În Eparhia Caransebeşului a fost lansată o nouă campanie umanitară[2018-11-23]de Gheorghe AnghelAsociaţia Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte organizează, în perioada 18 noiembrie – 12 decembrie 2018, o campanie umanitară destinată copiilor proveniţi din familii cu o situaţie financiară precară de pe întreg cuprinsul eparhiei. Campania intitulată „Ghetuţele lui Moş Nicolae” îşi propune să sprijine un număr cât mai mare de copii proveniţi din familii fără posibilităţi materiale prin oferirea unor articole de încălţăminte specifice sezonului rece, informează Episcopia Caransebeşului. În acest scop, în toate parohiile din judeţ se va organiza o colectă în bani, în primele două duminici ale Postului Naşterii Domnului, respectiv în 18 – 25 noiembrie 2018. De asemenea, prin intermediul voluntarilor de la ATOR Banatul de Munte şi cei ai instituţiilor şi organizaţiilor partenere se vor organiza colecte şi strângeri de fonduri, la nivelul întregului judeţ. Banii colectaţi vor fi centralizaţi la nivelul celor 10 cercuri pastoral-misionare ale eparhiei şi la nivelul filialelor ATOR Banatul de Munte, structuri care vor coordona achiziţia şi distribuirea ghetelor, în funcţie de priorităţi şi de sumele strânse. Vor fi avuţi în vedere, cu prioritate, elevii cu rezultate bune la învăţătură, proveniţi din familii fără posibilităţi, în funcţie de recomandările unităţilor de învăţământ, ale centrelor sociale şi ale parohiilor. Cei care doresc să sprijine acest demers, prin donaţii sau sponsorizări în cadrul campaniei, sunt rugaţi să se adreseze reprezentanţilor protopopiatelor, preoţilor parohi, precum şi voluntarilor ATOR Banatul de Munte, sau să contacteze persoanele de contact desemnate pentru acest proiect: Pr. Mihai Ciucur – telefon: 0734.77.34.77 şi Anita Radics – 0726. 56.14.49. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 912, Ultimul acces: 2026-11-08 00:07:43
|
Timp total: 0.04s...
[]:1