„Cardinalul s-a întors acasă” la Catedrala sa din Cluj[2018-12-04]statuie a Cardinalului HossuVineri, 30 noiembrie 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, Cardinalul Iuliu Hossu „s-a întors acasă la Cluj-Napoca”. A fost primit în mare sărbătoare, prin binecuvântarea, de către Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a unei statui de 2,60 metri realizată de artistul Ilarion Voinea şi amplasată pe b-dul Eroilor, în faţa Catedralei „Schimbarea la Faţă” în care a slujit vreme de 18 ani. La eveniment au participat Cardinalul Francesco Monterisi, arhipreot emerit al Bazilicii papale San Paolo fuori le Mura, şi don Luciano Angaroni, Vicar al Episcopului de Milano, împreună cu Episcopii greco-catolici PS Florentin Crihălmeanu şi PS Vasile Bizău Episcop de Maramureş, cărora li s-au alăturat Ierarhii ortodocşi IPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul ortodox al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, IPS Serafim Mitropolitul ortodox al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, de asemenea Emil Boc, primarul mun. Cluj-Napoca, Ioan Aurel Cherecheş, prefectul Judeţului Cluj, prof. dr. Ioan-Aurel Pop, preşedinte al Academiei Române, numeroşi reprezentanţi ai oficialităţilor, între care reprezentanţi ai Academiei Internaţionale Mauriziana care are o filială la Cluj; mai mult de 60 de preoţi greco-catolici, persoane consacrate, Iuliu Hossu, preşedinte onorific al Asociaţiei „Iuliu Hossu”, nepot al Cardinalului, şi alţi membri ai familiei Cardinalului Iuliu Hossu, sute de credincioşi. S-a remarcat şi prezenţa tinerească a Cercetaşilor Munţilor care s-au preocupat de păstrarea ordinii. De dimineaţă, în Catedrala „Schimbarea la Faţă” a fost celebrată Sfânta Liturghie arhierească, răspunsurile liturgice fiind oferite de Corul „Magnificat” al Catedralei şi de studenţi ai Seminarului eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”. A fost o celebrare care a reunit sute de participanţi. În Catedrală s-a remarcat prezenţa unui număr foarte mare de reprezentanţi ai oficialităţilor locale şi centrale, cadre universitare – între care, Preasfinţia Sa Florentin a salutat prezenţa prof. dr. Ioan Aurel Pop, Rector al Universităţii Babeş-Bolyai şi Preşedinte al Academiei Române. PS Florentin a salutat în mod particular „prezenţa celor doi înalţi Prelaţi ai Bisericii Creştine, ES Francesco Cardinal Monterisi, Prinţ al Sacrei Biserici Romane, şi IPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române”. După Sfânta Jertfă Liturgică, Cardinalul Monterisi şi PS Florentin au participat, însoţiţi de preoţi, la momentele festive din această zi a sărbătorii Sfântului Andrei organizate de Mitropolia ortodoxă: Sfânta Liturghie arhierească, apoi, în faţa Catedralei ortodoxe, dezvelirea şi binecuvântarea statuilor Mitropolitului Bartolomeu Anania şi a Episcopului Nicolae Ivan, printr-o ceremonie cu onoruri militare. În jurul orei 13.00, Ierarhii ortodocşi şi cei catolici s-au deplasat din nou spre Catedrala greco-catolică, la statuia Cardinalului Iuliu Hossu (de pe B-dul Eroilor), care a fost dezvelită de Emil Boc, primar al Clujului, şi de PS Florentin, apoi binecuvântată de PS Florentin în cadrul unei ceremonii religioase, însoţită, de asemenea, de onoruri militare. În faţa acestui monument, finanţat în întregime de Primăria Mun. Cluj-Napoca, PS Florentin şi-a exprimat bucuria, spunând, „Cardinalul s-a întors acasă!” şi a reamintit cum principalii artizani ai Marii Uniri de la 1918, s-au reîntâlnit după 30 de ani în închisoarea Sighetului. Preasfinţia Sa şi-a exprimat nădejdea ca astfel de fapte să nu se mai săvârşească şi de acum înainte să ne cinstim înaintaşii: „actul pe care îl celebrăm acum împlineşte de fapt, putem afirma, o dreptate şi un adevăr, este un act de reparare adus Bisericii Greco-Catolice, consider eu, un act de reînviere a unei memorii pierdute, a unui spirit care trebuie