În Marea Britanie a fost inaugurată o statuie reprezentând pe Regina Maria - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

În Marea Britanie a fost inaugurată o statuie reprezentând pe Regina Maria

[2018-12-14]
de Gheorghe Anghel

În oraşul Ashford din Marea Britanie a fost dezvelită miercuri, 12 decembrie 2018, o statuie reprezentând pe Regina Maria, informează ICR.
Monumentul a fost amplasat în Elwick Square, în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice a oraşului Ashford şi a Parcului Victoria, care poartă numele bunicii paterne a Reginei Maria.
„ICR a dezvoltat peste 2.000 de evenimente dedicate Centenarului, însă evenimente precum cel de la Ashford sunt rare. Am evocat, în acţiunile noastre, Centenarul, însă aici, la Ashford, am vorbit despre istorie şi am făcut istorie. Faptul că această statuie va rămâne în urma noastră sute de ani cred că este cel mai important lucru“, a declarat preşedintele ICR, doamna Liliana Ţuroiu.
La iniţiativa ICR Londra, Regina Maria va fi subiectul unui amplu proiect educaţional şi cultural care se va desfăşura în şcoli din Ashford şi din întreg comitatul Kent, sub coordonarea istoricului britanic Michael Paterson.
În cadrul ceremoniei, oficialii britanici au vorbit despre personalitatea nepoatei Reginei Victoria a Marii Britanii, care a devenit cea de-a doua regină a României, soţie a Regelui Ferdinand I al României şi mama Regelui Carol al II-lea.
„Maria şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la reşedinţa familiei din Eastwell Park, comitatul Kent. Suntem foarte mândri să-i cinstim memoria prin intermediul acestui monument în oraşul ei natal“, a spus primarul oraşului Ashford, doamna Jessamy Blanford.
Reprezentând Casa Regală a României la evenimentul de la Ashford, ASR Principesa Elena a evocat, la rândul său, calităţile Reginei Maria, arătând că suverana a fost o figură de prestigiu în viaţa publică românească şi europeană.
După ceremonia de dezvelire a statuii, la cinematograful Picturehouse din Ashford a avut loc proiecţia filmului dedicat Reginei Maria, parte din seria „Români care au schimbat lumea“ realizată de jurnalista Camelia Csiki pentru Televiziunea Română.
Regina Maria
Regina Maria, născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha, a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.
A fost principesă de coroană şi a doua regină a României, în calitate de soţie a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea.
După moartea regelui Ferdinand şi venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea (1930), acesta a reuşit îndepărtarea reginei Maria din viaţa politică.
În ultimii doi ani de viaţă, bolnavă fiind, s-a tratat la diferite sanatorii din Europa, revenind în ţară în vara lui 1938, a trecut la Domnul în reşedinţa sa de la Pelişor.
A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat la Mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reşedinţei din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran.
Regina Maria a fost o iubitoare şi o colecţionară de artă, susţinând o serie de personalităţi artistice şi literare cu burse şi bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum şi a unor poveşti şi versuri pentru copii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1053, Ultimul acces: 2026-11-10 15:33:12