Pastorala de Crăciun 2018: Îngerii şi păstorii vestesc bucuria Naşterii Domnului

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Pastorala de Crăciun 2018: Îngerii şi păstorii vestesc bucuria Naşterii Domnului

[2018-12-20]

de Sorin Ioniţe

Pastorala de Crăciun 2018 a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este intitulată „Îngerii şi păstorii vestesc bucuria Naşterii Domnului”.
În mesajul pastoral, Patriarhul României atrage atenţia că „în societatea contemporană, marcată de secularizare sau indiferenţă duhovnicească, este tot mai necesară o reînnoire a chemării fiecărui creştin, cleric sau mirean, de a fi, asemenea îngerilor şi păstorilor de la Betleem, vestitori sau apostoli ai iubirii milostive a lui Hristos în lume”.
„Biserica ne îndeamnă pe toţi să devenim colindători, martori şi vestitori ai venirii lui Hristos-Mesia în lume, pentru a dărui lumii pace şi bucurie, mântuire şi viaţă eternă”, transmite Preafericirea Sa.
Tot în cuvântul pastoral, Părintele Patriarh anunţă tematica anului 2019 care va fi proclamat drept Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti în Patriarhia Română.
Pastorala de Crăciun 2018: Îngerii şi păstorii vestesc bucuria Naşterii Domnului
† Daniel
Prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei
şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Bucureştilor
Har, pace şi bucurie de la Domnul nostru Iisus Hristos, iar de la noi părinteşti binecuvântări
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe atât neâ€‘a deschis nouă drum ca să ne înălţăm spre El.
Sfinţii Evanghelişti Matei (1, 18â€‘24) şi Luca (2, 1â€‘20) arată cum Sâ€‘a născut Mântuitorul Iisus Hristos în Betleemul Iudeii, împlininduâ€‘se astfel ceea ce prorocii au prezis cu sute de ani mai înainte.
Vezi şi: În Pastorala de Crăciun, Patriarhul Ierusalimului se roagă pentru pace
Sfântul Evanghelist Matei ne spune: „Acestea toate sâ€‘au făcut ca să se împlinească ceea ce sâ€‘a zis prin prorocul, care zice: «Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui: Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu»” (Matei 1, 23; cf. Isaia 7, 14).
Sfântul Evanghelist Luca ne spune că după naşterea Pruncului Iisus, un înger le descoperă păstorilor de lângă Betleem adevărata identitate a Copilului: „Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei sâ€‘au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul leâ€‘a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi Sâ€‘a născut azi Mântuitor, Care este Hristos-Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 9â€‘11).
Sfântul Evanghelist Luca, singurul care vorbeşte despre prezenţa păstorilor la Naşterea lui Hristos, ne spune că păstorii de lângă Betleem, „stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor” (Luca 2, 8), au văzut slava lui Dumnezeu strălucind în jurul lor, iar mulţimea de oaste cerească a îngerilor lăuda pe Dumnezeu zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 9â€‘14).
Îngerii preamăreau, de fapt, iubirea lui Dumnezeu, pacea pe care o aduce iubirea Lui în lume şi bunăvoirea între oameni, când în inimile lor se sălăşluieşte iubirea lui Dumnezeu.
Pruncul Iisus Se naşte întrâ€‘o peşteră şi este culcat într-o iesle, noaptea, pe când dormeau locuitorii Betleemului.
La marginea oraşului se aflau în stare de veghe doar păstorii oilor. Acestor oameni simpli şi veghetori li se arată cete de îngeri întru lumină şi cântare ca să vadă cum Dumnezeu schimbă lucrurile smerite în slavă, iar singurătatea lor o preface în bucurie.
Păstorii din Betleem au fost primii martori ai Naşterii Pruncului Iisus, au fost primii oameni care „au slăvit şi lăudat pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră”, vestind apoi şi locuitorilor din cetatea lui David vestea cea bună, „că S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos-Domnul” (cf. Luca 2, 8-20).
Este semnificativ faptul că în Vechiul Testament unii drepţi care au preînchipuit pe Hristos-Domnul au fost păstori de turme: Abel (Facere 4, 2), Iosif (Facere 37, 2), David (1 Regi, 16, 11).
În Noul Testament, Hristos-Domnul Se numeşte pe Sine Însuşi Păstorul cel bun (cf. Ioan 10, 11), conferind acestei profesii conotaţii sfinte şi mântuitoare în plan duhovnicesc.
Sfântul Evanghelist Ioan ne învaţă că Hristos-Domnul este Păstorul cel bun, deoarece El Se dăruieşte pe Sine, pentru ca oile Sale „viaţă să aibă, şi din belşug să aibă” (Ioan 10, 10), adică viaţă veşnică şi fericire veşnică, după cum tâlcuiesc Sfinţii Părinţi ai Bisericii[1].
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, întrucât Hristos are grijă de mântuirea oamenilor, Se numeşte pe Sine Păstor, iar când îi aduce pe oameni la Tatăl, Se numeşte pe Sine uşă: „Eu sunt uşa; dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla” (Ioan 10, 9).
