea Patriarhului Nicodim Munteanu” a fost titlul referatului prezentat în plen de părintele Marius Gheorghe, preot Paroh la Parohia Pleașa.
„Părintele Gheorghe a reușit sa surprindă aspecte neștiute despre cel de-al doilea patriarh alRomâniei.
A fost o mare bucurie pentru noi ca ne-am reunit, prilej potrivit pentru a discuta diferite aspecte ale vieții pastoral misionare și sa facem și un schimb de experiență, atât de necesar în zilele noastre” a declarat pentru Agenția de știri Basilica pr. Bogdan Vasile Voica , coordonatorul Cercului Pastoral nr. 3 al Protoieriei Ploiești Nord.
Patriarhul Nicodim Munteanu
Patriarhul Nicodim s-a născut în 6 decembrie 1864, în Pipirig, jud. Neamț, într-o familie de țărani credincioși, la botez primind numele Nicolae.
A urmat școala primară în satul natal, Seminarul „Veniamin” din lași, apoi Academia duhovnicească din Kiev.
De tânăr, a intrat ca frate de mănăstire la schitul Pocrov. În anul 1894 a fost tuns în monahism la mănăstirea Neamț cu numele Nicodim, apoi a fost hirotonit ierodiacon la Iași și, în 1896, ieromonah.
În 1935 a fost ales Mitropolit al Moldovei.
În data de 30 iunie 1939 a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 665, Ultimul acces: 2026-08-12 01:18:34