să renască în poporul nostru, spiritul cinstirii Făuritorilor Marii Uniri, spiritul acelora care au păstorit acest neam în timpurile sale dificile” – a spus Ierarhul. Luând cuvântul în continuare, primarul mun. Cluj-Napoca a afirmat: „Trăim un moment de istorie. Astăzi, trei personalităţi ale neamului românesc sunt cinstite la Cluj-Napoca, oameni care au lăsat urme adânci în conştiinţa poporului român. De aceea clujenii, astăzi, prin Consiliul local şi prin Primărie, aduc un omagiu, susţinând financiar acest demers. Astăzi, la Cluj, suntem de fapt în Europa, aici este locul unde Estul se întâlneşte cu Vestul şi invers, aici este locul unde turnurile gotice se împletesc cu cupolele bizantine, este singurul loc din Uniunea europeană unde o universitate are patru facultăţi de religie creştină, ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică şi protestantă, este locul unei ecumenism cu care ne mândrim şi care de forţă şi consistenţă aceste oraş. Iar faptul că astăzi, greco-catolici şi ortodocşi suntem împreună pentru a ne cinsti eroii, arată unde este Clujul şi datorită dvs. am reuşit să îl punem pe harta Europei şi al lumii.” În încheiere, a repetat ce a spus Episcopul Iuliu Hossu, în 1940, când a fost invitat să părăsească Clujul, în acele vremuri de restrişte. „El a spus: «eu rămân aici cu poporul meu să îi împărtăşesc soarta». Aici a fost atunci, aici este şi acum, aici va fi pentru eternitate! Doamne ajută!” A încheiat alocuţiunile prefectul jud. Cluj, Ioan Aurel Cherecheş, care a remarcat că Episcopul Iuliu Hossu este cel care a citit actul Unirii, „motiv pentru care nu trebuie să-l uităm niciodată”. Trecând prin multe greutăţi, apoi prin temniţa grea, este un om care „şi-a slujit ţara, aşa cum trebuie să facem cu toţii”. Toate luările de cuvânt ale zilei au exprimat bucuria de a vedea cele două Biserici, Catolică şi Ortodoxă, împreună, în această cinstire adusă înaintaşilor şi în dorinţa de a împlini chemarea Mântuitorului spre unitate. Ceremonia a continuat cu depunerea de coroane de flori în memoria Cardinalului Iuliu Hossu. Şi-au adus omagiul, Instituţia Prefectului Cluj, Primăria Mun. Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj şi Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, reprezentată de Episcopul eparhial PS Florentin, împreună cu care au fost PS Vasile Bizău, Episcop de Maramureş şi Eminenţa Sa Card. Francesco Monterisi. S-a depus o coroană de flori şi din partea Diviziei 4 Infanterie Gemina – exprimând omagiul Armatei Române pentru Cardinalul Iuliu Hossu, care în Primul Război Mondial a fost preot militar în grad de sublocotenent, distins cu Crucea de Onoare, clasa a II-a şi cu Decoraţia de război a Crucii Roşii. În încheiere a fost programat un moment inedit, actorul Florin Isaiu, purtând veşmântul arhieresc al epocii, l-a reprezentat pe Episcopul Iuliu Hossu şi a repetat cuvintele pe care tânărul Ierarh de Cluj-Gherla, de numai 33 de ani, le-a rostit la 1 Decembrie 1918, dând citire Rezoluţiunii Marii Uniri în faţa mulţimilor de la Alba Iulia. Sunt cuvinte ce au fost înscrise în piatră – al căror mesaj coboară din expresia chipului statuii ce-l reprezintă pe Arhiereu redată cu măiestrie de dalta artistului – şi ecoul lor va reverbera zilnic pe străzile Clujului pentru următorul centenar, şi după aceea, vestind: „De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu şi credinţa poporului Său. Cântarea noastră de biruinţă să fie cântarea neamului pe calea lungă şi grea a veacurilor: «Dreptatea Ta, Doamne, e dreptate în veac şi cuvântul Tău adevărul». Dreptate şi adevăr, la temelia României întregite. Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu. Pe pământ pace. Ziua învierii, să ne luminăm, popoare. Trăiască România Mare, una şi în veci nedespărţită, Amin.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 7329, Ultimul acces: 2026-11-10 16:40:54
|
Timp total: 0.04s...
[]:1