Oradea | A fost vernisată o expoziţie dedicată reperelor identitare bihorene - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Oradea | A fost vernisată o expoziţie dedicată reperelor identitare bihorene

[2018-12-13]
de Gheorghe Anghel

La Muzeul Oraşului Oradea a avut loc marţi, 11 decembrie 2018, vernisarea expoziţiei Peceţi Identitare Bihorene. Biserici ortodoxe construite în Oradea şi Bihor între 1918 – 2018, informează Episcopia Oradiei.
În cadrul expoziţiei sunt prezentate o parte din cele mai reprezentative biserici ortodoxe construite în oraşul Oradea şi în judeţul Bihor între anii 1918-2018.
În aceşti 100 de ani de la Marea Unire din 1918 in Bihor au fost construite 303 sfinte lăcaşuri, din cele 505 existente în prezent.
La eveniment a participat Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, oficialităţi locale, oameni de cultură din Oradea şi numeroşi preoţi, studenţi şi elevi de la şcolile teologice din Eparhia Oradiei.
În cuvântul său, Preasfinţitul Părinte Sofronie a evidenţiat că această expoziţie retrospectivă descrie ce s-a întâmplat din punct de vedere arhitectural bisericesc ortodox în Oradea şi Bihor în ultima sută de ani, de după Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
De ce Peceţi identitare?
El a explicat de ce a fost inclus în titlu Peceţi identitare.
„Pentru că toate bisericile ortodoxe construite în Transilvania după 1918, iar în cazul nostru, în Bihor, în partea nordică a Crişanei, sunt «Peceţi identitare». Ele mărturisesc indubitabil despre apartenenţa spirituală şi culturală a poporului nostru la civilizaţia creştină ortodoxă”.
Totodată, expoziţia este şi un omagiu adus Episcopului Roman Ciorogariu al Oradiei, cel dintâi Chiriarh al reinfiinţatei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei, participant de drept la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, dar şi un omagiu adus preoţilor şi credincioşilor dreptmăritori bihoreni care au luptat mult şi s-au jertfit pentru ca Bihorul să intre în componenţa României în 1918.
Dintre personalităţi amintim pe Ioan Ignatie Papp, Episcopul Ortodox de la Arad, Miron Cristea, Episcopul de la Caransebeş şi Primul Patriarh al României, dar şi pe Roman Ciorogariu, vicarul Consistoriului Ortodox de la Oradea şi primul Episcop al reînviatei Episcopii a Oradiei.
De asemenea, unul din panourile expoziţiei, îi are în prim plan pe reprezentanţii clerului ortodox din Bihor prezenţi la măreţul eveniment de la 1 decembrie 1918.
În cadrul expoziţiei, alături de panourile foto-documentare, sunt aduse în faţa publicului şi câteva obiecte aflate în patrimoniul Muzeului Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.
Amintim aici cârja şi veşmântul de arhiereu a episcopului Roman Ciorogariu, o Sfântă Evanghelie tipărită la Sibiu în 1907, o cruce de binecuvântare din lemn din secolul al XIX-lea provenită de la Biserica din Rieni, precum şi Actul Fundaţiunii Jubiliare Episcopul Roman Ciorogariu (1927) şi primul număr al revistei bisericeşti „Legea Românească”.
Între cei prezenţi la acest eveniment a fost şi doamna Ligia Mirişan, directorul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” din Oradea.
„La acest vernisaj, am remarcat un clar sentiment de apartenenţă şi de unitate a tuturor românilor. Iată că Biserica este cea care a dat dovadă că este capabilă să adune oamenii şi să facă în aşa fel încât sufletele lor să vibreze la unison”.
Curatorul expozitiei a fost Parintele Diacon Dr. Petru Ardelean, muzeograf în cadrul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea.
Lansare de carte
În partea a doua a evenimentului a avut loc lansarea cărţii Patrimoniul Ţării Bistrei (Jud. Bihor) avându-i ca autori între alţii pe Prof. Univ. Dr. Sorin Şipoş, Prof. Univ. Dr. Gabriel Moisa şi Prof. Univ. Dr. Aurel Chiriac.
Evenimentul s-a încheiat cu un concert de colinde susţinut de Corul Liceului Teologic „Episcop Roman Ciorogariu” condus de Arhid. Prof. Ştefan Lakatoş.
Expoziţia a fost organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei în parteneriat cu Muzeul Oraşului Oradea – Complex cultural şi Primăria Municipiului Oradea şi se încadrează în evenimentele care au marcat Anul Centenar, iar în Biserica Ortodoxă Română, Anul Omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1090, Ultimul acces: 2026-11-10 12:11:11