Tâlcuind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos „Eu sunt uşa“, marele teolog român Dumitru Stăniloae spune: Hristos este „uşa prin care intră şi ies oile înseşi. Prin umanitatea Lui intră oile cuvântătoare la Dumnezeu, aflând o păşune spirituală. E uşor şi folositor a intra prin Hristos la Tatăl, dar şi a ieşi cineva din sine spre semeni. Hristos este singura uşă prin care omul iese din închisoarea egoismului şi omenescului închis în lume“[2].
Sfinţii Părinţi ai Bisericii care au explicat Evanghelia după Ioan, în special Sfinţii Ioan Gură de Aur (†407) şi Chiril al Alexandriei (†444), au remarcat că Păstorul cel bun se deosebeşte atât de furii sau hoţii care intră în staulul oilor pentru a răpi, cât şi de cei ce păstoresc doar pentru plată, arătând că scopul prim şi ultim al lucrării pastorale nu trebuie să fie profitul personal, ci mântuirea credincioşilor, adică apărarea lor de cei ce răstălmăcesc dreapta credinţă şi sfâşie unitatea Bisericii, precum şi conducerea credincioşilor pe calea mântuirii, adică a unirii lor cu Hristos, prin Sfintele Taine, prin rugăciune şi fapte bune[3].
Vorbind despre marea responsabilitate a păstorilor Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Este o încercare mare păzirea Bisericii, o primejdie mare care are nevoie de multă înţelepciune şi de un curaj ca cel despre care vorbeşte Iisus Hristos, acela ca să-şi dea viaţa pentru oile sale, ca niciodată să nu le părăsească, ca să fie tare, ca să stea cu curaj în faţa lupului. În aceasta se deosebeşte păstorul de mercenar. Acesta se îngrijeşte puţin de oile sale, şi nu veghează decât pentru propriul său interes, dar celălalt se uită pe sine însuşi şi veghează în mod unic numai la mântuirea turmei sale“[4].
În lumina celor arătate mai sus, înţelegem că slujirea de păstor de suflete este în primul rând responsabilitate sfântă pentru mântuirea credincioşilor, încredinţaţi lui spre păstorire şi iubire jertfelnică pentru ei.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, spaţiul şi timpul, alege locul şi vremea naşterii Fiului Său în lume ca Om: în Betleemul din vremea împăratului Cezar August şi a regelui Irod. Dumnezeu-Cuvântul, Care a spus primei familii umane: „stăpâniţi pământul”, alege ca loc al venirii Sale ca Om printre oameni o familie săracă şi neajutorată, Iosif şi Maria din Nazaret, aflată în călătorie la Betleem, o familie fără bogăţii şi fără renume, care nu poate conta pe nimeni şi pe nimic altceva decât pe ajutorul lui Dumnezeu.
Copilul Care înainte de a Se naşte nu găseşte nici măcar un colţişor în casa de oaspeţi, la puţin timp după naştere nu mai are loc nici în pământul neamului Său, ci trebuie să ia calea refugiului în Egipt. Vedem cum, de la început, viaţa Pruncului Iisus se întâlneşte cu refuzul şi apoi cu refugiul (exilul), pentru ca mai târziu să sfârşească cu răstignirea, tocmai pentru că El a venit să aducă iubire şi viaţă, în lumea în care păcatul aduce ură şi moarte.
Ca păstor, vindecător şi mântuitor de suflete, odată cu începerea misiunii Sale, Hristos-Domnul mergea din cetate în cetate ca să adune „oile cele risipite”, să le dea hrană duhovnicească şi să le vindece de orice boală şi neputinţă.
Hristos, Călătorul şi Pelerinul, Care colindă pretutindeni pentru a aduna şi a mântui pe oameni, spune: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să–Şi plece capul” (Matei 8, 20). Dar cuvintele Sale nu se referă la neputinţa de a găsi o casă, ci la lucrarea Sa sfântă şi misionară permanentă. El colindă lumea, caută pe cei care trăiesc vremelnic, pentru a le dărui viaţa veşnică în Împărăţia Preasfintei Treimi.
Citeşte şi: Pastorală Crăciun 2018 | Episcopul Ignatie: Să redevenim oameni pentru oameni
Călător sau colindător în lume, în timpul vieţii Sale pe pământ, Hristos-Domnul ni Se arată uneori ca un călător tainic chiar şi după moartea şi învierea Sa, când călătoreşte spre Emaus ca un pelerin necunoscut, cu Luca şi Cleopa, cărora Se face cunoscut numai după ce L-au invitat să intre în casa lor (cf. Luca 24, 29-31), arătând astfel că Dumnezeu colindă lumea, în mod tainic, vine la noi sub chipul oricărui om care are nevoie de ajutorul nostru. Hristos ia faţă de om, ca noi să ne întoarcem permanent faţa spre El.
Întrucât taina Naşterii Domnului Hristos ne descoperă pe iubitorul de oameni Dumnezeu ca fiind în acelaşi timp călător şi binevestitor în lume, creştinii ortodocşi români au văzut în colindătorii de Crăciun vestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru lume.
