Episcopii trebuie să întâlnească victimele abuzurilor sexuale înainte de februarie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Episcopii trebuie să întâlnească victimele abuzurilor sexuale înainte de februarie

[2018-12-19]
San Pietro
Organizatorii întâlnirii din februarie din Vatican dedicată abuzurilor sexuale au trimis o scrisoare Episcopilor participanţi, cerându-le să se întâlnească cu victimele abuzului înaintea reuniunii. „Cerem fiecărui preşedinte de Conferinţă Episcopală să contacteze şi să viziteze victimele abuzurilor sexuale comise de cler în ţările lor, înainte de întâlnirea de la Roma, pentru a învăţa chiar de la ei despre suferinţele prin care au trecut”, se arată în scrisoare.

„Dacă nu există un răspuns global şi comun, nu numai că nu vom reuşi să aducem vindecare victimelor, dar însăşi credibilitatea Bisericii de a continua misiunea lui Cristos va fi în pericol în întreaga lume”, continuă textul. „Primul pas trebuie să fie recunoaşterea adevărului despre ceea ce s-a întâmplat.” Reuniunea, care va avea loc în zilele de 21-24 februarie 2019, se va concentra pe protejarea minorilor împotriva abuzului sexual în interiorul Bisericii. Papa a cerut participarea preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din toată lumea şi a capilor Bisericilor Catolice Răsăritene.
Episcopilor li s-a cerut să răspundă până la 15 ianuarie şi unui chestionar. Împărtăşirea informaţiilor în avans, spune scrisoarea, este menită să faciliteze exprimarea opiniilor „în mod constructiv şi critic” şi să ofere o imagine completă a situaţiei actuale pentru a vedea unde este cel mai necesar de reformat. Sunt exprimate mulţumirile Papei Francisc pentru sprijinul dat de Episcopi şi speranţa că prin „cooperarea colegială” se va putea veni în ajutorul lor, pentru ca să facă faţă provocărilor cu care se confruntă Biserica. Scrisoarea se încheie spunând că „fiecare dintre noi trebuie să îşi asume această provocare, reunindu-ne în solidaritate, smerenie şi căinţă, pentru a repara daunele făcute, împărtăşind un angajament comun faţă de transparenţă şi cerând să fie traşi la răspundere toţi cei din Biserică”.
Scrisoarea este semnată de comitetul de organizare a întâlnirii, alcătuit din membrii numiţi de Papa Francisc în noiembrie: Cardinalul Blase Cupich de Chicago, Cardinalul Oswald Gracias de Bombay, Arhiepiscopul Charles Scicluna din Malta şi pr. Hans Zollner. Purtătorul de cuvânt al Papei, Greg Burke, a spus despre scrisoarea din 18 decembrie că organizatorii cer Episcopilor să se întâlnească cu victimele din ţările lor înainte de evenimentul din februarie pentru că aceasta e „o modalitate concretă de a pune victimele pe primul loc şi de a conştientiza oribilitatea celor întâmplate”. Comitetul organizator face „progrese constante în pregătirea reuniunii”, care se va axa pe temele răspunderii pentru propriile fapte şi a transparenţei.
Întâlnind victimele, Episcopii „urmează de fapt exemplul Papei Francisc”, citim în declaraţia lui Burke. „Astfel de întâlniri personale reprezintă o modalitate concretă de a ne asigura că victimele abuzurilor clericale sunt pe primul loc în mintea tuturor celor ce vor participa la reuniunea din februarie.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1083, Ultimul acces: 2026-11-10 13:32:36