Papa emerit: dialog cu evreii, nu misiune între ei[2018-11-27]Papa Benedict al XVI-leaNu „misiune” între evrei ci „dialog” cu evreii: Papa emerit Benedict al XVI-lea apare din nou în public cu o scrisoare de corectare trimisă revistei catolice germane Herder Korrespondenz, menită să conteste un articol din septembrie cu care teologul din Wuppertal, Michael Böhnke, critica o scriere a sa despre raportul dintre evrei şi creştini, apărută în această vară în revista Communio. Acuzele conţinute în articolul lui Böhnke sunt „prostii groteşti şi nu au nimic de-a face cu ceea ce am scris în această privinţă”, scrie în mesaj Papa emerit, în vârstă de 91 de ani. „Pentru aceasta resping articolul său ca o insinuare absolut falsă.” În privinţa uneia dintre problemele tratate de Böhnke, problema „misiunii” la evrei, adică a ipotezei de a vesti evreilor Evanghelia, este adevărat, scrie Papa emerit Benedict al XVI-lea, că Cristos i-a trimis pe discipolii Săi în misiune la toate popoarele şi la toate culturile, aşadar „mandatul misiunii este universal – cu o excepţie: misiunea la evrei nu era prevăzută şi nu era necesară pur şi simplu pentru că numai ei, între toate popoarele, îl cunoşteau pe «Dumnezeul necunoscut».” Deci, cât priveşte Israelul, nu este valabilă misiunea ci dialogul cu privire la înţelegerea lui Isus din Nazaret, adică dacă El este Fiul lui Dumnezeu, Logosul, aşteptat – conform promisiunilor făcute însuşi poporului Său – de Israel şi, inconştient, de toată omenirea. A relua acest dialog este „misiunea pe care ne-o dă ora prezentă”. Ebraismul şi creştinismul sunt „două moduri de a interpreta Scripturile”, scrie Papa emerit. Pentru creştini, promisiunile făcute lui Israel sunt speranţa Bisericii şi „cel care se ţine de ele nu pune deloc în discuţie fundamentele dialogului ebraico-creştin”. Fostul Pontif, care cu privire la discuţia provocată de articolul său intervenise deja în vara trecută scriind rabinului şef din Viena, Arie Folger, semnează „corectarea” sa, care va fi publicată în numărul din decembrie al lui Herder Korrespondenz, „Joseph Ratzinger – Benedict al XVI-lea”. În articolul din Communio, aminteşte Vatican News, născut ca aprofundare a unui nou document publicat în 2015 de Comisia Sfântului Scaun pentru raporturile religioase cu ebraismul, se citeşte la paragraful 6: „Este uşor de înţeles că aşa-numita «misiune adresată evreilor» este o problemă foarte spinoasă şi sensibilă pentru evrei, pentru că, în ochii lor, se referă la însăşi existenţa poporului ebraic. Şi pentru creştini este o temă delicată, deoarece consideră de importanţă fundamentală rolul mântuitor universal al lui Isus Cristos şi respectiva misiune universală a Bisericii. Aşadar, Biserica trebuie să înţeleagă evanghelizarea adresată evreilor, care cred în unicul Dumnezeu, în manieră diferită faţă de cea îndreptată spre cei care aparţin altor religii sau au alte viziuni despre lume. Aceasta înseamnă concret că Biserica Catolică nu conduce şi nici nu încurajează vreo misiune instituţională adresată în mod specific evreilor. Rămânând neatins acest refuz – din principiu – al unei misiuni instituţionale îndreptate direct spre evrei, creştinii sunt chemaţi să dea mărturie despre credinţa lor în Isus Cristos şi în faţa evreilor; însă trebuie să facă aceasta cu smerenie şi sensibilitate, recunoscând că evreii sunt purtători ai Cuvântului lui Dumnezeu şi ţinând cont de marea tragedie a Shoah.” (material Vatican Insider tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru InfoSapientia.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 932, Ultimul acces: 2026-11-09 10:56:41
|
Timp total: 0.06s...
[]:1