Colindătorii închipuie tainic pe îngerii care binevestesc păstorilor de la Betleem bucuria Naşterii lui Hristos, dar şi pe Însuşi Hristos-Domnul, Care ne aduce bucuria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi aşteaptă ca şi noi să răspundem, cu bucurie şi iubire, la chemarea lui Dumnezeu. Acesta este înţelesul duhovnicesc al colindelor noastre de Crăciun şi al vizitei pastorale a preoţilor cu icoana Naşterii Domnului în casele credincioşilor.
Dreptmăritori creştini,
În societatea contemporană, marcată de secularizare sau indiferenţă duhovnicească, este tot mai necesară o reînnoire a chemării fiecărui creştin, cleric sau mirean, de a fi, asemenea îngerilor şi păstorilor de la Betleem, vestitori sau apostoli ai iubirii milostive a lui Hristos în lume.
De aceea, Biserica ne îndeamnă pe toţi să devenim colindători, martori şi vestitori ai venirii lui Hristos-Mesia în lume, pentru a dărui lumii pace şi bucurie, mântuire şi viaţă eternă!
În acest sens, privind cu speranţă, dar şi responsabilitate, spre viitor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2019 să fie Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari).
Omagierea satului românesc şi a contribuţiei sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate şi o demnitate. Totodată, este necesară cunoaşterea situaţiei precare şi incerte în care se află astăzi satul românesc şi locuitorii lui, deşi este spaţiul în care s-au format multe dintre valorile spirituale, culturale şi identitare transmise până la noi.
Situaţia dramatică a satului românesc de astăzi este percepută în mod acut şi de Biserică, deoarece preoţimea ortodoxă română din mediul rural simte cum îmbătrâneşte rapid satul românesc, scade numărul botezurilor şi al cununiilor, în timp ce creşte numărul deceselor, al înmormântărilor, iar oamenii devin tot mai săraci şi mai singuri.
Satele româneşti, cu biserici şi case ţărăneşti, cu cimitire şi morminte străjuite de cruci, cu uliţe şi porţi primitoare, sunt purtătoarele unui limbaj tainic şi vizibil al tradiţiei, al continuităţii fizice şi spirituale ale acestui neam, sunt oglinzi ale sufletului românesc, în care se arată astăzi, după caz, hărnicia sau delăsarea noastră, responsabilitatea sau indiferenţa.
Când lăsăm să se desfigureze, să se degradeze şi să se pustiască satele noastre, ale moşilor şi strămoşilor noştri, care au avut vocaţia să ne crească, să ne ocrotească şi să ne pregătească pentru viaţă, este evident că ne aflăm noi înşine în starea de autodemolare spirituală, indiferent de explicaţii şi motivaţii de moment.
Este mult de lucru astăzi, atât pentru a ajuta satele noastre, martorele tăcute ale istoriei bimilenare a poporului român, cât şi pentru a reînvia şi a cultiva în sufletele noastre dorinţa de a păstra şi a transmite generaţiilor viitoare această moştenire sfântă, pentru a nu ne prăbuşi interior ca popor, fără Istorie şi fără Veşnicie.
Hristos-Domnul, Iubitorul de oameni şi Mântuitorul sufletelor noastre, să ne dăruiască tuturor puterea de a înţelege şi de a arăta în jurul nostru iubirea Sa smerită şi milostivă faţă de toţi oamenii, dar mai ales faţă de copiii săraci, de bolnavi şi bătrâni şi să reverse în inimile şi în casele tuturor pacea şi bucuria Sa cea sfânta pe care a dăruit-o odinioară îngerilor şi pastorilor din Betleem.
Pastorală Crăciun 2018 | Episcopul Macarie: Iisus Hristos S-a născut să ne aducă, prin libera noastră voie, în Împărăţia Cerurilor
Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2018 spre 1 ianuarie 2019, şi în ziua de Anul Nou, să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2018 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună şi folositoare din Anul Nou în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii care se află printre străini, departe de Ţară, ca să păstrăm unitatea de credinţă şi de neam.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2019 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradiţională: „La mulţi ani!”.
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Note:
[1] Vezi Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sântului Ioan, colecţia PSB, nr. 41, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, p. 702.
[2] Nota explicativă 1313 a Pr. Prof. Dumitru Stăniloae la Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, p. 704.
[3] Vezi Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia de la Ioan, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1980, omiliile 29 şi 30, pp. 290-305; Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, pp. 699-721.
[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia de la Ioan, p. 296.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 1043, Ultimul acces: 2026-11-10 11:43:09

Timp total: 0.04s...

[]:1