Doi ani de la plecarea Părintelui Proclu Nicău: Parastas şi lansare de carte la Sihăstria Putnei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Doi ani de la plecarea Părintelui Proclu Nicău: Parastas şi lansare de carte la Sihăstria Putnei

[2019-01-22]
de Sorin Ioniţe

La împlinirea a doi ani de la plecarea la cele veşnice a părintelui Proclu Nicău, Mănăstirea Sihăstria Putnei organizează un eveniment comemorativ în cadrul căruia vor fi rostite rugăciuni pentru sufletul său şi va fi lansat al doilea volum al cărţii „Părintele Proclu – file de Pateric”.
Asemena primului volum şi aceste „file de Pateric” conţin mărturii sub formă de interviuri sau scrisori primite pe adresa mănăstirii, cărora li s-a adăugat un capitol mai amplu, cuprinzând învăţăturile părintelui Proclu, informează aşezământul printr-un comunicat remis Agenţiei de ştiri Basilica.
Al doilea volum al cărţii „Părintele Proclu – file de Pateric”.
Programul liturgic de sâmbătă, 26 ianuarie 2019, se va desfăşura începând cu ora 9:00. După Sfânta Liturghie vor urma: slujba de pomenire (10:30), lansarea cărţii (11:00) şi o agapă frăţească.
Obştea mănăstirii unde fost înmormântat părintele Proclu îi invită pe cei care doresc să participe la această „sărbătoare a recunoştinţei faţă de bătrânul Proclu cel smerit”.
Părintele Proclu Nicău
Părintele Proclu (Gheorghe Nicău) s-a născut pe data de 13 noiembrie 1928, în satul Mitocu Bălan, judeţul Neamţ. El a intrat în obştea Mănăstirii Sihăstria Neamţ la vârsta de 12 ani.
În anul 1949 a fost trimis, împreună cu alţi vieţuitori ai Sihăstriei, la Mănăstirea Slatina, pentru revigorarea vieţii monahale. De acolo a fost alungat de comunişti, în urma decretului din 1959. Cu binecuvântarea Părintelui Cleopa Ilie, Părintele Proclu s-a retras în satul natal, Mitocu Bălan, unde a vieţuit într-o chilie la poalele pădurii.
Părintele era cunoscut pentru smerenia şi blândeţea sa. Fiind căutat tot timpul de numeroşi oameni pentru sfaturi duhovniceşti, celor mai mulţi Părintele Proclu le spunea: aţi venit la un moş prost de cap, fără carte, la păcătosul pământului! Viaţa mea e un deal şi-o vale, nimic folositor.
Părintele Proclu a trecut la cele veşnice în 28 ianuarie 2017. A fost înmormântat la Sihăstria Putnei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 14951, Ultimul acces: 2026-09-26 14:56:24