Icoana este expresia cea mai fidelă a tot ceea ce implică modul nostru de trăire ortodox Episcopul Ignatie[2019-03-18]de Iulian DumitrașcuIcoana este expresia cea mai fidelă a tot ceea ce implică modul nostru de trăire ortodox, adică drept, adevărat și autentic, căci aceasta înseamnă ortodoxie: dreaptă slăvire a lui Dumnezeu, autenticitate, a spus duminică Episcopul Ignatie. Părintele Episcop a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Adormirea Maicii Domnului din municipiul Bârlad, unde a oferit în timpul predicii sale un răspuns referitor la alegerea icoanei ca element reprezentativ al Duminicii Ortodoxiei. De ce Biserica a considerat să identifice Ortodoxia cu icoana? De ce nu s-a ales altceva din trăirea ortodoxă, de exemplu Sfânta Liturghie, sau slujbele pe care le avem, sau nevoința caracteristică Ortodoxiei, asceza pe care noi o dăruim lui Dumnezeu? De ce nu s-a ales postul, care înseamnă afirmarea libertății noastre asupra unei vieți instinctuale?, s-a întrebat Preasfinția Sa care apoi a argumentat. Biserica a rânduit să fie identificată Ortodoxia cu icoana pentru că icoana înseamnă fața lui Dumnezeu pentru noi oamenii. Când intrăm într-o biserică, spunem că privim icoanele. De fapt, este invers: Dumnezeu, din icoană, fața Lui, fața sfinților din icoane sunt cele care te privesc. Tu nu faci altceva decât să iei act de această privire a lui Dumnezeu îndreptată către tine. Aceasta este diferența dintre icoană și orice fel de imagine. Imaginile, tu ești cel care le privești, pe când icoana este cea care te privește și îți aduce aminte că așa trebuie să ajungi și tu. Ortodoxia înseamnă în primul rând vederea feței lui Dumnezeu, fața umană și totodată eternă a lui Dumnezeu, a subliniat ierarhul. În timpul slujbei de duminică, părintele protopop Vasile Lăiu a dat citire scrisorii pastorale la Duminica Ortodoxiei, transmisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, informează Episcopia Hușilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 868, Ultimul acces: 2026-08-11 04:50:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1