Delegaţia Patriarhiei Ecumenice şi cea a Mitropoliei de Patra au vizitat Ambasada Greciei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Delegaţia Patriarhiei Ecumenice şi cea a Mitropoliei de Patra au vizitat Ambasada Greciei

[2018-11-23]
de Sorin Ioniţe

Delegaţia Patriarhiei Ecumenice, condusă de Sanctitatea Sa Bartolomeu, şi cea a Mitropoliei de Patra, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, au vizitat vineri seară Ambasada Republicii Elene în România.
Delegaţiile venite la Bucureşti pentru momentul istoric al sfinţirii Catedralei Mântuirii Neamului au fost întâmpinate de Excelenţa Sa Domnul Vassilis Papadopoulos, Ambasadorul Greciei în România.
Anterior vizitei la Ambasada Greciei, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa Osman Koray Ertaş Ambasadorul Turciei la Bucureşti.
Patriarhul Ecumenic la Ambasada Turciei din Bucuresti. ©Basilica.ro
Ierarhii străini au fost însoţiţi în vizitele efectuate de Arhiepsicopul Nifon al Târgoviştei şi de Episcopul Visarion al Tulcii.
Urmăreşte Basilica.ro pentru a fi la curent cu toate noutăţile despre Zilele Sfinţirii Catedralei Naţionale!
Vasilis Papadopoulos
Născut la Atena, în 1960, Vasilis Papadopoulos a absolvit în 1982 Dreptul la Universitatea din oraşul natal şi două masterate (în Drept internaţional, 1983 şi Drept comunitar european, 1984) la Universitatea din Nancy, Franţa.
A fost lector la mai multe universităţi din Grecia şi străinătate pe probleme de politică externă, relaţii internaţionale şi culturale.
Din 1985 a urmat cariera diplomatică, ocupând posturi în Ministerul elen al Afacerilor Externe, la Consulatul General al Greciei din San Francisco (SUA) sau la Misiunea Permanentă a Greciei pe lângă ONU (New York).
A fost prim-secretar la Ambasada Greciei de la Bangkok, Thailanda (1996-1999), ambasadorul Greciei în Ucraina şi în Republica Moldova (2013-2016), iar din octombrie 2016 este Ambasadorul Greciei la Bucureşti.
Excelenţa Sa Domnul Vassilis Papadopoulos a efectuat o vizită de prezentare la Patriarhia Română la începutul anului trecut.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 888, Ultimul acces: 2026-11-08 04:23:33