Primii tineri care i-au vestit Naşterea Domnului Părintelui Patriarh în 2018 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Primii tineri care i-au vestit Naşterea Domnului Părintelui Patriarh în 2018

[2018-12-19]
de Florin Nicolaie

Părintele Patriarh Daniel a fost miercuri, 19 decembrie 2018, gazda mai multor grupuri de tineri care au adus vestea Naşterii Domnului.
Primii tineri care au colindat fac parte din Grupul Psaltic de fete al Bisericii Sfânta Ecaterina, Paraclis Universitar, coordonat de părintele Georgian Păunoiu.
Ulterior, Preafericirea Sa a primit vizita colindătorilor din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) din Bucureşti, coordonaţi de Andreea Gheorma, şi pe membrii Asociaţiei Studenţilor Teologi Ortodocşi (ASTO), coodronaţi de Andrei Iordache.
Patriarhul României a explicat colindătorilor însemnătatea teologică a pomului de crăciun şi a întrupării Mântuitorului:
„Hristos este pomul vieţii şi de aceea în Occident primii brazi de crăciun erau împodobiţi cu ostier, care se folosea apoi la Euharistie ca să aducă aminte de faptul că Hristos este Pomul Vieţii din mijlocul raiului pe care nu l-a putut dobândi Adam pentru că a fost neascultător, iar El prin ascultare până la moarte ne-a readus pomul vieţii”.
Preafericirea sa a subliniat că „Dumnezeu copilul este atotputernic şi smerit, este marea taină a Crăciunului”.
Noi trăim din iubirea lui Dumnezeu, Tatăl ceresc, iubire arătată prin întruparea Fiului Său.
„Dacă nu ar fi fost copil Iisus nu ar fi fost un om adevărat. Copilăria este o mare binecuvântare fiindcă arată că viaţa este dar al lui Dumnezeu şi dar al iubirii celor din jur” a spus Părintele Patriarh.
În ziua de joi, Patriarhul Daniel va primi colindătorii de la: Aşezământul de copii Sfântul Ierarh Leontie din Rădăuţi; Asociaţia Studenţi pentru viaţă din Bucureşti; Asociaţia Oastea Domnului din Bucureşti şi un grup de tineri cu deficienţe de auz şi vorbire care vor interpreta colinde în limbaj mimico-gestual.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1070, Ultimul acces: 2026-11-10 15:30:55